Desen Tehnic

I. Noţiuni introductive de desen tehnic

I.1. Generalităţi

Desenul tehnic este un limbaj grafic utilizat în scopul realizării unei comunicări corecte între proiectanţii, producătorii şi utilizatorii produselor din domeniul tehnic.

Într-un desen tehnic al unei piese sunt redate atât informaţii de natură grafică referitoare la forma şi dimensiunile piesei cât şi date sintetice privind calitatea suprafeţei piesei, precizia execuţiei, tratamentele termice necesare, modul de marcare şi ambalare. În plus, într-un desen al unui ansamblu se găsesc informaţii privind componenţa ansamblului şi raportul dintre componente.

Cu ajutorul desenului tehnic pot fi reprezentate piese, maşini, instalaţii, pe baza unor reguli şi convenţii standardizate de reprezentare.

I.2. Clasificarea desenelor tehnice

Clasificarea desenele tehnice în funcţie de o serie de criterii cum ar fi domeniul tehnic de utilizare, conţinutul şi destinaţia lor, forma de prezentare etc. este menţionată în

SR EN ISO 10209-1:1996.

Modul în care se întocmesc desenele tehnice diferenţiază schiţa şi desenul la scară.

Schiţa: se realizează deseori cu mâna liberă, respectând proporţiile obiectului reprezentat şi redă numai informaţiile esenţiale despre acesta.

Desenul la scară: este elaborat cu maximă precizie, redă complet toate detaliile de formă şi precizie dimensională, precum şi proporţiile exacte ale obiectului.

Schiţa precede realizarea desenului la scară, îndeosebi pentru piesele nou proiectate.

Gradul de detaliere al elementelor reprezentate clasifică desenele tehnice în următoarele tipuri:

- desenul de ansamblu, care cuprinde: forma, structura şi dimensiunile unui grup de piese cu rol funcţional comun;

- desenul de piesă, conţine: forma şi dimensiunile unei piese, a unei componente dintr-un ansamblu sau subansamblu;

- desenul de detaliu, ce cuprinde, la scară mărită, elemente de formă dintr-un ansamblu sau dintr-o piesă (un organ de maşină).

I.3. Standardele utilizate în desenul tehnic

Standardele sunt documente normative care sistematizează şi unifică convenţiile şi regulile de reprezentare. Aceste standarde sunt emise de organizaţii specializate în acest sens. În România, de elaborarea şi difuzarea standardelor se ocupă Asociaţia Română de Standardizare (ASRO ) iar pe plan internaţional, activitatea este coordonată de Organizaţia Internaţională pentru Standardizare (ISO). Standardele româneşti nou elaborate au indicativul SR, cele identice cu normele ISO au indicativul SR-ISO iar standarde europene preluate în România - SR EN. Standardele mai vechi, până în 1989, care nu au necesitat reactualizare până în prezent au indicativul STAS.

SR ISO 7200:1994 – Desene tehnice. Indicator

În desenul tehnic se aplică o serie de standarde prin care se precizează: Formatele desenelor tehnice, Tipul şi grosimea liniilor, Tipul de scriere, Scările utilizate în desenul tehnic, Indicatorul (cartuşul) şi tabelul de componenţă, Modul de cotare, Dispunerea normală a proiecţiilor, Reguli privind reprezentarea pieselor în vederi şi secţiuni etc.

Programele de proiectare asistată pentru activitatea de desenare (drafting) nu pun la dispoziţia inginerului informaţii cu privire la respectarea regulilor de reprezentare şi cotare. Din acest motiv este necesară învăţarea şi aplicarea regulilor cuprinse în standarde.

Standardele fundamentale pentru reprezentările grafice sunt următoarele:

- SR EN ISO 5457:2002 Documentaţia tehnică de produs. Formate şi prezentarea elementelor grafice ale planşelor de desen;

- SR 74: 1994 Împăturirea planşelor de desen;

- SR ISO 7200: 1994 Indicator

- SR ISO 7573:1994 Tabela de componenţă

- SR EN ISO 126 –20 – 2002 Principii generale de reprezentare. Convenţii de bază pentru linii;

- SR ISO 3096: 1993 Desene tehnice. Scriere

- SR EN ISO 5455: 1997 Scări în desenul tehnic

- SR EN ISO 10209: 2002 – Desene tehnice de produs. Sisteme de proiecţie.

- STAS 614:84 Dispunerea proiecţiilor în desenul tehnic industrial.

Respectarea standardelor permite utilizarea documentaţii tehnice de către diferiţi specialişti, din colective diferite de lucru, în momente de timp distincte.