Turismul cultural și regenerarea urbană

INTRODUCERE

Scopul acestui capitol este sa analizeze rolul pe care turismul cultural il poate juca in regenerarea oraselor, in special al celor care au suferit ca urmare a de-industrializarii.

Turismul cultural poate da surse alternative de venit pentru orasele in care industriile traditionale au intrat in declin si ale caror economii sau comunitati locale au suferit prin urmare. O economie culturala infloritoare poate imbunatatii statutul socio-economic al unui oras si poate contribui pozitiv la viata comunitatilor locale.

ROLUL REGENERARII CULTURALE IN DEZVOLTAREA URBANA SI ECONOMICA.

Fenomenul regenerarii culturale in Marea Britanie, America de Nord si Europa de Vest de la sfarsitul anilor 1970 pana in prezent a fost recunoscut de un numar mare de scriitori si cercetatori. Cea mai mare parte a cercetarilor s-au concentrat asupra modului in care asa numitele “industrii culturale” au contribuit la dezvoltarea economica a oraselor mai ales in orasele de-industrializate ce se reorienteaza spre o economie bazata pe servicii.

Cercetatorii s-au concentrat asupra dezvoltarii strategiilor de regenerare culturala pentru orasele aflate in declin si care au folosit cultura pentru a-si extinde baza economica, intarindu-si imaginea si contribuind la integrarea sociala si realizarea coeziunii intre comunitati.

Procesul de regenerare culturala face parte de obicei dintr-o serie de strategii de regenerare urbana, ocupand uneori un loc central, mai ales in cazul oraselor nerabdatoare sa dezvolte si sa promoveze turismul cultural.

Efectele initiativelor de regenerare urbana sunt adesea cumulative incurajand investitiile in imbunatatirea infrastructurii, dezvoltarea mediului si crearea de facilitati si servicii locale.

De-a lungul ultimelor decenii strategiile de regenerare culturala si urbana au fost puternic integrate asa cum arata mai multi scriitori:

Worpole ( 1991 ): “Poltica urbana de la sfarsitul secolului XX a devenit inseparabila de politica culturala”.

McGulgan ( 1996 ): “politica culturala nu poate fi tratata corespunzator daca este izolata de alte determinari politice si economice ce actioneaza asupra culturii si societatii.

Fox-Przeworski sugereaza: “in mod clar nu se poate vorbi de un singur set de masuri care pot asigura cu succes o regenerare economica pentru toate orasele”. O abordare de tip planning cultural care a devenit din ce in ce mai utilizata are drept scop coordonarea politicilor culturale cu alte politici urbane ( economica, sociala, educationala) pentru a asigura o dezvoltare integrata”.

Von Eckhardt (1980) accentueaza natura integrala a planificarii culturale: “planificarea culturala efectiva pe scurt implica toate artele… arta arhitecturii, arta designului urban, cea a obtinerii suportului comunitatii, a planificarii transportului si arta stapanirii dinamicii dezvoltarii economice”.

Desi politicile economice si urbane nu sunt sinonime ele devin legate in contextul dezvoltarii urbane. Planificare culturala are o importanta dimensiune economica asa cum afirma Von Eckhardt (1980): “o buna planificare culturala ca si o buna planificare urbana trebuie sa fie o planificare economica buna”.

ROLUL COMUNITATILOR LOCALE IN INITIATIVELE DE REGENERARE CULTURALA

Multi autori sustin ca in cele mai multe cazuri comunitatile locale nu beneficiaza de avantajele oferite de proiectele de regenerare culturala. DETR (1997) defineste comunitatea locala in contextul regenerarii urbane ca fiind acea populatie ce locuieste si isi desfasoara activitatea in zonele tinta. Daca initiativele de regenerare vor reusi atunci comunitatile locale ar trebuie sa beneficieze de pe urma acestora. Spre exemplu politicile din Marea Britanie din anii 1980 sustineau ca acorda prioritate nevoilor comunitatii, in ciuda acestui fapt promisiuniile nu s-au materializat.

Cea mai mare parte a proiectelor de regenerare urbana a oraselor din Marea Britanie din vremea respectiva a fost coordonata de Corporatiile de Dezvoltare Urbana ( UDC’s). In urma procesului dificil de regenerare a zonei de docuri a Londrei, raportul Comitetului de Angajare a Camerei Comunelor ( 1988) a concluzionat ca : ‘ UDC’s nu pot fi considerate ca un succes daca cladirile si terenurile sunt regenerate dar comunitatile locale sunt ingnorate si nu beneficiaza de aceasta regenerare’.

Fundatia pentru Dezvoltarea Comunitatii (1995 :11) declara : ‘ masurile de imbunatatire a competitivitatii economiei locale trebuie sa tina cont de actualul context economic, social si de mediu. Acolo unde vor fi create locuri de munca sau vor fi imbunatatite conditiile de locuire este evident faptul ca populatia locala va fi principala beneficiara.’

Bianchini (1993 :212) accentueaza de asemenea importanta intereselor comunitatilor locale in cadrul initiativelor de regenerare urbana din Vestul Europei : ‘ un angajament explicit de revitalizare a vietii culturale, sociale si politice a populatiei locale ar trebui sa preceada si sa sustina formularea strategiilor de regenerare fizica si economica’.

In alte cazuri initiativele de regenerare ‘muta’ problemele sociale dintr-o parte a orasului in alta : ‘ deplasarea muta problemele sociale si mai degraba rearanjeaza decat amelioreaza cauzele ce duc la saracie, probleme de mediu si pierderea vitalitatii cartierelor- problemele sunt mai degraba mutate decat rezolvate’ ( Atkinson 2000).

Robins ( 1993) se refera la dezvoltarea ‘artei, culturii, consumului si a stilului de viata cappuccino’ de care beneficiaza doar elitele.

McGuigan comenteaza asupra notiunii de ‘boosterism civic’ si accentul care se pune mai degraba pe nevoile claselor profesionale si manageriale si ale turistilor decat pe cele ale subclaselor urbane excluse : ‘O asemenea regenerare urbana articuleaza interesele si gusturile clasei profesionale si manageriale postmoderne fara a rezolva problemele unei baze de productie aflata in scadere, disparitatile de avere si oportunitate si multiplele forme de excludere sociala’.

Pe parcursul ultimelor doua decenii strategiile de regenerare urbana si culturala s-au axat pe investitiile si initiativele din sectorul privat in special acolo unde UDC-urile au incurajat privatizarea spatilor publice pe o arie intinsa mai ales in zona estica a Londrei :’ o asemenea privatizare a spatiului public duce la erodarea coeziunii urbane si sociale.

Sudjic descrie in mod similar problemele aparute in urma regenerarii prin intermediul proprietatii private de pe malul Tamisei si estul Londrei. Zukin (1998) se refera la deplasarea rezidentilor cu venituri reduse datorita dezvoltarii rezidentiale si a cresterii pretului proprietatii din SUA anilor ’70.

Burtenshaw descrie schimbarea in politica de planificare urbana incepand din 1970 unde: ‘aproape peste tot gentrificarea a devenit o componenta extrem de vizibila a tranformarii fundamentale din cadrul centrului orasului, oglindind schimbarile de remodelare a tarilor capitaliste dezvoltate’. ‘ Gentrificarea este intr-adevar un concept din cauza caruia multe proiecte de regenerare urbana au fost criticate in ultimii ani.

Termenul de gentrificare a fost folosit pentru prima data de Ruth Glass in 1964 si devenit popular in 1970. Glass l-a descris ca pe un proces in care ‘ toti sau majoritatea locuitorilor apartinand clasei muncitoare sunt deplasati si intregul caracter social al districtului este schimbat’. Gentrificarea este in mod clar un proces complex si contradictoriu, dupa cum afirma Keith si Rogers :’ gentrificarea aduce beneficii selective, ia cu o mana si da cu cealalta oferind respectabilitate si impunand deplasarea. Interiorul orasului este transformat dar de cine ?’.

Rezultatul unor astfel de dezvoltari pot duce la un moment dat la erodarea ‘materialului social’ al unei localitati si a comunitatii sale. Mai mult pot starni sentimente de furie si agresivitate in timp ce spatiile urbane devin situri de conflict si tensiune : ‘teritoriul urban devine campul de lupta al unui razboi spatial continuu… lipsiti de putere si desconsiderati rezidentii indepartati si izolati in anumite areale reactioneaza cu agresivitate’.

Este probabil adevarat ca multe comunitati locale au tendinta sa fie preocupate de a avea rute mai bune de transport, spatii pentru parcare, calitatea supermarketurilor locale, locuinte ieftine decat de atractii culturale si spatii verzi gentrificate.

Worpole afirma ca : ‘ odata cu dezvoltarea economica strategiile turistice nu au doar potential de a crea locuri de munca dar si de a imbunatatii calitatea vietii pentru locuitorii unui oras ca si pentru vizitatori. Toate strategiile turistice debuteaza cu interogarea imaginii de sine care reprezinta un indicator de importanta locala mai ales pentru rezidenti.’