Topoclimatologie

DEFINIŢII, OBIECT, IMPORTANŢĂ

Termenul de ,,topoclimatologie’’ derivă din limba greacă şi este compus din 2 cuvinte: ,,topos’’, care înseamnă ,,loc’’ şi ,,climatologie’’, care are înţelesul de ,,studiul climei’’. Deci, sensul exact al acestui termen este de ,,studiul climei dintr-un anumit loc’’.

Termenul de ,,topoclimatologie’’ a fost lansat de climatologul american, prof. C.W. Thornthwaite, la începutul anilor 1950. Mai târziu R. Geiger defineşte acest termen astfel: ,,Topoclimatologia reprezintă subdiviziunea climatologiei generale, care tratează relaţiile dintre formele de teren şi clima locală’’.

În ,,Dicţionarul Enciclopedic de Agrometeorologie’’ (Franţa, 1990) se precizează, că topoclimatologia are ca obiect ,,studiul relaţiilor între formele peisajului şi caracteristicile climei unui loc’’.

Numeroasele şi variatele definiţii date termenului de topoclimatologie impun o serie de consideraţii asupra termenului, funcţiei, importanţei şi locului său în climatologia modernă.

Cuvântul topografie, care intră în compunerea termenului de topoclimatologie, semnifică o suprafaţă denivelată cu relief variat, adică cu munţi, dealuri, văi, albii de râuri etc. Dacă o altă suprafaţă nu are topografie înseamnă, că ea este o suprafaţă plană. Această semnificaţie ar putea fi şi sursa erorilor şi confuziilor, repetate din multe dintre definiţiile, care încearcă să explice termenul de topoclimatologie; acesta este aplicat în aceste cazuri, condiţiilor climatice dintr-o zonă cu topografie specifică, mai mult sau mai puţin distinctă.

În adevăratul său sens, termenul de topoclimatologie, nu trebuie să fie legat de topografie. Sensul exact al topoclimatologiei este studiul climei dintr-un anumit loc, cu o suprafaţă prea mică, pentru a fi macroclimat şi prea mare, pentru a fi microclimat.

Accentul se pune pe diferenţierea termenului topoclimat de către cei doi termeni, care îl compun (topos + climatologie). Această precizare nu este totuşi menită să arate, că topografia nu are influenţă asupra climei. Topoclima este influenţată de topografie şi de alte elemente fizice, în măsura în care ele există pe suprafaţa luată în consideraţie.

Cercetarea topoclimatică este posibilă, chiar dacă topografia nu este variată. Prin urmare, este foarte important să se înţeleagă, că termenul ,,topo’’, folosit în cercetarea climatologică înseamnă ,,loc’’ pentru a indica clima unui loc sau a unei suprafeţe specifice şi nu prezenţa unei forme specifice, aşa cum uneori se înţelege.

Clarificarea acestui aspect necesită ca să se precizeze diferenţa dintre topoclimatologie şi mezoclimatologie.

Mezoclimatologia se ocupă de clima regiunilor mai mici, întrucât ele sunt afectate simultan de procesele sinoptico-meteorologice. Microclimatologia, pe de altă parte, studiază locurile izolate, ca de exemplu o pantă, vârful unui deal, un copac etc.

Între aceste subdiviziuni ale climatologiei există o punte, care este reprezentată de topoclimatologie. În plus, cercetarea topoclimatologică, tratează aspecte specifice, cum ar fi cele privitoare la evitarea riscurilor pe care le implică proiectele umane: reactoarele atomice, centralele electrice, uzinele de purificare a apei, minele etc. Toate acestea constituie şi problematica ecologiei, dar nu aparţin nici mezoclimatologiei, nici microclimatologiei.

În acest fel, una din sarcinile topoclimatologiei este cercetarea şi găsirea soluţiilor practice, şi ea poate fi numită: cercetarea topoclimatică în scopul evitării riscurilor mediului înconjurător. Tratarea acestor probleme reprezintă o parte a topoclimatologiei aplicate.

Eterogenităţile suprafeţei terestre, care pot avea efecte importante asupra factorilor climatici sunt numeroase şi ele corespund, de regulă zonelor de tranziţie dintre:

suprafeţele acvatice şi cele continentale (sectoare costiere)

culturile joase şi păduri

solul dezgolit şi covorul vegetal de protecţie

suprafeţele de teren uscat şi cele irigate etc.

În ansamblu, suprafeţele continentale nu sunt omogene, iar eterogenităţile lor determină modificări deasupra stratului atmosferic limitrof, exprimate prin variaţia locală a factorilor climatici.

La scară locală, caracteristicile suprafeţei terestre au un impact important asupra variabilităţii spaţio-temporale a factorilor climatici. Această variabilitate influenţează, la rândul ei, vegetaţia plantelor, viaţa animalelor şi activitatea umană. Astfel, topoclimatologia este strâns legată de alte ştiinţe ale naturii, ca ecologia, pedologia, hidrologia sau cele din domeniul tehnic, ca agricultura, arhitectura etc.

Stratul atmosferic limitrof care se dezvoltă deasupra unor suprafeţe plane şi omogene se caracterizează numai printr-o variaţie a parametrilor săi meteorologici în raport de altitudine. În aceste condiţii există o stratificaţie orizontală a factorilor climatici, rezultată din echilibrul care se stabileşte între diferitele schimburi energetice, influenţate, la rândul lor, de caracteristicile suprafeţei acvatice. În stările stabile de vreme (anticiclonice) o astfel de stratificaţie a factorilor climatici este observată deasupra suprafeţelor vaste, omogene, ca: oceanele, mările, lacurile mari, deşerturile, teritoriile acoperite cu zăpadă şi gheaţă, sau cu vegetaţie omogenă (păduri, savane etc).

În agricultură, termenul de climat este utilizat, în general, pentru a descrie parametrii mediului atmosferic, în care sunt amplasate culturile vegetale. O mare parte din cercetători au consacrat studiilor topoclimatice, agriculturii şi le-au numit studii agrotopoclimatologice. Acest concept rezultă din faptul că cercetătorii pe teme agricole au înţeles importanţa climatelor locale sau regionale pentru dezvoltarea recoltelor şi, că avantajele acestora, pot folosi agriculturii. De exemplu, cercetările topoclimatice sunt de cea mai mare importanţă în regiunile unde există pericolul de îngheţ, în cele afectate de vânturile puternice, sau în zonele aride, deoarece pe baza lor vor fi stabilite terenurile apte din punct de vedere climatic, pentru creşterea culturilor agricole.

Calitatea vieţii depinde în mod considerabil de condiţiile climatice ale mediului înconjurător.

Cunoaşterea avantajelor relative ale condiţiilor climatice serveşte nu numai pentru ameliorarea activităţii agricole, ci este o parte integrantă şi esenţială a procesului de sistematizare. Informaţiile climatologice sunt utilizate în sistematizarea aşezărilor umane (în special a celor urbane), în planificarea drumurilor de acces şi chiar în stabilirea orientării şi caracteristicii clădirilor, a amplasării obiectivelor industriale etc.