Extras din curs
Curs introductiv
Febr. 2011
Istoria are ca unitate de analiză generală civilizaţia. [urmează să discutăm şi despre unitatea de analiză naţiunea].
Civilizaţia, la rândul ei, este un proces extins la scară geografică prin care se răspunde constant la provocări. Civilizaţiile sunt construite ca soluţii mereu în evoluţie la provocări.
Provocările pot fi obiective – independent de voinţa omului, subiective, sau subiectiv devenite obiective – în care omul este cauză (ca în cazul fenomenelor generate de ideologii, revoluţii, dezastre ecologice ca urmare a supraexploatării etc.).
Civilizaţia, la rândul ei, este constituită dintr-o serie de societăţi, pe orizontala timpului (societatea romană şi barbarii) sau pe verticala timpului aceleiaşi civilizaţii (societatea americană din timpul războiului de independenţă şi societatea americană de azi sunt parte a aceleaşi civilizaţii occidentale în cadrul pax americana).
Societăţile componente ale civilizaţiilor sunt pilonul sistemic al civilizaţiilor.
Pe lângă acest pilon sistemic, mai există pilonul personalităţii – omul, factor creator de civilizaţie. Omul devine factor istoric prin conştiinţă. Un exemplu de pătură socială special constituită pentru a fi creatoare de istorie este intelectualitatea (cu ramura sa începătoare, studenţii). Insul poate crea istorie în măsura în care îşi asumă condiţia şi are posibilitatea de a transmite şi altora imperativele schimbării, la care ajunge în urma proceselor sale de conştiinţă. Fiecare epocă istorică are propriul ideal-tip de personalitate dominant. Aşa de pildă, în timpul perioadelor care pun accent pe aspectele trupeşti, avem personalitatea hedonistă, după cum, în epocile în care spiritualitatea are întâietate, eroul, sfântul – în diferite variante ale lor, devin ideal tipul personalităţii. Tot aşa cum în lumea antică era cunoscută tipologia personalităţii pe o axă între apolinic (solar, armonios) şi dionisiac (al beatitudinii simţuale).
I. Roma şi drumurile
Una dintre cele mai evidente trăsături ale civilizaţiei sunt drumurile, mai exact, comunicaţiile.
Civilizaţiile, ca structuri sociale pe spaţii ample, sunt caracterizate de organizarea spaţiului, uşurinţa cu care leagă teritoriile aparţinătoare.
Drumurile constituie piesa materială de rezistenţă a marilor civilizaţii:
- participă la funcţia de schimb, respectiv facilitarea comerţului, şi, mai mult decât atât, sunt parte a circulaţiei banilor, aceştia fiind vectorul oricărei economii moderne;
- sunt parte a funcţiei de organizare, a comunicării deciziilor administrative, a schimbului de informaţie (poştă);
- sunt componentă a funcţiei militare prin facilitarea înaintării trupelor, a logisticii acestora, asigurând comunicaţiile, sunt parte integrantă a mobilităţii militare;
- asigură suportul fizic relaţiilor şi al mobilităţii sociale, în general.
Funcţia drumurilor este, deci, aceea de circulaţie socială şi de facilitator al ordinii civilizaţiei (imperiale, în cazul nostru). Totodată, reţeaua de drumuri, ca suport vehiculării puterii administrative şi militare, asigură predictibilitatea relaţiilor sociale, în special a comerţului, ceea ce contribuie pe mai departe la creşterea civilizaţiei.
Drumurile romane au fost prima infrastructură construită şi gestionată metodic, standardizat, factor constant al unei ordini continentale îndelungate: pax romana. Pax Romana, cuprinsă între 30 î.Hr. (căderea Egiptului) şi 180 d.Hr. (începutul atacurilor sistematice ale triburilor germanice) este o epocă de stabilizare a frontierelor şi de prosperitate. Însă ordinea romană începe să îşi pună amprenta asupra lumii odată cu Cele 12 Table (450 î.Hr.), care aveau să devină centrul dreptului roman, la rândul său, fundament al civilizaţiei europene contemporane. Ea avea să sfârşească odată cu detronarea împăratului copil Romulus Augustulus de către germanul Odoacru, soldat mercenar în slujba … Romei. Drumurile romane au servit 1000 de ani de istorie, de peste patru ori mai mult decât civilizaţia occidentală contemporană industrială, continuând să fie folosite până târziu, în epoca modernă.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Istorie Sociala
- 1 Introducere in istoria sociala cateva idei.docx
- 2 ISR drumurile si Roma romanizare.docx
- 3RB Proiecte de modernizareAleRomaniei refacut.doc
- 4Istoria Sociala Ce este Actorii.docx
- 5Problema rurala.docx
- 7 Popor Natiune stat elite probleme sociale.docx
- Istoria Sociala prin evenimente majore revolutia industriala.pptx