Cuprins
- PROCESAREA CU MICROUNDE
- PROCESAREA CU FLUIDE SUPERCRITICE
- PROCESAREA PRIN EXTRUDARE
Extras din document
1.ISTORIC. GENERALITATI.
Procesarea cu microunde este inclusa in cadrul tehnicilor termice de procesare a alimentelor.
Necesitatea de a emite unde cu lungimi din ce în ce mai scurte, pentru a obține o rezoluție mai
bună a imaginilor reflectate, a dus la dezvoltarea radarului în timpul celui de-al doilea război
mondial, aparat considerat a fi strămoșul cuptoarelor cu microunde.
La puțin timp după război, Percy Spencer de la compania Raytheon a descoperit posibilitatea
încălzirii alimentelor folosind căldura generată de o antenă radar.
Spencer a proiectat și primul cuptor cu microunde cu funcționare continuă, dar adevărata
dezvoltare a instalațiilor continue se datorează companiei Cryodry care a început să le
construiască în 1962.
Primul procedeu reușit de prelucrare cu microunde a fost uscarea cartofilor prăjiți "chips". Reușita
procedeului a impulsionat dezvoltarea multor altor procedee, printre care: prelucrarea cărnii de
pasăre, costiței (bacon), pateurilor din carne, salamului, uscarea pastelor făinoase, legumelor,
alimentelor tip snack, concentratelor pentru sucuri, condimentelor, temperarea cărnii, peștelui și
untului, dospirea gogoșilor și a pâinii, prăjirea gogoșilor, pasteurizarea pâinii, a sucurilor de fructe.
2. Principiul procesarii cu MW
2.1. Definitia MW
Microundele sunt radiații electromagnetice de frecvență ridicată, variind de la 300 MHz la 300 GHz
și lungimi de undă cuprinse între 1 m și 1 mm, situate așadar printre undele radio, a căror
existență a fost mai întâi presupusă matematic de Maxwell, apoi verificată experimental în 1885 de
către Hertz .
Datorită dezvoltării utilizărilor posibile, și în consecință a riscului de interferare cu comunicațiile, sa
stabilit o convenție internațională care a definit frecvențele utilizabile în domeniul industrial,
științific și medical:
Frecvențele rezervate pentru utilizarea industrială a microundelor
Frecvența, v, MHz 915 2450 5800 24125
Lungimea de undă, X, cm 32,8 12,2 5,2 1,24
Alocarea Aplicatii
industriale
in America
de Nord si
Sud
Costuri
energetice
deosebit de
ridicate
2
2.2. Descrierea principiului tratamentului cu microunde
Microundele sunt generate de un dispozitiv electronic numit magnetron. Acesta emite energie
radiantă de înaltă frecvență, cu centri de încărcare pozitivă și negativă care își schimbă direcția de
miliarde de ori pe secundă.
Energia este transmisă în incinta cuptorului printr-un tub, numit ghid de unde, cu ajutorul unei
antene, în mod asemănător modului de funcționare a radarului. Spațiul închis constituit de pereții
metalici ai incintei cuptorului servește la reflectarea microundelor și crearea unui sistem de
rezonanță. Produsul alimentar cu sau fără ambalaj situat în incinta cuptorului cu microunde va
capta energia campului de microunde.
Incălzirea cu microunde este deci rezultatul interacțiunii dintre constituenții materiei și câmpul
electromagnetic care își schimbă foarte repede polaritatea.
Un material, în particular un aliment, are sarcini electrice susceptibile a se deplasa sub influența
câmpului electric al microundelor. Există două tipuri de sarcini: libere și legate.
Sarcinile libere se deplasează în material și produc fenomenul de conducție ionică. In realitate ele
nu sunt complet libere și pentru a se deplasa intră în coliziune cu particule mai puțin mobile, în
particular cu particule neutre.
Urmare a socurilor are loc transformă energia electrică a undei într-o multitudine de energii
cinetice slabe și dezordonate care formează energia termică
Alt fenomen se numeste rotatia dipolului. Acesta se datoreaza schimbarii modului de orientare a
centrilor de sarcină a moleculelor dipol din cauza acțiunii alternative a câmpului de microunde si
migrarii electroforetice a ionilor de săruri.
Deci în cazul alimentelor, cele două fenomene numite conductie ionică și rotația dipolului, se
produc simultan.
2.3. Comportamentul produsului alimentar
Dintre constituenții alimentelor, apa, proteinele și glucidele sunt printre moleculele polare care se
orientează într-un câmp electric de microunde.
Incălzirea cu microunde este o încălzire de volum. Aceasta se poate explica prin însăși modul de
producere a încălzirii. Microundele penetrează materialul dielectric constituit de produsul
alimentar (cu ambalajul său), iar prin cele două mecanisme prezentate mai sus se produce căldură,
care este apoi difuzată spre suprafață. Din această cauză temperatura suprafeței va avea o valoare
mai mică decât interiorul produsului.
Realizarea încălzirii va depinde de adâncimea de penetrare a microundelor. Astfel la
915 MHz microundele pătrund în produsele alimentare până la 30 cm, iar la
2450 MHz până la 10 cm.
Preview document
Conținut arhivă zip
- procesare cu microunde 2017.pdf
- procesarea cu fluide supercritice.pdf
- procesarea prin extrudare 2017 final.pdf