Cultură și civilizație europeană

Manualul recomandat: Theodorescu, Răzvan, Cultură si civilizatie

europeană, Editura Fundatiei România de Mâine, Bucuresti

Bibliografie minimă obligatorie:

Braudel, Fernand, Gramatica civilizatiilor, Editura Meridiane,

Bucuresti, 1994; volumul 1- partea I: Gramatica civilizatiilor (pp. 31-

71); volumul 2- partea I: Europa (pp. 8-123), partea a III-a: Cealaltă

Europă (pp. 227-277)

Theodorescu, Răzvan, Cultură si civilizatie europeană, Editura

Fundatiei România de Mâine, Bucuresti, 2006

Bibliografie facultativă:

Berstein, Serge, Milza, Pierre, Istoria Europei, Institutul European,

Iasi

Prezentarea capitolelor:

A. Introducere:

Concepte- cheie:

Criza secolului III;

Crestinism;

Apologetica;

Apofaza.

Rezumatul capitolului: Textul acestui capitol se găseste în manual între

paginile 9-18.

La sfârsitul secolului al II-lea Roma începea să se transforme, sub

loviturile barbarilor, în ceea ce istoricul Pierre Grimal numea o cetate

asediată. Popoare ale stepelor si ale pădurilor trăind dincolo de granitele

imperiului, migratorii vor transforma radical lumea romană. Atacurile

migratorilor au avut consecinte foarte grave în conditiile în care lumea

romană trecea printr-o criză generalizată. Marea întindere a imperiului îl

facea greu de apărat în fata numeroaselor atacuri barbare. Prosperitatea

“secolului de aur” (96-193) îi dezobisnuise pe romani de meseria armelor.

Paralel cu profesionalizarea armatei devine tot mai evidentă si mai decisivă

implicarea acesteia în viata politică: se succed asasinate, răscoale si

proclamări de împărati. Criza politică agravează criza economică si socială:

între anii 256-280 preturile vor creste cu 1000 %. Comertul este întrerupt,

orasele ruinate. Sărăcia generalizată duce la înmultirea tâlhăriilor. În

agricultură este tot mai evidentă concentrarea pământurilor si înlocuirea

2

sclavilor cu colonii. Încercările unor împărati ca Aurelian (operatiuni

militare împotriva barbarilor, construirea unei incinte întărite în jurul Romei,

consolidarea autoritătii imperiale) ori Diocletian (impunerea tetrarhiei ca

sistem de guvernare, reorganizarea adminstrativă a imperiului, persecutiile

împotriva crestinilor) nu au putut stopa decăderea si, în cele din urmă,

disparitia civilizatiei romane.

Secolul al IV-lea este perioada unei profunde transformări a lumii

europene: victoria lui Constantin cel Mare în bătalia de la Pons Milvius

(312), edictul de la Milano prin care cultul crestin devine religio licita(313),

transferarea capitalei imperiului de la Roma la Constantinopol (330),

interzicerea cultelor păgâne (392), institutionalizarea crestinismului si

clarificările dogmatice care încep cu Conciliul de la Niceea (325) au dus la

încetarea civilizatiei romane. Aceasta lăsa locul unei civilizatii europene

care sintetiza cultura greco-romană si crestinismul.

Veacul al IV-lea consemnează începutul unui clivaj mental între

Occident si Orient. Despărtirea spirituală între cele două regiuni europene a

fost determinată de receptarea diferită a gândirii antice. Apusul este atasat de

“apologetică”, acea ramură a teologiei care încearcă demonstrarea logică a

existentei lui Dumnezeu, pe când Răsăritul este adeptul afirmării “apofatice”

a tainei si transcendentei divine.

Concluzii:

Criza internă a lumii romane si atacurile migratorilor au dus la

prăbusirea lumii romane. Împletirea gândirii clasice cu crestinismul a dus la

sintetizarea unei noi civilizatii europene.

B. Civilizatia Europei Occidentale: Evul Mediu ( secolele IX-XIV):

Conceptele-cheie:

Renastere carolingiană;

Scoală palatină;

Milenarism;

Erezie;

Trubadur;

Purgatoriu;

Cruciadă;

Monarhie teritorială