Patrimoniul Turistic al României

1. Patrimoniu turistic, potenţial turistic, resursă turistică, ofertă turistică, fond turistic.

1.1.Concepte, componente, clasificări

Conform Cap. II - Art.3, și următoarele, din Legea turismului - Patrimoniul turistic constituie factorul fundamental ce se află la baza ofertei turistice şi este format din bunuri proprietate publică şi bunuri proprietate privată, valorificată şi protejată în condiţiile legii. El reprezintă ansamblul resurselor turistice și structurilor realizate în scopul valorificării lor prin activități de turism. Evidenţa, atestarea şi monitorizarea patrimoniului turistic se realizează de către Departamentul Dezvoltării Turismului și se efectuează prin înscrierea acestora în Registrul turismului. Criteriile de atestare a patrimoniului turistic se elaborează de către Departamentul Dezvoltării Turismului. Atestarea obiectivelor patrimoniului turistic se realizează prin certificatul de patrimoniu turistic, care dă drept proprietarului sau administratorului legal să organizeze exploatarea turistică a obiectivului respectiv şi îl obligă să protejeze patrimoniul înscris. De asemenea, direcţiile de valorificare şi dezvoltare a patrimoniului turistic, inclusiv a proprietăţii publice din turism, sânt determinate de către Departamentul Dezvoltării Turismului în conformitate cu programele de dezvoltare a turismului.

Patrimoniul turistic al unei țări, al unui teritoriu este definit, după alte opinii, ca totalitatea elementelor de atractivitate turistică, care acționează fie în ansamblu, fie independent, pentru dezvoltarea activităților turistice. Patrimoniului turistic rămâne la stadiul de p o t e n ț i a l t u r i s t i c sau r e s u r s ă t u r i s t i c ă naturală şi/sau antropică dacă nu este pus în valoare în urma unor amenajări turistice.

Conceptul de patrimoniu turistic are şi o accepţiune juridică. Pentru a asigura conservarea unor importante monumente naturale sau antropice a fost aprobată Convenţia pentru protejarea patrimoniului natural şi cultural al omenirii (1972) sub egida UNESCO, prin care statele participante desemnează „moştenirile cu valoare extraordinară şi universală”, obligându-se să asigure protecţia lor sub toate aspectele.

Din punct de vedere structural patrimoniul turistic al unui spațiu geografic este compus din:

• potenţial turistic (natural şi antropic) - elementele naturale sau antropice constituie resurse turistice și reprezintă materia primă pentru activităţile turistice;

• infrastructură (generală şi turistică);

• structuri turistice (baza tehnico-materială a turismului).

După alți specialiști, patrimoniul turistic al unui teritoriu cuprinde:

• resursele turistice atractive (naturale şi antropice) și

• infrastructura turistică – în acest caz, infrastructura turistică este asimilată cu baza tehnico-materială, fiind inclusă ofertei turistice și însumează totalitatea bunurilor și mijloacelor destinate consumului turistic, prin care resursele atractive sunt valorificate în turism. Funcția de bază a acesteia este satisfacerea cererii prin dotări și servicii specifice, pentru realizarea funcţiilor şi obiectivelor economico-sociale ale turismului.

Structura de primire turistică - orice construcție și amenajare destinată, prin proiectare și execuție, cazării turiștilor, servirii mesei pentru turiști, agrementului, transportului special destinat turiștilor, tratamentului balnear pentru turiști, împreună cu serviciile aferente. Structurile de primire turistice includ:

• structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare turistică: hoteluri, hoteluri-apartament, moteluri, vile turistice, cabane, bungalouri, sate de vacanță, campinguri, camere de închiriat în locuințe familiale, nave fluviale și maritime, pensiuni turistice și pensiuni agroturistice și alte unități cu funcțiuni de cazare turistică;

• structuri de primire turistice cu funcțiuni de alimentație publică: unități de alimentație din incinta structurilor de primire cu funcțiuni de cazare, unități de alimentație publică situate în stațiuni turistice, precum și cele administrate de societăți comerciale de turism, restaurante, baruri, unități de fast fond, cofetării, patiserii etc., care sunt atestate conform legii;

• structuri de primire turistice cu funcțiuni de agrement: cluburi, cazinouri, săli polivalente, instalații și dotări specifice agrementului turistic;

• structuri de primire turistice cu funcțiuni de transport: transport rutier (autocare); transport feroviar (trenulețe, trenuri de cremalieră etc.); transport fluvial și maritim (ambarcațiuni cu scop turistic); transport pe cablu (telecabine, teleschi etc.); structuri de primire turistice cu funcțiuni de tratament balnear (unități de prestări de servicii pentru tratament balnear, componente integrate sau arondate compleurilor de turism balnear).

Componenta de bază a patrimoniului turistic este, deci, reprezentată de p o t e n ţ i a l u l t u r i s t i c = r e s u r s a t u r i s t i c ă (pot fi considerate sinonime deoarece potențial - poate fi definit ca ceva care există ca posibilitate, care exprimă o posibilitate de manifestare, iar resursă – o sursă, o rezervă de elemente susceptibile de a fi valorificate la un moment dat).

P o t e n ț i a l u l t u r i s t i c a fost definit de către Organizaţia Mondială a Turismului şi alte organisme de profil din cadrul Comunităţii Europene ca fiind (la nivelul unei ţări sau zone geografice), ansamblul componentelor naturale, culturale şi socio-economice care oferă posibilităţi de valorificare în plan turistic şi dau o anumită funcţionalitate teritoriului, având un rol esenţial în dezvoltarea activităţilor de turism. Componentele mediului natural sau cele ale mediului antropizat, prin valoarea lor calitativă sau cantitativă, estetică sau cognitivă, pot deveni ,,atracţii turistice", constituindu-se în adevărate ,,resurse" turistice pentru industria turistică şi pot beneficia de amenajări specifice.

Conceptul de r e s u r s ă t u r i s t i c ă este mult mai complex şi mai complet, incluzând (pe lângă atracţiile turistice pretabile pentru vizitare) şi elemente naturale sau antropice care pot fi valorificate direct în activităţile turistice ca ,,materie primă", generând diferite forme de turism (izvoarele minerale şi nămolul favorizează turismul balnear; vântul, zăpada, oglinzile de apă generează turism sportiv; diferitele tipuri de bioclimat şi aerul ozonat - turismul climateric; agricultura montană - agroturismul; satele - turismul rural etc.). Resursele turistice sunt componente ale mediului natural și antropic, care prin calitățile și specificul lor sunt recunoscute, înscrise și valorificate în turism. Resursele turistice pot fi:

• naturale: elemente geologice, geomorfologice, de climă, de floră și de faună, peisaje, zăcăminte de substanțe minerale, componente ale hidrosferei, etc.;

• antropice: monumente arheologice, situri arheologice, monumente, ansambluri memoriale, monumente tehnice și de artă, muzee, elemente de folclor și artă populară etc.

Prin conţinut, specific şi valoare o resursă turistică poate deveni, în timp şi spaţiu, ,,punct de atracţie" pentru potențiali turiști. Orice resursă turistică, naturală sau antropică, prezintă pentru turist şi pentru activitatea turistică în ansamblu o anumită valoare: peisagistică, estetică, recreativă, cognitivă sau instructiv-educativă.

A t r a c ţ ia t u r i s t i c ă, considerată de unii sinonimă cu resursă turistică, exprimă cu precădere latura afectivă, cognitiv-estetică a diferitelor elemente din structura potenţialului turistic, care produc impresii de o intensitate deosebit de puternică influenţând, în mod direct, anumite segmente ale cererii turistice. Potenţialii turişti vor fi atraşi de imaginea, măreţia, originalitatea, unicitatea, frumuseţea unor componente ale potenţialului turistic (cascade, chei, versanţi abrupţi, elemente floristice şi faunistice, picturi deosebite, edificii impozante, tipuri diverse de monumente, etc.) care conferă în plan personal emoţie, satisfacţie, cunoaştere.