Securitate și Siguranță Alimentară

1. DEFINIREA SECURITĂŢII ŞI SIGURANŢEI ALIMENTARE

Securitatea alimentară. Conform „Declaraţiei Mondiale asupra Nutriţiei" (FAO/OMS, Roma, 1992) şi a „Declaraţiei asupra Securităţii Alimentare Mondiale" (FAO/OMS, 1996), „securitatea alimentară există atunci când toţi oamenii, în orice moment, au acces fizic şi economic la alimente sigure şi nutritive care îndeplinesc necesităţile de hrană ale organismului uman, pentru a duce o viaţă sănătoasă şi activă".

Securitatea alimentară este o politică la nivel de stat şi global. Alimentaţia populaţiei Terrei constituie o preocupare intrenaţională a OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), FAO (Organizaţia pentru Agricultură şi Alimentaţie), a Comisiei Codex Alimentarius etc.

Securitatea alimentară a fiecarei ţări poate fi asigurată în primul rând din resursele interne prin politicile practicate de fiecare ţară.

Securitatea alimentară la nivel individual este ”dreptul de a mânca”. După Mircea Bulgaru “securitatea alimentară este dată de cantitatea de alimente necesară pentru un individ exprimată în unitaţi fizice, convenţionale (calorii), şi trofine pentru a-şi asigura echilibrul fiziologic şi a-şi acoperi raţiile zilnice de consum: raţia de întreţinere, raţia de crestere şi raţia de activitate.”

În urma dezbaterilor, la Bonn, în cadrul simpozionului cu tema "Securitatea alimentară durabilă pentru toti, până în 2020" s-a concluzionat o serie de priorităţi, în ceea ce priveşte securitatea alimentară, cum ar fi:

- igienizarea surselor de apă;

- promovarea agriculturii şi dezvoltării rurale;

- dezvoltarea cercetării agricole, în scopul promovării noilor tehnologii agricole moderne;

- îmbunătăţirea administrării resurselor naturale;

- promovarea dezvoltării durabile în zone defavorizate;

- sprijinirea unui comerţ naţional şi internaţional sănătos şi a politicilor macroeconomice;

- efectuarea globalizării în sprijinul săracilor.

Măsurile care se pot lua pot avea caracter stimulativ sau restrictiv în raport cu producţia de alimente.

Siguranţa alimentară - componentă a securităţii alimentare care este determinată obligatoriu de 3 condiţii pe care trebuie să le îndeplinească un produs neprelucrat, prelucrat parţial, prelucrat total sau nou creat:

1) Să aibă inocuitate, să fie salubru, să nu pună în pericol organismul uman, respectiv consumatorul normal şi sănătos.

2) Să aibă valoare nutritivă şi energetică.

3) Nutrienţii alimentari să fie disponibili pentru organism.

Siguranţa alimentară este un parametru care priveşte consumatorul şi în asigurarea ei sunt implicate toate părţile componente care participa la producerea, procesarea, transportul şi distribuţia alimentelor. La baza conservării siguranţei alimentare în U.E. stau pregătirea profesională, educaţia civică, conştiinţa şi controlul instituţiilor statului şi al organizaţiilor neguvernamentale, realizate la cele mai înalte standarde.

2. CONDIŢIILE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ UN ALIMENT PENTRU A FI CONSIDERAT SIGUR

Siguranţa alimentară este o componentă a securităţii alimentare şi a nutriţiei umane referindu-se la 3 aspecte pe care trebuie să le îndeplinească un produs alimentar şi anume:

1) Să aibă valoare nutritivă intrinsecă care este exprimată prin calitatea şi cantitatea principalilor nutrenţi (proteine, lipide şi glucide) care sunt în acelaşi timp şi furnizori de energie. De asemenea, important este şi conţinutul în compuşi biominerali, vitamine şi alte substanţe biologic active.

F- uncţiile nutrienţilor în organismul uman sunt următoarele:

- asigură energia necesară organismului şi cerinţele nutritive ale acestuia

- au rol plastic, fiziologic şi fizico-chimic

- sunt substanţe indispensabile vieţii intervenind la nivel celular şi asigurând dezvoltarea şi menţinerea normală a sănătăţii organismului.

2) Să aibă o valoare nutritivă biodisponibilă cât mai ridicată.

Biodisponibilitatea alimentelor se referă la măsura în care nutrienţii, biomineralele, vitaminele şi substanţele biologic active sunt utilizate de organismul uman, această biodisponibilitate fiind cuantificată după:

- Nivelul de substanţe nutritive şi sunstanţe biologic active aflate în tractul intestinal, nivel apt de a fi absorbit de către organism

- Viteza de absorbţie a substanţelor rezultate din digestie

- Cantitatea de substanţe reţinute de organism

Biodisponibilitatea este influenţată de o serie de factori precum:

- Starea fiziologică a organismului

- Natura produsuui

- Prezenţa substanţelor cu caracter antinutritiv

- Modalitatea de procesare a materiei prime

- Interacţiunile de tip sinergism, antagonism sau asociativ între nutrienţi şi biominerale sau nutrienţi şi vitamine

3) Să aibă inocuitate adică:

- Să fie salubru

- Să nu pună în pericol consumatorul normal sănătos

Inocuitatea/calitatea igienică este parte integrată a calităţii globale şi este influenţată de:

a) Substanţele cu caracter toxic care se găsesc în mod natural în materiile prime sau în produsele finite (aa cu seleniu, alcaloizi, amine biogene,etc)

b) Substanţele cu caracter antinutritiv din materiile prime agroalimentare (hemaglutinine sau lectine, inhibitorii tripsinici, antivitaminele, antimineralizantele, blocanţii diferitelor enzime etc)

c) Aditivii – acei aditivi care se folosesc în producţia de alimente fără respectarea legislaţiei în vigoare cu referire la destinatie, doze etc.

d) Contaminanţi chimici de tipul metalelor grele, pesticidelor, micotoxinelor.