Cuprins
- România si Mica Întelegere
- Relatiile cu Polonia
- Relatiile cu Franta
- Relatiile cu Italia
- Relatiile cu Uniunea Sovieticã
- România si securitatea europeanã
- România si Întelegerea balcanicã
Extras din curs
Pozitia României fatã de evenimente si crize diplomatice si militare
Relatiile cu marile puteri în contextul acutizãrii politicii revizioniste
Pozitia României fatã de evenimentele care au premers declansarea celui deal
doilea rãzboi mondial si din primii ani acestuia
Recrudescenta revizionismului ungar, bulgar si sovietic
Schimbarea politicii externe
Dupã Marea Unire din 1918, România a promovat în plan extern o politicã
activã, care a vizat apãrarea independentei si suveranitãtii nationale, a integritãtii
teritoriale, si crearea unui climat de securitate în stare sã asigure pacea în zonã si în
Europa, în conformitate cu principiile înscrise în Pactul Societãtii Natiunilor, semnat si de
reprezentantii României încã de la elaborare (28 iunie 1919), încheind în acest scop
tratate de aliantã bi- si multilaterale, cu caracter defensiv1.
România si Mica Întelegere
1 Pe larg: Viorica Moisuc, Istoria relatiilor internationale. Pânã la mijlocul secolului al XX-lea, Editura
Fundatiei România de Mâine, Bucuresti, 2003;
În cadrul preocupãrilor pentru apãrarea independentei nationale si a integritãtii
teritoriale, amenintate de revizionismul statelor nemultumite de deciziile organelor de
conducere a Conferintei de pace de la Paris si în contextul în care unele cercuri politice si
economice franceze preconizau constituirea unei Confederatii danubiene în cadrul cãreia
Ungaria ar fi urmat a avea un statut privilegiat2, delegatiile cehoslovacã, iugoslavã si
românã au discutat, chiar în capitala Frantei, problema constituirii unei aliante defensive
est-europene. La rându-le, vãzând în aceastã initiativã un viitor pericol pentru integritatea
teritorialã a statelor lor, guvernele de la Praga si Belgrad au încheiat la 14 august 1920 o
conventie de aliantã defensivã, dupã care imediat Eduard Benes s-a deplasat la Bucuresti
propunând aderarea României3 .
Cu toate cã Take Ionescu, ministrul de Externe român, dorea încheierea unei
aliante mult mai cuprinzãtoare, care sã includã si Polonia si Grecia4, în final, în ca urmare
a încercãrii ex-împãratului Carol de Habsburg de a reveni în Ungaria5 (în martie 1921),
spre a-si recãpãta tronul, la 23 aprilie 1921, la Bucuresti, a fost încheiatã Conventia de
aliantã defensivã româno-cehoslovacã.
Documentul prevedea cã ,,în cazul unui atac neprovocat din parte Ungariei
împotriva uneia din Înaltele Pãrti Contractante, cealaltã Parte se angaja sã contribuie la
apãrarea pãrtii atacate în chipul determinat prin angajamentul” prevãzut la art. 2, conform
unei Conventii militare ce urma sã fie încheiatã ulterior. Cu acelasi prilej, cele douã
2 Guvernul ungar a încredintat grupului francez ,,Creusot” exploatarea retelei de cãi ferate ungare si
lucrãrile de regularizare a cursului Dunãrii. A pretins în schimb ca România, Cehoslovacia si Iugoslavia sã
fie convinse sã cedeze industriei ungare materiile prime necesare si sã accepte tarife scãzute la mijloacele
de transport, care urmau a fi stabilite de cãtre o comisie mixtã cu sediul la Budapesta. Îngrijorate, guvernele
român, cehoslovac si iugoslav au combãtut cu vigoare acest plan.
3 Pe larg: Eliza Campus, România si Mica Întelegere, Bucuresti, 1968..
4 În viziune lui Take Ionescu alianta ,,în cinci”, constituitã între România, Cehoslovacia, Iugoslavia,
Polonia si Grecia, trebuia sã reprezinte o barierã împotriva expansionismului german în Europa de est. În
acest sens, în 1918-1920 a obtinut si asentimentul guvernelor de la Paris (Franta considera România
,,elementul cel mai important la Rãsãrit), Roma,Londra (Marea Britanie avea unele rezerve fatã de
participarea Poloniei pentru a nu spori prea mult influenta francezã în zonã), Praga, Belgrad. Concomitent a
încercat sã concilieze neîntelegerile polono-cehoslovace. În final, deoarece Polonia a dorit sã se alieze
numai cu România, nu si cu Cehoslovacia, planul lui Take Ionescu a fost abandonat (decembrie 1920),
decizându-se ca Mica Întelegere sã se constituie ,,pe etape”.
5 România, Cehoslovacia si Iugoslavia au protestat energic fatã de aceastã posibilitate, determinând
Conferinta ambasadorilor de la Paris sã adopte, la 31 martie 1921, o rezolutie prin care invita guvernul
ungar sã respecte hotãrârea Conferintei de pace din 2 februarie 1920 prin care se stabilise cã restaurarea
habsburgilor era în discordantã cu deciziile Puterilor Aliate si Asociate. Concomitent, guvernele celor trei
state mentionate au cerut guvernului ungar sã-l îndepãrteze pe fostul împãrat. În acest context, Parlamentul
de la Budapesta a anulat dreptul de succesiune la tron al Casei de Austria, Carol de Habsburg fiind escortat
în insula Madeira din Atlantic, unde a decedat la 4 august 1920.
guverne si-au luat obligatia de a nu încheia ,,vreo aliantã cu o a treia Putere fãrã a
înstiinta prealabil cealaltã Parte” (art. 3) si de a se sfãtui ,,asupra problemelor de politicã
externã relative la raporturile lor cu Ungaria” (art.4)6.
Cu toate cã între România si Iugoslavia existau unele neîntelegeri în problema
bisericilor si scolilor române din Banatul sârbesc, la 7 iunie 1921, tot la Bucuresti a fost
semnatã Conventia de aliantã defensivã româno-iugoslavã, cu un continut asemãnãtor
celei dintre România si Cehoslovacia, cu deosebirea cã de aceastã datã alianta functiona
si în cazul unui ,,atac neprovocat” din partea Bulgariei.
Prin urmare, alianta dintre România, Cehoslovacia.
Preview document
Conținut arhivă zip
- programna analititica curs dutu.pdf
- sinteza curs dutu.pdf
- teme curs dutu.pdf