Expertiză Agroalimentară

Cursul 1

INTRODUCERE ÎN EXPERTIZĂ

Relaţiile, uneori conflictuale, dintre partenerii din industria alimentară şi cei din diferite alte domenii şi problemele complexe pe care organele judiciare le au de soluţionat îi obligă pe aceştia şi în special organele judiciare la consultarea specialiştilor şi la mijloacele de probă oferite de aceştia pentru stabilirea adevărului. Cu alte cuvinte se apelează la expert şi expertiză.

Din punct de vedere etimologic, "expertiză" derivă din latinescul "experior" (a încerca, a proba) şi are semnificaţia de cercetare a unei probleme de către un specialist într-un anumit domeniu.

Expertiza se poate defini ca mijlocul de probă prin care, în baza unei cercetări metodice folosind procedee ştiinţifice, expertul aduce la cunoştinţa organului care l-a împuternicit concluzii motivate ştiinţific cu privire la faptele pentru a căror elucidare sunt necesare cunoştinţe specializate.

Expertiza are o importanţa deosebită, însa trebuie mentionat faptul că opinia expertului nu are o forţă probantă absolută, ci doar ajută organul judiciar sau partenerii să îşi formeze o opinie proprie în vederea luării unei hotărâri corecte.

Expertul trebuie să îşi limiteze competenţa la domeniul specialităţii sale, în domeniul judiciar instanţa fiind pe deplin competentă. De aici se desprind două concluzii importante:

Expertiza se dispune pentru a prezenta o opinie fundamentată ştiintific, pentru a executa o operaţie materială pe care instanţa nu o poate efectua, ori pentru descoperirea şi punerea în evidenţă a unor date şi fapte importante pentru obiectul cauzei şi comensurarea unor probe.

Nu se poate dispune o expertiză căreia să i se transfere sarcina de a judeca fondul litigiului

Clasificarea expertizelor

Expertize se realizează în foarte multe domenii ale activităţilor umane, din această cauză fiind dificilă o clasificare unitară a acestora.

Există clasificări ale expertizelor funcţie de domeniile ştiinţifice abordate şi cărora le aparţine specialistul care le execută: expertize tehnice, medicale, medico-legale, criminalistice, contabile, financiare, comerciale, merceologice, sanitare, sanitar-veterinare, alimentare etc.

În funcţie de conţinut, expertizele pot fi împărţite în două mari categorii:

- Expertize cu caracter tehnic care au la bază date, fapte, constatări de specialitate, fară să conţină elemente juridice;

- Expertize la care constatările de ordin tehnic sunt asociate cu norme speciale, de exemplu norme tehnice sau contabile.

În raport cu organul care dispune efectuarea ei, expertiza agroalimentară pote fi:

- judiciară;

- extrajudiciară.

- Expertiza agroalimentară judiciară se desfăşoarşă din dispoziţia instanţelor judecătoreşti şi se dispune pentru elucidarea unor probleme tehnice legate de cauzele aflate pe rol. Concluziile sunt considerate mijloace de probă.

- Expertiza agroalimentară extrajudiciară se efectuează la cererea unei organizaţii economice în legătură cu încheierea şi derularea unor contracte, cu eficienţa depozitării, transportului, păstrării mărfurilor sau alte aspecte ale activităţii lor. Deşi expertiza extrajudiciară nu are legătură concretă cu un proces sau litigiu, concluziile ei devin adesea mijloace probatoare.

Obiectul expertizei agroalimentare

Obiectul expertizei agroalimentare este stabilirea exactă a calităţii reale a loturilor de produse, în relaţie cu condiţiile, cauzele, locul şi împrejurările care au generat abateri de la calitatea prescrisă şi contractată.

Obiectul central şi cel mai important al expertizei agroalimentare îl constituie problemele legate de calitatea produselor alimentare.

NOŢIUNI GENERALE PRIVIND CALITATEA PRODUSELOR ALIMENTARE

Expertiza calităţii produselor alimentare are ca obiect probleme controversate privind calitatea reală a produselor şi abaterile de la calitatea prescrisă şi contractată a mărfurilor. Calitatea este cel mai controversat subiect în managementul anilor ’80, fiind caracterizat de tot atâtea interpretări câţi participanţi la dialog există. Termenul de calitate îşi are originea în cuvântul latin „qualitas”, derivat din „qualis” având semnificaţia de „atribut”,”caracteristica”, „proprietate”, „fel de a fi”.

Calitatea se defineşte ca ansamblul de caracteristici ale unei entităţi care îi conferă acesteia aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite. (conform ISO 9000)

Definirea calităţii, aşa cum este făcută în seria de standarde SR ISO 9000, are consecinţe, din care unele cu efecte şi în expertiză :

- calitatea nu este exprimată printr-o singură caracteristică, ci printr-un ansamblu al lor;

- calitatea există numai în relaţie cu nevoile clienţilor, nu este de sine stătătoare;

- realizarea calităţii înseamnă satisfacerea nu numai a nevoilor exprimate, dar şi a celor implicite.

Termenul de “calitate” nu este recomandat, potrivit standardului, să fie folosit singur atât pentru a exprima gradul de excelenţă într-un sens comparativ, cât şi pentru evaluări tehnice, în sens cantitativ. În ambele cazuri este preferabilă folosirea câte unui calificativ, de exemplu: