Istoria Medievala a Romanilor Partea I

Imagine preview
(9/10 din 3 voturi)

Acest curs prezinta Istoria Medievala a Romanilor Partea I.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier pdf de 51 de pagini .

Profesor: Ioan Toderascu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Istoria Romanilor

Cuprins

EPOCA MEDIEVALĂ. Concept şi periodizare 3
I. SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ ÎN SECOLELE VIII-XIII 4
1. Românii în izvoarele medievale timpurii 4
2. Românii şi ultimile neamuri migratoare 5
3. „Ţări”, cnezate şi voievodate româneşti 7
4. Românii din Peninsula Balcanică 9
II. CONSTITUIREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEŞTI 12
1. Trăsături generale 12
2. Ţara Transilvaniei 14
3. Ţara Românească 17
4. Ţara Moldovei 20
5. Ţara Dobrogei 22
6. Concluzii 23
III. ECONOMIA 26
IV. INSTITUŢIILE 34
V. ÎN APĂRAREA ŢĂRII ŞI A CREŞTINĂTĂŢII 39
1. Trăsături generale 39
2. Consolidare şi afirmare politico-militară 39
3. Acţiunea politico-militară a Ţărilor Române
la jumătatea secolului al XV-lea 42
4. Convergenţa politico-militară a Ţărilor Române
în a doua jumătate a secolului al XV-lea 44
5. Moştenirea ştefaniană 46
6. Constituirea principatului autonom al Transilvaniei 48
VI. CREAŢIA CULTURALĂ 49
- BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ 51

Extras din document

EPOCA MEDIEVALĂ

Concept şi periodizare

Ceea ce în mod obişnuit, dar şi impropriu, numim Ev Mediu, adică „timpul de

mijloc” (expresie folosită întâia oară de umaniştii italieni în a doua jumătate a secolului

al XV-lea, spre a desemna perioada intermediară dintre Antichitate şi Renaştere),

constituie în istoria noastră o durată lungă, de aproximativ un mileniu, pentru care se

mai folosesc şi denumirile de orânduire feudală, feudalism, epocă medievală. Cea mai

cuprinzătoare, mai suplă şi mai adecvată este formula de epocă medievală, care

desemnează tot ceea ce ţine de civilizaţia românească în răstimpul veacurilor VIIIXVIII:

structuri, instituţii, spiritualitate, viaţă zilnică pe întreg portativul social. Aceasta

nu exclude însă utilizarea celorlalte concepte-noţiuni, fie şi pentru că sunt intrate în

obişnuinţă şi fiecare se justifică într-un fel.

Începutul epocii medievale în istoria României se situează, după o opinie în

general acceptată de istoriografia noastră, în secolul al VIII-lea. Această limită iniţială a

putut fi aproximată mai cu seamă prin rezultatele oferite de cercetarea arheologică. În

ultimul sfert de secol, pe această cale s-a putut dovedi existenţa unei civilizaţii unitare în

spaţiul carpato-danubiano-pontic. De asemenea, s-au observat schimbări importante în

structura economică, se produce, treptat, o diferenţiere de situaţie, este subminată

egalitatea economică şi socială. Se conturează, începând cu secolul al VIII-lea, o altă

imagine socială, apare proprietatea privată. Nu au întârziat nici reflexele politicomilitare,

edificarea aşezărilor fortificate care trebuie asociate cu existenţa unor

conducători locali, ridicaţi din cadrul obştilor. Este vorba, în ansamblu, despre

prefigurarea unei noi epoci istorice.

Sfârşitul epocii medievale româneşti este socotit, după cea mai chibzuită opinie,

în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, când se pun toate problemele abolirii

feudalismului şi sunt sugerate perspectivele unei noi ordini sociale în Ţările Române.

4

I. SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ ÎN SECOLELE VIII-XIII

1. Românii în izvoarele medievale timpurii

Românii sunt menţionaţi în scris multă vreme după ce etnogeneza a fost

încheiată, sub etnonimul de vlah-vlahi, termen de origine germanică cu care, în diferite

variante, au fost desemnate toate popoarele romanice. Ei înşişi, având conştiinţa

descendenţei romane, s-au numit român-români. De altfel, suntem singurul neam

neoromanic care purtăm, prin nume, amintirea directă a strămoşilor noştri.

Constituirea primelor forme de organizare prestatală, „ţări”, cnezate, voievodate,

proces care se desfăşoară în continuarea etnogenezei, a făcut ca românii să intre în

atenţia acelora care consemnau evenimentele, oamenii de cancelarie şi cronicarii.

Cea mai veche amintire istorică scrisă despre români ca popor se referă la

ramura balcanică a neamului nostru. Ea aparţine cronicarului Gh. Kedrenos, datează din

anul 976 şi se referă la un conflict dintre vlahi şi conducerea statului bulgar din

Macedonia.

Cele dintâi informaţii privitoare la românii nord-dunăreni şi organizarea lor

politică incipientă se referă la Transilvania. Gesta Hungarorum, cronica notarului

anonim al regelui Bela al Ungariei, consemnând impactul dintre triburile maghiare şi

populaţiile din Panonia şi Transilvania, la sfârşitul secolului IX şi începutul secolului X,

menţionează pe români şi „ţările” (sau ducatele) lor, căpeteniile politice şi fortificaţiile,

forţa umană, configuraţia şi bogăţiile pământului românesc transilvan. Geograful persan

Gardizi, în tratatul săi intitulat Podoaba istoriilor, care datează din a doua jumătate a

veacului al XI-lea, vorbind despre situaţia politică şi etnică din Europa răsăriteană,

plasează între slavi (bulgari), ruşi şi unguri „un popor din Imperiul Roman, care toţi

sunt creştini”. Gardizi situează geografic acest popor între Dunăre şi „un munte mare”,

pe care unii istorici şi geografi l-au identificat cu Carpaţii Meridionali. Istoricul bizantin

Ioan Kinamos, secretar al împăratului Manuel I Comnenul, îi arată pe românii norddunăreni

angajaţi, în 1167, la o campanie împotriva ungurilor alături de armata

bizantină. Despre românii nord-dunăreni, pe care amintitul istoric bizantin îi numeşte

vlahi (ca, de altfel, întreaga istoriografie din acele secole), adaugă o informaţie deosebit

de importantă: „se zice că sunt coloni veniţi de demult din Italia”. Această formulare

trebuie socotită drept prima dovadă despre conştiinţa originii romane la românii de la

nord de Dunăre.

Poemul german Cântecul Nibelungilor, datând de pe la 1200, consemnează, de

asemenea, existenţa românilor în spaţiul nord-dunărean, ceea ce este încă o dovadă în

favoarea continuităţii şi împotriva teoriei imigraţioniste.

Cam în acea vreme, românii de la est de Carpaţi încep să-şi manifeste prezenţa

în unele acţiuni militare, ceea ce nu se putea face în afara unui început de organizare

teritorial-politică.

Prezenţa românilor ca etnie conturată, făuritoare a unei civilizaţii proprii, în

spaţiul dintre Tisa, Nistru, Dunăre şi Marea Neagră la cumpăna mileniilor I şi II este

atestată nu numai prin informaţii scrise, ci printr-o sinteză de mărturii: arheologice,

etnologie, instituţionale, lingvistice, confesionale (unitatea ritului ortodox) etc.

Fisiere in arhiva (1):

  • Istoria Medievala a Romanilor Partea I.pdf

Alte informatii

UNIVERSITATEA “AL.I.CUZA” IAŞI FACULTATEA DE ISTORIE