Modelare și simulare

1. MODELAREA ECONOMICO-MATEMATICĂ. METODE. CONCEPTE. CLASIFICĂRI.

- Modelarea economică-Generalităţi

Problematica modelarii si simularii proceselor economice

Apropierea de adevaratele calitati si relatii structurale ale realitatii economice este un proces continuu de dezvoltare a modelelor economico - matematice flexibile

Aparitia unor situatii noi care pornesc de la ipoteze inedite realizeaza de fiecare data o noua etapa de punere de acord a modelului cu realitatea (adevaratul obiectiv reflectat prin model).

Privita in evolutia sa, modelarea si simularea proceselor economice a castigat in adaptabilitate si flexibilitate, iar caracterul interdisciplinar s-a accentuat simtitor.

Tinand seama de evolutia tehnicii de calcul, de soft-ul existent si in continua adaptare la cerintele practicii, modelarea proc. econ. este tratata la granita dintre economia organizatiei, matematica si informatica.

1.1. Modelarea economico-matematica, alternativa la experimentul din stiintele exacte

Drumul parcurs de la aparitia primelor lucrari de modelare si pana in prezent, dovedeste preocuparea permanenta a specialistilor in sensul gasirii unor metode, cai accesibile cat mai apropiate de realitatea economica in scopul imbunatatirii procesului decizional de firma procesatoare (combinat). Astfel, pe langa procedeele traditionale, bazate pe intuitie si experienta, se impun o serie de procedee stiintifice foarte moderne de luare a deciziilor care se caracterizeaza printr-o fundamentare teoretica bazata pe metode matematice, cu pastrarea unei orientari generale, practice si realiste.

In cadrul acestui demers, modelarea proc. econ. reprezinta o etapa superioara, indispensabila optimizarii actului decizional.

Modelarea proceselor econ. e folosita de manageri ca o alternativa la experimentul utilizat de stiintele exacte.

Experimentul, in sensul strict al cuvantului, nu este posibil sau este nerational atunci cand e vorba de probleme economice sau organisme militare, guvernamentale, sisteme ce nu pot fi supuse in ansamblul experimentarii.

Aceste realitati au condus la o adevarata revolutie informational - decizionala in domeniul organizarii si conducerii, perioada in care s-au conturat ca discipline privind conducerea : cercetarea operationala, cibernetica, informatica, psihosociologia organizationala, teoria generala a sistemelor etc

MODELAREA Sl SIMULAREA PROCESELOR ECONOMICE - disciplină economică de granita cu matematica si tehnica de calcul -se ocupă de fundamentarea deciziei manageriale

Modelarea economică oferă managerului latura riguroasă a acţiunilor sale ("ştiinţa de a conduce"), modalităţi multiple de punere de acord a resurselor (materiale, umane, financiare) existente cu obiectivele formulate pentru o anumită perioadă de timp, oferind posibilitatea de a gândi şi a decide "mai bine" şi "mai repede" fără să denatureze realitatea.

2

Modelarea economică-Generalităţi

Aceste mărimi reprezintă de fapt elemente ale "vectorului de intrare" în modelele

economico-matematice care pot fi:

- deterministe —> soluţia optimă

- stochastice —> soluţia optimă cu o anumită probabilitate.

fuzyy- probabilitate ridicată

METODE DE CULEGERE Şl PRELUCRARE A DATELOR FOLOSITE

Mărimile :

- mărimi deterministe (riguros stabilite, cu o valoare unică),

mărimi stochastice / aleatoare(mărimi ce au o mulţime de valori cărora li se asociază o

probabilitate)

şi mărimi vagi/fuzzy (nu au o valoare unică, ci o mulţime de valori cărora li se asociază

un grad de apartenenţă la o anumită probabilitate).

Această clasificare a mărimilor care pot caracteriza procesele economice ne conduce la o

grupare similară a metodelor de prelucrare folosite în vederea adoptării unor decizii, şi anume:

metode deterministe,

metode stochastice

şi metode fuzzy.

METODE DE CULEGERE Şl PRELUCRARE A DATELOR FOLOSITE

O alta clasificare , bazată de asemenea pe criteriul exactităţii este gruparea în: metode

exacte, metode aproximative si metode euristice Cele două moduri de clasificare a metodelor

sunt necesare pentru a pune în evidenţă exactitatea în diverse etape ale fundamentării deciziei:

culegerea datelor şi prelucrarea acestora în vederea adoptării unor decizii.

În procesul fundamentării complexe a deciziei se pleacă de la o serie de mărimi (indicatori)

care provin din observări, anchete, raportări şi care pot fi măsurate cu diferite grade de precizie.

Din punctul de vedere al preciziei mărimile ce caracterizează procesele economice pot fi:

- mărimi deterministe (riguros stabilite cu o valoare unică);

- mărimi stochastice, aleatoare (mărimi ce au o mulţime de valori cărora li se asociază o

probabilitate);

- mărimi vagi / fuzzy (nu au o valoare unică, ci o mulţime de valori cărora li se asociază

un grad de apartenenţă la o anumită proprietate).

În consecinţă se ajunge la o grupare similară a metodelor de prelucrare folosite în vederea

adoptării unor decizii:

Metodele exacte permit obţinerea în cadrul unei probleme de decizie economică a unei

soluţii S care îndeplineşte, fără nici o eroare (abatere), restricţiile impuse şi/sau condiţiile de optim,

cerute prin criteriile de eficienţă.

3

Metodele aproximative sunt acele metode care permit obţinerea unei soluţii S, diferită de

soluţia adevărată S* printr-un vector ε, dominat de un vector εa dinainte stabilit.

Metodele euristice sunt metodele prin care, chiar în cazul unei probleme complexe, se obţine

într-un timp relativ scurt, comparativ cu alte metode, o soluţie S, acceptabilă din punct de vedere

practic, fără a avea garanţii asupra rigurozităţii rezolvării. Fiind dat vectorul erorii admisibile εa,

metodele euristice nu reuşesc totdeauna să ne conducă la o soluţie S cu proprietatea caracteristică

metodelor aproximative. În unele cazuri, metodele euristice reuşesc să asigure respectarea relaţiei

metodelor aproximative, dar cu o anumită probabilitate.

Metodele euristice pot fi considerate ca o succesiune de încercări/tatonări, a căror alegere

este legată de fiecare dată de natura problemei de rezolvat şi de personalitatea modelatorului

(analistului de sisteme).

Obţinerea unor informaţii despre „sistem‖ înainte ca el să fie realizat în mod concret este

posibilă cu ajutorul tehnicii simulării. Simularea este o tehnică de realizare a experimentelor cu

calculatorul numeric, care implică construirea unor modele matematice şi logice care descriu

comportarea unui sistem real (sau a unor componente ale sale) de-a lungul unei perioade mari de

timp.

Simularea trebuie să genereze intrările şi, ţinând seama de stările interne ale sistemului, prin

algoritmi adecvaţi să determine ieşirile şi să descrie evoluţia în timp a stărilor interne ale sistemului.

Deşi nu oferă soluţii exacte (ci suboptimale), simularea este o tehnică de cercetare eficientă

pentru problemele economice complexe la nivel de firmă, imposibil de studiat analitic (cu metodele

economico-matematice de optimizare).