Modele de Amenajare Europene

FRANŢA- are prioritate în amenajările montane ale staţiunilor de schi

Motive : în anii 20 ai secolului al XX-lea aici a apărut schiul modern

aici au luat naştere modelele generaţiilor de staţiuni I-IV

la Chamonix s-a organizat şi prima competiţie internaţională de schi în 1924,

la care au participat 16 naţiuni

Generaţia I-a de staţiuni

-debutează odată cu descoperirea „romantică” a muntelui, când sporturile de iarnă nu reprezentau raţiunea solitară de amenajare a spaţiilor de recreere montane şi iau sfârşit în preajma celui de-al doilea Război Mondial

-amenajarea primelor spaţii pentru practicarea sporturilor de iarnă, s-a realizat în vederea complectării unor practici mai vechi în spaţiile montane precum termalismul, climatismul, alpinismul şi vilegiatura

Trăsături : - dezvoltare necontrolată, dar larg impulsionată de comunităţile locale,

- echipament diversificat şi rafinat (patinoare, trambuline pentru sărituri cu schiurile, cazinouri, teatre, terenuri de sport, în special de tenis),

- dublu sezon care limitează perioada de „off-season” (în afara sezonului) la 3-4 luni pe an, un solid suport urban care este deservit de infrastructuri feroviare şi rutiere

Aceste staţiuni au fost centrate pe un sat preexistent, situat în apropierea muntelui, cu caracteristici specifice dezvoltării schiului: altitudine şi orientare a versanţilor adecvate, existenţa zăpezii, o bună acoperire cu strat de zăpadă, altitudine, orientare.

În perioada 1920-1937 apar primele staţiuni „ex-nihilo”, peste limita locuinţelor permanente, fiind situate mai sus de

1800 m altitudine, cum ar fi: Mégève, Alpe d’Huez, Méribel şi Superbagnères.

Staţiunile generaţiei I (fig. 1)se caracterizează printr-o confuzie a amenajări (fără a se dispune de un plan de amenajare), fără a exista transparenţă în planurile individuale de amenajare şi fără a exista planuri colective de amenajare. Având în vedere aceste caracteristici, francezii le-au denumit spontane

Generaţia a II - a de staţiuni

Ia avânt după ce de-al Doilea Război Mondial

Are caracter funcţional mai pronunţat chiar dacă sunt folosite ca model staţiunile din prima generaţie unele evoluează dintr-una în alta: Mégève, Val d’Isère

Apar şi altele noi: Charmrousse, Courchevel, Mèribel les Allues, Serre-Chevalier, Les Deux Alpes

Dispun de dotare turistică complexă, amplasare raţională a echipamentelor care sunt relaţionate după un plan de amenajare globală a sitului sau chiar a regiunii turistice

Cele mai importante condiţii în funcţie de care s-au ales aceste locuri sunt: altitudinea, înzăpezirea, orientarea versaţilor, dar în principal în funcţie de potenţialul pentru practicarea schiului .

Generaţia a III - a de staţiuni

Este cea mai complexă operaţiune de amenajarea montană, la scară industrială

Staţiunile acestei generaţii sunt de mari dimensiuni şi au o funcţionalitate complexă

Sunt cunoscute şi sub denumirea de staţiuni integrate

Acest model a fost preluat de multe ţări alpine (Elveţia, Italia, Austria), dar eficienţa acestui model s-a extins şi în alte lanţuri montane (în Spania, Cehia, Polonia), chiar şi pe în alte continente ( SUA, Japonia, Maroc, Liban).

CARACTERISTICILE STAŢIUNILOR DE SCHI DIN GENERAŢIA A III - A

Sunt cunoscute ca staţiuni integrate

Existenţa unor proiecte de anvergură la nivel naţional, cu facilitarea din partea statului a unor împrumuturi preferenţiale şi subvenţii publice în vederea transformării celor mai valoarase situri montane în destinaţii turisice internaţionale, aducătore de venit, dar mai ales de valută

Echiparea tehnică deosebită pentru practicarea schiului, in vaste domenii schiabile amenajate (schi alpin, schi fond, trambuline pentru sărituri) şi de instalaţii moderne de transport pe cablu şi de infrastructură de cazare diversificată (hoteluri, vile, reşedinţe secundare, pensiuni familiale)

unitatea stilului şi concepţiei în organizarea spaţiului în vederea maximizării „productivităţii” acestuia:

- utilizarea versanţilor nordici pentru domeniile schiabile, împreună cu instalaţiile de transport care vor urca de acum până pe vârfuri pentru a asigura o declivitate cât mai mare;

- construcţiile se dezvoltă pe verticală, utilizând suprafeţe plane şi însorite, concentrând un mare număr de locuri, până la 5000 de locuri pe 250 m lungime, în staţiune Les Arcs 1800, pe 12-13 nivele în staţiunea Aime-la Plagne, 3000 de locuri într-o singură clădire pe 250 m lungime, pe 16 niveluri în staţiunea Ménuires;

- separarea circulaţiei auto de cea pietonală şi de cea a schiorilor, amenajându-se mari parcări periferice, în spatele clădirilor, care se adună într-un centru unic, puternic în care se grupează toată viaţa colectivă (unităţile de alimentaie publică, de distracţii, locaţiile après-ski) la baza primelor instalţiilor de transport pe cablu, acolo de unde schiorii pleacă şi se întorc şi unde rămân pentru contemplare cei care nu practică acest sport;

- expansiunea acestor centre mai ales în amonte, legate de instalaţii de trasport pe cablu, amenajarea acestora iniţial sub forma de puncte de bevedere şi de pauză pentru schiori, ulterior transformându-se în sateliţi ai staţiunii „mame” cu propriile unităţi de cazare;

Transformarea staţiunilor punctuale în adevărate amenajări integrate a muntelui, extinzându-se pe mai mulţi versanti/pe mai multe vai (Trois- Vallees)