Civilizație Japoneză

În secolul al nouăsprezecelea lingvistul britanic James Curtis Hepburn a creat un sistem de transcriere a cuvintelor din limba japoneză utilizând grafia latină. Acest sistem a fost numit rōmaji – în traducere literală înseamnă scriere utilizând grafia romanilor. Pe lângă consoanele şi vocalele existente în grafia latină şi care pot fi utilizate pentru redarea exactă a caracteristicilor fonetice şi fonologice ale limbii japoneze, există anumite particularităţi pentru care Sir James Curtis Hepburn a creat reprezentări grafice particulare, devenite ulterior convenţii – cum ar fi spre exemplu, notarea vocalelor lungi cu o liniuţă deasupra vocalelor obişnuite (spre exemplu vocalele „ō” sau „ū”) sau dublarea literelor în cazul geminării consonantice.

Întrucât în tradiţia culturală japoneză în menţionarea numelor şi prenumelor ordinea este nume de familie, prenume, în general a fost păstrată această convenţie.

Întrucât sistemul romanizării Hepburn a fost preluat şi de cercetătorii români, în cele ce urmează sunt prezentate regulile generale ale acestui sistem de reprezentare grafică, precum şi citirile echivalente în limba română. Un prim exemplu este acela al grupului de litere –shi, care se va citi în limba română –şi. La fel, –chi se va citi în română –ci, –tsu se va citi –ţu, –gi se va citi –ghi, –ge se va citi –ghe, –ji se va citi –gi, –sha se va citi –şa, –shu se va citi –şu, –sho se va citi –şo, –cha se va citi –cea, –chu se va citi –ciu, –cho se va citi –cio, –ja se va citi –gia, –ju se va citi –giu, –jo se va citi –gio, –gya se va citi –ghia, –gyu se va citi –ghiu, –gyo se va citi –ghio, –kya se va citi –chia, –kyu se va citi –chiu, iar –kyo se va citi –chio. Spre exemplu, Fuji (numele celui mai înalt vârf muntos din Japonia – 3776 m) se va citi „Fu-gi”, cu accentul pe prima silabă. Cuvintele limbii japoneze nu conţin grupuri compacte de consoane şi nici nu se termină în consoane, cu o singură excepţie. Există puţine cazuri de cuvinte dintre cele provenite din limba chineză, în care terminaţia este consonantică – aşa-numitul „n” final (pronunţat „ng”). În rest, consoanele sunt urmate de una dintre cele cinci vocale ale limbii japoneze („a”, „e”, „i”, „o” şi „u”). În limba japoneză nu există consoana „l”, ea fiind întotdeauna înlocuită în cazul „japonizării” unui cuvânt provenit dintr-una din limbile occidentale, cu consoana „r”. Un exemplu îl constituie cuvântul „lămâie”, preluat în japoneză din limba engleză; în acest fel „lemon” devine remon. În limba japoneză nu există nici consoana „v”, ea fiind transformată în „b” în cazul „japonizării” vreunui cuvânt occidental. Un exemplu în acest sens îl constituie cuvântul englezesc „revival” („revenire la viaţă”), devenit ribaibaru, înţelesul lui păstrându-se în limba japoneză. O altă particularitate a romanizării Hepburn utilizată în lucrarea de faţă constă în notările diferite ale vocalelor simple şi vocalelor lungi. Spre exemplu, vocala „o” este citită simplu „o” în cuvinte ca omuretsu („omletă”), însă „ō” nu mai este citită „o” monosilabic, ci „o-o” în cuvinte ca Ōsaka (citit „O-o-sa-ka”). Unul dintre cuvintele utilizate este „Tōkyō”, care se citeşte „to-o-chio-o”. Dacă nu respectăm aceste diferenţe de citire în funcţie de grafia utilizată, pot apărea confuzii. Spre exemplu, oie (citit

1

„o-i-e”) înseamnă „casa dumneavoastră / dânsului / dânsei etc.”, iar ōie (citit „o-o-i-e”) înseamnă „casă de mari dimensiuni”. La fel se întâmplă cu „u” – care notat „u” se citeşte ca atare, cum ar fi în juku („şcoală de după-amiază”), unde se citeşte „giu-cu” – , în vreme ce „ū” în Kyūshū se citeşte „chiu-u-şu-u”. Un alt fenomen specific limbii japoneze îl constituie dublarea consoanelor. Acest fenomen determină şi o citire specială; un exemplu îl constituie cuvântul Hokkaidō care se citeşte corect „Hok-kai-do-o”, cu accentul pe penultima silabă. De asemenea, o citire specială o au grupurile de litere care îl conţin pe „–w”. Întrucât, aşa cum am specificat deja, în limba japoneză nu există consoana „v”, „w” însoţit de vocale precum „a” sau „o” se citeşte „u”. Spre exemplu, cuvântul scris washi („hârtie japoneză tradiţională”) se va citi în limba română „ua-şi”.