Principii și Metode de Conservare a Produselor Alimentare

CAPITOLUL I.

INSTALAŢII DE VENTILARE ŞI CLIMATIZARE

1.1. Generalităţi

Calitatea mediului în care oamenii îşi desfăşoară activitatea are o influenţă complexă asupra lor atât sub aspect igienico-sanitar cât şi a productivităţii muncii.

Calitatea mediului ambiant se apreciază prin valoarea parametrilor confortului termic (T = 18 – 200C), prin compoziţia chimică şi prin puritatea aerului, precum şi prin alţi factori ca nivelul de iluminare, de zgomot şi altele. În anotimpul rece, instalaţiile de încălzire pot asigura în încăperi menţinerea temperaturii aerului la o anumită valoare.

Puritatea aerului se obţine în aceste cazuri prin ventilare naturală (de exemplu, deschiderea ferestrelor este limitată în timp şi ca eficienţă fiind dependentă de acţiunea factorilor climatici exteriori).

Tendinţa de creştere a temperaturii aerului interior vara poate fi combătută prin ventilare naturală, dar limitarea acesteia la anumite valori nu se poate realiza în orice condiţii. Pentru incinte în care se produc degajări importante de nocivităţi, cum sunt încăperile de producţie, hale pentru întreprinderile de industrializare a animalelor, săli cu aglomeraţie mare de oameni, etc., apare necesitatea introducerii „controlate” a unui debit de aer, respectiv instalaţiei de ventilare. În cazul încăperilor aglomerate, datorită degajărilor mari de căldură şi umiditate, precum şi a valorilor la care trebuie menţinuţi parametrii de confort, este necesară răcirea aerului introdus pentru a i se mări capacitatea de preluare a căldurii, iar pentru a se asigura preluarea surplusului de umiditate este necesară şi uscarea lui. Aceasta constituie una din formele clasice sub care se întâlnesc instalaţiile de climatizare.

Unele procese tehnologice impun cerinţe şi mai stricte în privinţa parametrilor microclimatului interior, ceea ce implică agregate de climatizare complexe şi anumite sisteme constructive ale incintelor respective.

1.2. Clasificarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare

La orice sistem de ventilare este necesar să se introducă în încăperi aer definit ca aer refulat sau aer introdus care să preia nocivităţile în exces, respectiv căldura, umiditate, gaze, vapori, praf, după care trebuie îndepărtat din încăperi fiind definit ca aer viciat sau aer evacuat.

Instalaţiile de ventilare pot fi diferenţiate după modul de vehiculare a aerului, după spaţiul supus ventilării, după gradul de complexitate al tratării aerului în funcţie de cerinţele tehnologice sau de confort al încăperii respective şi după diferenţele de presiune dintre interiorul şi exteriorul încăperii ventilate.

1.2.1. Clasificarea după modul de vehiculare a aerului

a) Ventilarea naturală – Prin ventilare naturală se înţelege schimbul de aer realizat într-o încăpere sub acţiunea combinată a doi factori naturali: vântul şi diferenţa de temperatură dintre aerul exterior şi interior.

Când pătrunderea aerului exterior are loc prin neetanşeităţile constructive, ventilarea naturală se numeşte neorganizată.

Dacă în încăperi sunt practicate deschideri speciale cu dimensiuni determinate, amplasate la o anumită înălţime şi care pot fi închise şi deschise se realizează o ventilare naturală organizată.

b) Ventilarea mecanică – Aceasta poate fi simplă sau combinată. La ventilarea mecanică simplă se realizează fie numai o introducere, fie o evacuare de aer cu funcţionare de multe ori intermitentă.

Ventilarea mecanică combinată este aceea la care, în circuitul aerului, se introduc aparate pentru răcirea sau încălzirea aerului (schema a):

Legendă:

AP – aer proaspăt CV – canale de ventilaţie (tubulatură rectangulară)

CR – clapetă pentru regulare debit AI – aer încălzit

F – filtru praf ti – temperatura internă a încăperii

BI – baterie de încălzire AR – aer recirculat

V1, V2 – ventilatoare AE – aer evacuat

a) Schema de principiu a instalaţiei de ventilare mecanică combinată

Climatizarea sau condiţionarea este tot o ventilare mecanică care asigură atât în perioada de iarnă cât şi în cea de vară o anumită valoare a temperaturii şi reglează simultan cel puţin doi parametri (de exemplu, temperatura şi umiditatea relativă) – schema b. Este destinată confortului persoanelor sau unor scopuri tehnologice.

Legendă:

AP – aer proaspăt V1, V2 – ventilatoare

CR – clapetă pentru regulare debit AC – aer condiţionat

F – filtru praf CV – canale de ventilaţie

BI – baterie de încălzire ti – temperatura internă a încăperii

CU – cameră de umidificare ψi – umiditatea relativă internă a încăperii

BR – baterie de răcire AR – aer recirculat

BRI – baterie de reîncălzire AE – aer evacuat

b) Schema de principiu a instalaţiei de condiţionare a aerului

c) Ventilarea mixtă – Se poate realiza fie prin introducere mecanică şi evacuare naturală, fie prin evacuare mecanică şi introducere naturală a aerului.

1.2.2. Clasificarea după extinderea zonei amplasate

a) Ventilarea generală implică amplasarea uniformă a deschiderilor pe tubulatura de ventilaţie pentru introducerea aerului proaspăt sau tratat, respectiv a celor pentru evacuarea aerului viciat din încăpere.

b) Ventilarea locală se referă la ventilarea prin aspiraţie chiar la locul de producere a nocivităţilor şi respectiv ventilarea locală prin refulare prin care se realizează perdele de aer care împiedică pătrunderea aerului rece în încăperi prin golurile tehnologice de acces sau prin deschiderea frecventă a uşilor.

1.2.3. Clasificarea după diferenţa de presiune dintre interiorul şi exteriorul încăperii ventilate

a) Ventilarea echilibrată se obţine când debitele de aer introdus şi evacuat sunt egale.

b) Ventilarea în suprapresiune – Debitul de aer introdus este mai mare decât cel evacuat, astfel că în interior apare o suprapresiune, debitul în exces evacuându-se pe cale naturală prin canale de ventilaţie.

c) Ventilarea în subpresiune (depresiune) – Fenomenele se produc invers. Aceste sisteme se folosesc pentru a impune un anumit sens al trecerii aerului dintr-o încăpere în alta, astfel prin realizarea subpresiunii într-o încăpere cu degajări de nocivităţi şi suprapresiune în încăperea vecină „curată” se împiedică răspândirea nocivităţii în întreg spaţiul.