Cuprins
INTRODUCERE
I Cartea- suport de comunicare superioară și factor de creație spirituală
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele și componentele unității de învățare
1.3. Conținut
1.3.1. Disponibilitățile creative ale cărții
1.3.2. Factorii stimulării lecturii
1.3.3. Fetișizarea cărții și a lecturii
1.4. Îndrumător pentru autoverificare
II Componentele bibliologiei. Legătura dintre carte și istorie
2.1. Introducere
2.2. Obiectivele și componentele unității de învățare
2.3. Conținut
2.3.1. Disciplinele bibliologiei
2.3.2. Legăturile dintre științele cărții și istorie
2.4. Îndrumător pentru autoverificare
III Scrierea
3.1. Introducere
3.2. Obiectivele și componentele unității de învățare
3.3. Conținut
3.3.1. Arta simbolizării
3.3.2. Alfabetul- „pictura vocii”
3.3.3. Perspectivele scrierii și ale cărții tradiționale în era imaginii
3.4. Îndrumător pentru autoverificare
IV Apariția și evoluția cărții în istorie
4.1. Introducere
4.2. Obiectivele și componentele unității de învățare
4.3. Conținut
4.3.1. Accepțiunea de carte
4.3.2. Trăsăturile de conținut ale scrierii
4.4. Îndrumător pentru autoverificare
V Tiparul modern
5.1. Introducere
5.2. Obiectivele și componentele unității de învățare
5.3. Conținut
5.3.1. Antecedentele imprimării cu litere mobile din metal
5.3.2. Rolul invenției lui Gutenberg în evoluția modernă a lumii
5.4. Îndrumător pentru autoverificare
VI De la biblioteca reală la biblioteca viitorului
6.1. Introducere
6.2. Obiectivele și componentele unității de învățare
6.3. Conținut
6.3.1. Biblioteca electronică
6.3.2. Biblioteca virtuală
6.3.3. Cartea electronică
6.4. Îndrumător pentru autoverificare
Extras din document
INTRODUCERE
Bibliologia aparține disciplinelor tradiționale din învățământul istoric și, în genere, umanistic de nivel superior. Ea se află într-un raport de complementaritate strictă cu Arhivistica, Istoriografia și cu alte discipline conexe. Conținutul propriu-zis al domeniului bibliologic se interferează cu istoria însăși, care, este o necontenită desfășurare și dezvoltare a culturii și civilizației umane.
Comunicarea cultură- civilizație induce constatarea că la baza dinamicii istoriei lucrează un germene spiritual, o componentă primordială a culturii- ideea, în determinările ei anume.
Putem spune că istoria umanității este, în substanța ei, istoria informației și a ideii, a impactului lor mai mult sau mai puțin manifest, dar funciar asupra mersului societății.
Civilizația este aceea care l-a deosebit și l-a despărțit pe om de restul regnului animal, iar procesul s-a produs prin mijlocirea organelor artificiale pe care le-a adăugat corpului său
Între cultură și civilizație nu există neapărat o legătură ca de la cauză la efect. Putem fi culți, putem crea cultură izolați, fără a recurge la vreun mijloc al civilizației moderne, sau putem beneficia de toate miracolele și comoditățile civilizației fără a poseda un minimum de cultură.
Gânditori dintre cei mai iluștri vorbesc astăzi de o relativă tinerețe a culturii europene.
Indiferent de stadiul atins, culturile își au valorile și fertilizările lor în istorie. Ele nu pot fi categorisite în superioare și inferioare, în bune și rele. Raportul este de alteritate. Există numai cultură. Altfel, ar însemna să reînviem teoria celor două culturi și să cădem în capcana noului limbaj de lemn.
Procesele și evoluțiile din lumea contemporană, marcate de ascensiunea amețitoare a tehnicilor informației, de amplitudinea și dinamismul comunicării, vin să afirme o nouă viziune, un alt tip de mentalitate asupra bibliotecii, implicit asupra disciplinelor bibliologice.
Prin funcțiile pe care le asumă, instituția cărții devine principalul polarizator de informație și centrul vital al transferului de cunoștințe și informații pe toate direcțiile și nevoile societății. Ea nu mai este loc de frecventare intermitentă, ci se impune ca a doua natură a intelectualului, a specialistului, a omului informațional, care, altminteri, riscă să își piardă identitatea spirituală modernă.
Domeniul bibliologic presupune permanente adecvări și actualizări în exercitare și, în cazul nostru, în predare.
Țelul urmărit în tratarea întregii materii a fost întemeierea ideii că orice demers bibliologic încorporează cultură și este propriu-zis cultură, că, la rândul ei, cultura își poate împlini vocația, funcția modelatoare dacă promovarea ei este de cuprindere, dinamică, ordonată și ordonatoare a spiritului, așa cum însăși este
Obiectivele cursului
Cursul de bibliologie urmărește reconsiderarea viziunii despre funcționalitatea și dinamismul bibliotecii ca spațiu al formării și comunicării în condițiile provocărilor epocii informaționale. Totodată, urmărește modelarea deprinderii studenților de a recurge la bibliotecă, pentru a învăța, având la bază cartea, ca sursă de informare și culturalitate.
Studenții vor fi în măsură să-și formeze o viziune modernă despre raporturile dintre revoluțiile informaționale și geneza unor procese istorice fundamentale.
Competenţe conferite
După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competențe generale și specifice:
1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei)
- identificarea de termeni, relații în cadrul disciplinelor istorice;
- utilizarea corectă a termenilor de specialitate din domeniul istoric;
- definirea / nominalizarea de concepte ce apar pe parcursul activității;
- capacitatea de adaptare la noi situaţii apărute pe parcursul desfășurării activității.
2. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese, precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei):
- problematica generată de feluritele proiecții în legătură cu destinul scrierii, al cărții și al bibliotecii în era infomațională;
- perspectivele fiecărei științe care ține de matca bibliologiei de a-și încorpora cuceririle informaticii;
Preview document
Conținut arhivă zip
- Bibliologie.doc