Cuprins

1.Consideraţii metodologice asupra studiului populaţiilor umane
2. Omul – resursă economică.Capitalul uman şi forţa de muncă
3.Perspectivele de evoluţie a indicatorilor distribuţiei şi dinamicii populaţiei în UE
4.Perspectivele de evoluţie a indicatorilor structurii populaţiei
5.Perspectivele mobilităţii spaţiale a populaţiei
6.Istoricul conceptului de dezvoltare durabilă
7.Dezvoltarea durabilă şi globalizarea fluxurilor umane
8.Raporturile dintre populaţie şi dezvoltare, cu accent pe dezvoltarea durabilă
9.Prospectarea resurselor umane. Piaţa forţei de muncă
10.Probleme structurale în dinamica utilizării forţei de muncă
11.Indicatorii dezvoltării umane. Educaţie şi dezvoltare
13.Interacţiunile dintre resursele umane şi dezvoltarea durabilă
14.Gestiunea resurselor umane în perspectiva dezvoltării durabile

Extras din curs

Spre deosebire de alte discipline geografice care se sprijină predilect pe colectarea informaţiilor pe teren, geografia populaţiei are ca sursă principală de informare materialele statistice coelctate de către instituţiile specializate. Costul material şi uman al obsevării şi colectării de date asupra unor mase importante de indivizi este extrem de ridicat făcând practic imposibile investigaţiile de teren, cu excepţia studiilor efectuate asupra unor teritorii restrânse.

Problema principală pe care o pun aceste informaţii este pertinenţa.

În general, statele au la dispoziţie două sisteme de colectare a datelor :

-registrele stării civile care înregistrează continuu mai ales mişcarea naturală şi migratorie a populaţiei;

-recensămintele populaţiei şi locuinţelor, efectuate periodic,la intervale variabile sau fixe, care înregistrează a date complete referitoare la structurile şi fluxurile populaţiei, la modul de viaţă al acesteia.

a)Starea civilă

Este o sursă de informaţii extrem de pertinentă şi riguroasă. Accesul la informaţii este mai dificil.Este o funcţie legală a statului, controlată de magistraţi, cu scopul urmăririi principalelor evenimente din viaţa individului (naştere, căsătorie, divorţ, deces).

Este o practică relativ recentă (sec.XIX) şi este generalizată doar în ţările dezvoltate. Se bazează pe declaraţia individuală şi are caracter exhaustiv, obligatoriu şi teritorial.

O.N.U. recomandă o listă minimală a datelor ce trebuie înregistrate : născuţi vii, mortinatalitate, mortalitate infantilă, căsătorii, divorţuri, adopţii, copii nelegitimi, decese etc. Fiecare înregistrare trebuie să precizeze data şi locul evenimentului.

b)Recensămintele

Constituie sursa cea mai bogată de materiale statistice necesare studiului populaţiei. Tehnicile moderne de recenzare au apărut odată cu „revoluţia statistică” (sec. al XIX-lea). Forme rudimentare au existat şi anterior, relative şi fără un fundament statistic, fiind sumare şi parţiale

În prezent, conţinutul recensămintelor rămâne foarte inegal, deşi ONU recomandă, din 1948, o listă minimală de informaţii recunoscute ca fundamentale. Cauzele acestor inegalităţi sunt: tehnice (absenţa unor dotări, a unei infrastructuri adecvate), politice sau psihologice (considerarea unor informaţii ca fiind secrete, monopolizarea lor de către regimuri autoritare, dificultatea înregistrării în mediile tribale sau cu grad redus de instrucţie etc.).

Se colectează următoarele informaţii:

1) Asupra localizării populaţiei. Se referă la indivizii şi familiile prezente în fiecare localitate în momentul recenzării. Indivizii temporar absenţi sunt dublu înregistraţi de regulă: în localitatea de domiciliu dar şi în cea de reşedinţă. Populaţia rezidentă, cuprinde şi flotanţii iar populaţia stabilă (legală, domiciliată) îi exclude.

2)Informaţii demografice: date referitoare la sexul, vârsta, starea civilă, legăturile familiale şi matrimoniale ale indivizilor. Frecvent sunt înregistrate informaţii asupra structurii familiei, gospodăriei, asupra descendenţei etc.