Cursuri inteligență artificială

1.1. Introducere

Termenul de inteligenţă artificială a fost folosit pentru prima dată în 1956 de omul de ştiinţă

american John McCarthy. Până atunci, inteligenţa artificială îşi făcuse simţită prezenţa în unele domenii

de investigaţie, cum ar fi:

1. Raţionamentul automat: poate un calculator demonstra o teoremă dintr-un anumit

domeniu, cum ar fi Geometria?

2. Procesarea limbajelor naturale: poate un calculator să comunice cu utilizatorul într-un

limbaj de toate zilele, de exemplu, limba Engleză?

3. Sistemele expert: poate un calculator să întreprindă o expertiză într-un anumit domeniu, să

zicem, medicina? Dacă calculatorului i se dau simptomele pacientului, poate acesta să

stabilească diagnosticul şi să prescrie tratamentul medicamentos adecvat?

4. Jocuri: un calculator poate juca competitiv un joc, cum ar fi şah-ul?

5. Vederea artificială: poate un calculator "privind" imaginea unei scene, de exemplu, o

bucătărie cu un robinet deschis, să interpreteze scena respectivă? Dacă da, un robot dirijat

de un astfel de controller este capabil să localizeze robinetul şi să închidă apa?

6. Învăţare: Poate un calculator, care operează într-un domeniu de tipul celor de mai sus, săşi

îmbunătăţească performanţele în timp? Învăţând din experienţă, poate deveni, de

exemplu, un mai bun jucător de şah?

Se ştie că un calculator face numai ceea ce un program îi spune să facă. Deci, studiul inteligenţei

artificiale presupune studierea unor tehnici specifice de programare a calculatoarelor, astfel încât acestea

să devină capabile să îndeplinească, într-un anumit domeniu, task-uri considerate ca ţinând de domeniul

inteligenţei.

Nu există o definiţie riguroasă a inteligenţei artificiale. Definiţiile existente în diverse lucrări

poartă amprenta domeniului particular în care aceasta este aplicată. O încercare de definiţie ar putea fi

următoarea:

Inteligenţa artificială (IA) poate fi definită ca acea ramură a "computer science" care se ocupă

cu automatizarea comportamentului inteligent.

Obiectivul major al IA este de a construi maşini inteligente (în IA termenii de maşină şi calculator

sunt sinonimi). Inteligenţa artificială trebuie privită ca o completare sau prelungire a inteligenţei umane şi

nu ca o înlocuire a acesteia, aşa cum invenţia automobilului nu a desfiinţat mersul pe jos. Automobilul a

fost conceput în ideea de a sluji omul. La fel şi IA.

Deoarece obiectivul inteligenţei artificiale este de a construi maşini care afişează inteligenţă, ne

punem întrebarea dacă putem defini precis această inteligenţă. Inteligenţa are multe aspecte: abilitatea de

a raţiona, de a învăţa din experienţă, de a se adapta la situaţii noi etc. Încercarea de a da o definiţie

riguroasă inteligenţei ne-ar introduce într-un domeniu de speculaţii psihologice şi filozofice.

Unul dintre scopurile fundamentale ale cercetărilor în domeniul IA este reproducerea, de către

calculator, a raţionamentelor umane.

Pentru a stabili dacă o maşină dată este inteligentă, matematicianul britanic Alan Turing

(1912-1954) a propus un test, cunoscut azi sub numele de testul Turing. În esenţă testul Turing poate fi

descris astfel:

O persoană, denumită interogator, conversează prin intermediul unui terminal cu doi

interlocutori, invizibili din punctul lui de vedere. Unul dintre aceştia este o maşină, iar celălalt

este un interlocutor uman. Maşina încearcă să răspundă la întrebările interogatorului ca şi cum

ar fi un interlocutor uman. Persoana, desigur, răspunde normal ca un interlocutor uman. Dacă,

după conversaţia pentru o perioadă de timp cu cei doi interlocutori, interogatorul nu este capabil

să-i distingă pe cei doi interlocutori, atunci se poate spune că maşina este inteligentă.

Testul Turing a fost deseori criticat în literatură, reproşându-i-se că decizia depinde de modul în

mare măsură de interogatorul respectiv. Acest reproş poate fi contracarat prin desfăşurarea testului cu mai

mulţi interogatori, fiecare dintre ei lucrând independent de ceilalţi. Rezultatul testului va fi în acest caz

decizia celor mai mulţi dintre interogatori.

Analizând literatura de specialitate, se pot distinge două direcţii fundamentale în care se

desfăşoară cercetările în acest domeniu:

1. Reţele neuronale - maşina este modelată ca reţea neuronală, imitând modelul anatomic al

creierului uman;

2. Calculul simbolic - Newell şi Simon a demonstrat că activitatea inteligentă se desfăşoară prin

operaţii logico-matematice asupra unor simboluri (model fiziologic al creierului uman).

1.2. Definiţii ale inteligenţei artificiale (IA)

- IA este ştiinţa care permite realizarea de maşini care au competenţa de a fi inteligente (M. Minsky,

1975);

- IA este disciplina care are ca obiect înţelegerea naturii şi construirea de programe pe calculator

imitând inteligenţa umană (A. Bonnet, 1984);

- IA este studiul facultăţilor mentale în vederea utilizării lor ca modele pentru calculator, ca depozite de

inteligenţă pentru maşinile construite de om.

- IA este încercarea de conversie a datelor analogice furnizate de simţurile umane în date logice utile

maşinilor construite de om.