Extras din document
Calitatea se defineşte ca ansamblul de caracteristici ale unei entităţi care îi conferă acesteia aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite. (conform ISO 9000)
Termenul de “calitate” nu este recomandat, potrivit standardului, să fie folosit singur atât pentru a exprima gradul de excelenţă într-un sens comparativ, cât şi pentru evaluări tehnice, în sens cantitativ. În ambele cazuri este preferabilă folosirea câte unui calificativ, de exemplu:
nivelul calităţii (“quality level”), în sens cantitativ;
calitate relativă (“relative quality”), la clasificarea entităţilor funcţie de gradul lor de excelenţă, în sens comparativ;
- măsura calităţii (“quality measure”), la evaluări tehnice precise.
Conceptul de calitate a produselor şi serviciilor a făcut obiectul de studiul al oamenilor de ştiinţă încă din cele mai vechi timpuri.
Astfel, în Antichitate, cu 2150 de ani î.Hr. exista un “cod a lui Hamourabi”, cod ce prevedea condiţiile de calitate pentru construcţia caselor, iar cei ce nu le respectau, erau aspru pedepsiţi.
În Evul Mediu exista noţiunea de control a calităţii, responsabile de acest lucru fiind breslele, iar cei ce efectuau acest control erau pregătiţi în acest sens.
O dată cu trecerea la producţia de serie mare se trece de la simplul control al calităţii finale, la un control pe luxul tehnologic de fabricaţie a produsului.
Conținut arhivă zip
- Calitatea si Igiena Produselor Alimentare
- CIPA_C10_2011.ppt
- Cipa_C1_2011.ppt
- Cipa_C2_2011.ppt
- Cipa_C3_2011.ppt
- CIPA_C4_2011.ppt
- CIPA_C5_2011_.ppt
- CIPA_C6_2011.ppt
- CIPA_C7_2011.ppt
- CIPA_C8_2011.ppt
- CIPA_C9_2011.ppt