Cuprins

1.Preambul : Ce este presiunea antropică? Un excurs în problematica distribuţiei spaţiale a populaţiei, aşezărilor umane şi activităţilor economice. Definiţii, relaţii cu procesele de populare şi dezvoltare economică.
2.Teritoriul – rezultat al amenajării antropice. Excurs în dinamica procesului de teritorializare. Definiţie şi relaţii cu procesele derivate : deteritorializarea, reteritorializarea, extrateritorializarea. Tipologia teritoriilor.
3.Valenţele densităţii populaţiei şi a sistemului de populare ca indicatori sintetici ai presiunii antropice. Ambiguităţi, polimorfism şi semnificativitate. Relevanţa densităţii generale a populaţiei(Dg). Alte forme ale densităţii populaţiei : densitatea agricolă (Da), densitatea subzistenţială (Dsb), densitatea potenţială (Dpt); Forme ale intensităţii populării : densitatea nucleelor de populare (Dl), indicatori de dispersie şi concentrare (Id, Ic), dimensiunea medie a componentelor sistemului de populare, pe categorii (Dr, pentru rural, Du, pentru urban), distanţa medie dintre componentele sistemului de populare (dm), densitatea ocupării spaţiului (Do). Interpretarea formelor densităţii populaţiei şi a sistemului de populare : densităţile axiale, densităţile liniare, densităţile nucleare, densităţile difuze, densităţile în mozaic, densităţile areolare etc.
4.Indicatori de concentrare a populaţiei : valorile mediane, valorile medii centrale, baricentrul, indicatori de concentrare/deconcentrare (diagrama Lorenz, indicele Gini). Cauzele şi formele de manifestare a concentrării/deconcentrării sistemului de populare : colonizare agrară, urbanizare-industrializare, abandon/exod rural etc.
5. Analiza disponibilităţilor de spaţiu pentru activităţi agricole : disponibilităţile de spaţiu agricol (indicatori de intensitate, indicatori de calitate, indicatori de utilizare, indicatori structurali).
6.Analiza disponibilităţilor de spaţiu pentru activităţi industriale şi servicii : indicatori/modele poziţionali/e (de localizare), indicatori de intensitate, indicatori de accesibilitate, indicatori de conectivitate.
7.Analiza disponibilităţilor de spaţiu pentru spaţii ecologice şi de recreere (forestiere, turistice, rezervaţii etc.) : indicatori structurali, indicatori de productivitate, indicatori de accesbilitate etc.
8.Analiza disponibilităţilor de resurse subzistenţiale : apă, energie, minereuri. Indicatori de calitate, indcatori de utilizare, indicatori de bogăţie.
9.Probleme actuale ale presiunii antropice asupra teritorului : criza de spaţiu (pentru construcţii, agricol etc.), criza alimentară, schimbările globale; accentuarea mobilităţii spaţiale a populaţiei – expresie a ambiguităţii procesuli de populare, a decalajelor de dezvoltare.
10. Metode şi mijloace de prognoză a presiunii antropice : evaluarea resurselor, prognoze demografice, limitele creşterii etc.
11.Raporturile dintre presiunea populaţiei şi calitatea vieţii : poluare, aglomerare/izolare, accesibilitatea la modernitate.
12.Necesitatea formării unui comportament dirijat spre gestionarea eficientă a resurselor în scopul dezvoltării durabile.
13-14. Recapitulare finală, evaluare.

Extras din curs

Tematica abordată (la curs sau la seminarii şi lucrări practice) :

I.Preambul : Ce este presiunea antropică? Un excurs în problematica distribuţiei spaţiale a populaţiei, aşezărilor umane şi activităţilor economice. Definiţii, relaţii cu procesele de populare şi dezvoltare economică.

Opinia potrivit căreia geografi nu este o ştiinţă a omului (umanistă) ci a locurilor (la limita între social şi natural) este deja veche (Vidal de la Blache, 1921) la fel ca şi aceea care atribuie geografiei nu atât studierea omului, la singular, ci a oamenilor, ca şi agregate sociale, culturale, politico-administrative ş.a.m.d (Demangeon, 1934). Evoluţia acestei discipline pe parcursul ultimului secol a nuanţat aceste opinii chiar dacă prin inerţie se păstrează o detaşare netă a geografiei umane de cea fizică, omul ca şi componentă a geosistemului (la plural) fiind situat adesea pe un palier separat faţă de componentele naturale ale acestuia. În fond, faţă în faţă se situează nu omul şi clima, omul şi relieful, omul şi vegetaţia etc., ci omul şi ... natura. Natura umană, la fel de polimorfă şi, de multe ori, imprevizibilă ca şi natura exterioară omului (mediul natural) nu poate fi considerată un apendice al subsistemelor naturale ci trebuie privită ca o structură a cărei complexitate, permite deosebirea unor seturi de interacţiuni care nu pot fi ignorate decât arareori şi în anumite locuri, observabile, măsurabile şi în mare parte predictibile. Fiecare dintre acestea pot fi grupate în jurul unor problematici distincte care nu pot face abstracţie de caracterul deschis al geosistemului, de existenţa unui echilibru dinamic, a unui proces permanent de autoreglare care îl guvernează. Printre aceste problematici, aceea a presiunii antropice prezintă un maxim interes chiar dacă până în prezent fundamentarea sa este încă un deziderat.

Putem identifica un set de probleme legate de următoarele aspecte :

a)-definirea presiunii antropice;

b)-definirea mijloacelor de măsurare cantitativă şi calitativă a acesteia;

c)-stabilirea unor metode capabile să exprime nivelul presiunii antropice la un moment dat, într-un loc dat;

d)-identificarea unor relaţii cauzale (interacţiuni) între presiunea antropică şi alţi factori (naturali sau antropici, ca de ex. factorii bio-pedo-climatici, geomorfologici, economici, sociali, culturali etc.)

Ce este presiunea antropică?. Se poate porni în definirea de la modul în care este definită presiunea în sistemele fizico-chimice. Astfel, în ce priveşte lichidele (fluidele), presiunea este produsul a trei componente măsurabile : densitatea, masa şi înalţimea coloanei de lichid (fluid). În cazul gazelor sunt binecunoscute legile lui Boyle-Mariotte( la temperatură constantă, volumul unei mase de gaz este invers proporţional cu presiunea sub care se află gazul) şi Gay-Lussac (pentru fiecare grad Celsius, la presiune constantă, volumul de gaz creşte cu 1/273 sau V1=V0*T1/273, exprimat în grade Kelvin). În cazul solidelor, spre deosebire de lichide se adaugă un nou parametru, vâscozitatea.

Presiunea antropică se referă însă la o realitate diferită, dificil de asimilat cu sistemele fizico-chimice. Societăţile umane, ca sisteme complexe acţionează sub impulsul unei entropii ridicate, al unei mişcări browniene în care nu îşi au loc regularităţile, nu există o variabilitate în limite precise şi nu putem stabili cu precizie constantele. În acest fel definirea presiunii antropice trebuie să facă apel, obligatoriu la potenţialul spaţiului asupra căruia omul îşi exercită presiunea. În acelaşi sens, nu se poate face abstracţie de capacitatea omului, la un moment dat, într-un spaţiu (teritoriu) dat de a modifica parametrii naturali.

Putem astfel selecta două elemente semnificative care pot exprima presiunea antropică : masa (populaţia) şi teritoriul (suprafaţa). În fond acestea sunt integrate şi în formula banală a densităţii populaţiei. Problema se complică atunci când, pornind de la aceste două elemente, dorim să integrăm într-un model teoretic parametrii în care aceasta evoluează : dinamică, structură, potenţial transformator în cazul populaţiei, potenţialul locuirii, grad de utilizare, calitatea componentelor naturale în cazul teritoriului.

Presiunea antropică poate fi definită în acest context drept rezultatul interacţiunii dintre dinamica structurilor social-economice şi oferta naturală a unui spaţiu geografic dat. Ca şi în cazul sistemelor fizico-chimice lichide se poate admite că presiunea antropică este produsul dintre densitatea formelor de acţiune antropică, masa socială şi nivelul acţiunii antropice. Adaptând regulile specifice sistemelor gazoase sau solide putem afirmă că în cazul sistemelor antropice, presiunea este cu atât mai mare cu cât nivelul acţiunii antropice este mai ridicat, în condiţiile unei mase constante, indiferent de densitatea formelor de acţiune antropică. Daca în cazul sistemelor fizico-chimice se poate vorbi de un relativ echilibru, dat fiid raportul invers proporţional dintre presiune şi volum, în cazul celor antropice raportul este mai degrabă direct proporţional, orice creştere a densităţii formelor de acţiune antropică, masei sau nivelului acţiunii antropice determinând o creştere a presiunii antropice.

Scurtă definire a teritoriului

Ca termen general, teritoriul este o porţiune din spaţiul terestru, ocupat de o persoană, o comunitate sau un stat. Această definiţie trimite spre două noţiuni esenţiale : proprietate, ca drept de utilizare în limite legale a teritoriului respectiv; suveranitate, ca drept de acţiune în conformitate cu propriile interese, strategii etc.

Se consideră adesea că teritoriul nu este decât spaţiul socializat, adică o porţiune din spaţiul geografic ocupată, exploatată şi utilizată de o persoană, un grup social etc. În realitate conceptul de teritoriu este mult mai larg, implicând şi relaţiile de putere, care fac din acesta elementul cheie în înţelegerea formării şi funcţionării regiunilor geografice, adică teritorialiatea ca formă de organizare spaţială a macroansamblurilor teritoriale (Erickson, 1980). În acest sens, o confuzie oarecare există între loc şi teritoriu, primul fiind mai degrabă subsidiar celuilalt, care poate fi constituit dintr-un ansamblu de locuri care funcţionează sistemic. Se poate diferenţia de asemenea teritoriul concret (fizic), cu limite mai mult sau mai puţin precise, dar cel puţin palpabile de teritoriul imaginar, fluid, tot mai prezent în contextul globalizării.