Securitatea Alimentară

Cursul 1

SECURITATEA ALIMENTARĂ – PROBLEMĂ GLOBALĂ A LUMII CONTEMPORANE

Asigurarea securităţii alimentare reprezintă, în societatea contemporană, nu numai o problemă vitală pentru o mare parte a populaţiei globului, ci şi o cerinţă majoră pentru desfăşurarea normală a vieţii internaţionale. Prima condiţie a existenţei individului considerat separat, dar şi a unei comunităţi în ansamblul său este hrana, iar astăzi, la începutul mileniului trei, nu putem afirma că acest flagel – foametea – a fost eradicat.

1. Delimitări terminologice şi corelaţii în sfera alimentaţiei, nutriţiei şi securităţii alimentare

Soluţionarea eficientă a problemei alimentare la toate nivelurile (individual, familial, naţional, regional, global) presupune ca demers iniţial analiza semnificaţiilor şi a inter-conexiunilor dintre conceptele care stau la baza unor realităţi practice fundamentale legate de sfera securităţii alimentare, alimentaţiei şi nutriţiei.

Abordări şi interacţiuni alimentaţie – nutriţie

Analiza semantică a termenilor „alimentaţie”, respectiv „nutriţie” prezintă interes în vederea delimitării ariei de cuprindere a fiecăruia şi a stabilirii sferelor comune de preocupări. Astfel, în manieră clasică∗, alimentaţia constituie actul sau procesul hrănirii, bazat pe funcţia canalului alimentar.

Alimentaţia a fost, de asemenea, definită ca fiind actul sau procesul de a primi sau a oferi hrană, în timp ce nutriţia reprezintă un proces prin care un organism viu asimilează hrana şi o utilizează pentru creşterea şi înlocuirea ţesuturilor. Nutriţia, cu un pronunţat sens fiziologic, este considerată pe de altă parte ca fiind ştiinţa care se ocupă cu studiul hrănirii, în special în cazul oamenilor.

Într-o altă comparaţie, alimentaţia poate fi asimilată cu priza alimentară, iar nutriţia cu aprovizionarea organismului cu molecule direct utilizabile; ca domeniu de cercetare, nutriţia se asociază şi cu studiul ştiinţific al alimentelor şi băuturilor destinate consumului uman.

Dicţionarul Explicativ Român*** defineşte alimentaţia (din fr. alimentation), împreună cu sinonimele alimentare, nutriment, hrănire, ca fiind introducerea în organism a substanţelor nutritive, iar nutriţia (din fr. nutrition, lat. nutritio) apare ca totalitatea proceselor fiziologice prin care organismele îşi procură hrana necesară creşterii şi dezvoltării, obţinerii energiei pentru desfăşurarea proceselor vitale, refacerii ţesuturilor etc. [200]. Termenului „nutriţie” i se asociază, prin extensie, termenii hrănire, alimentare, hrană. Distincţia la acest nivel permite observarea faptului că, dacă alimentaţia semnifică în sens general aportul de substanţe nutritive, nutriţia insistă asupra laturii fiziologice, metabolice.

Dintre cei doi termeni (alimentaţie şi nutriţie) primul este mai difuz, având un sens mai larg. Putem spune totuşi că nu există o distincţie semantică evidentă între cele două vocabule [35] (în limba engleză ele apar ca „food”, respectiv „nutrition”, în limba italiană ca „alimentazione”, respectiv „nutrizione”), termenii având semnificaţii distincte în funcţie de contextul de abordare: politico-economic („food policy” şi „nutrition policy”) şi/sau ştiinţific („food science” şi „nutrition research”).

Chiar termenul dietă (fr. diète) este folosit curent în sens restrictiv, curativ, cu sensul de regim special recomandat în caz de boală, păstrarea sănătăţii, scăderea greutăţii corporale - limitând puternic semnificaţia etimologică greacă („diaita” = mod de viaţă, modo di vivere – lb. it.).

Sintagma regim alimentar (fr. régime) este mai permisivă, referindu-se la totalitatea regulilor impuse modului de alimentaţie al unei persoane, în funcţie de starea de sănătate a acesteia. Regimul reprezintă un termen care desemnează o adaptare cantitativă şi calitativă a alimentaţiei cotidiene într-un scop terapeutic şi uneori estetic [35]; el poate să comporte o diminuare a caloriilor totale (cantitativ) sau eliminarea anumitor alimente (calitativ), respectând cerinţele echilibrului.

În mod uzual, alimentaţia indică modul obişnuit de hrănire sau, în practica clinică, indică regimul urmat în cadrul unui tratament.

Consolidarea valorii expresiilor lingvistice comune arată că ştiinţa referitoare la alimentaţie şi nutriţie se află în stadiul elaborării unor principii, fiind studiată în prezent şi ca disciplină universitară.

De-a lungul timpului, multe probleme noi s-au adăugat câmpului restrâns al preocupărilor iniţiale. Progresul cunoaşterii a lărgit orizontul de explorare, indicând în mod practic un vast domeniu de interes, inclusiv cu caracter aplicativ. Alimentaţia şi nutriţia au devenit ca expresie conceptuală şi operativă aferentă – domenii de studiu complementare, având un pronunţat caracter interdisciplinar .

La sfârşitul secolului XIX, inovaţia ştiinţifică rezultată din studiul problemelor şi aplicaţiilor metodologiei derivând din chimia organică, fiziologie, demografie avea să iniţieze întrebări referitoare la compoziţia şi calitatea alimentelor, natura necesităţilor, necesitatea unui bilanţ material echilibrat, starea populaţiei sărace în raport cu extinderea carenţelor alimentare.