Europa Moderna

Imagine preview
(8/10 din 8 voturi)

Acest curs prezinta Europa Moderna.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 81 de pagini .

Profesor: George Badarau

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Istorie Universala

Cuprins

ÎNTRU-NCEPUT A FOST REVOLUŢIA"
Preponderenţa spaniolă în Europa şi Revoluţia din Ţările de Jos.
Implicaţii internaţionale. 4
Altfel de „revoluţii”:Umanismul şi reformele religioase. 13
Posibile cauze, justificări, explicaţii şi spiritul reformelor. 14
Reformele protestante 14
Reforma catolică (contrareforma) 15
Dezvoltarea Angliei în secolele XVI-XVIII. Revoluţia şi reformele
constituţionale
Parlamentarismul britanic şi instituirea monarhiei constituţionale ca formă politică a statului
modern. Anglia (Marea Britanie) mare putere a lumii. 16
Restauraţia 23
“Glorioasa” revoluţie. 24
Prima revoluţia agrară şi industrială 26
Războiele religioase şi războiul de 30 de ani 27
Războiul de treizeci de ani începu¬se. 29
Tratatele westphalice 30
Spania după Tratatele din Westphalia: decădere internă, expansiune externă şi
începutul gravelor probleme în colonii 31
Portugalia şi aspecte din istoria sa colonială. 34
Imperiul Romano-German de la Pacea westphalică la desfiinţare (1648-1806). 35
Situaţia din teritoriile Casei de Habsburg de la Pacea westphalică (1648) până
la crearea Imperiului Austriei (1806) 36
Cehia de la Pacea westphalică (1648) la desfiinţarea Imperiului Romano- German (1806) 39
Aspecte din istoria Ungariei de la Mohacs la Revoluţia franceză (1526-1789). 40
Aspecte din istoria statelor nord-europene (Suedia, Danemarca) în secolele
XVII-XVIII. 43
Aspecte din istoria Poloniei de la Pacea westphalică la dispariţia
acesteia ca stat (1648-1795) 46
Aspecte din istoria Rusiei în secolele XVII-XVIII. 50
Despre Civilizaţia europeană în veacurile XVII-XVIII
Sumare date despre progresele ştiinţifice şi tehnice (naşterea ştiinţei moderne). 55
Baroc şi clasicism
Răspândirea “Luminilor” (sec. al XVIII-lea) 59
Lumini “filozoficeşti”
Lumini “artistice”.
Material documentar referitor la Revoluţia franceză
I. Despre monarhia absolută franceză. Vechiul regim şi cauzele Revoluţiei 61
II. Aspecte din desfăşurarea evenimentelor 72
III. Revoluţia şi Europa. 77
III. În loc de concluzii şi alte aprecieri calificate despre Revoluţia franceză 81

Extras din document

ÎNTRU-NCEPUT A FOST REVOLUŢIA"

În istoriografie se apreciază, ca o firească teză predominantă, că progresul societăţii se realizează, cu precadere, prin performanţele spiritului uman. Dar acestea sunt susţinute şi de schimbările care se produc în structura economico-socială şi politică. Ele au loc, de obicei, in perioade îndelungate de timp, în mod lent, evolutiv. Intervenţiile conştiente în acest proces organic sunt numite reforme. Dar aceleaşi schimbări se produc, uneori, în timp scurt şi cu violenţă, prin lupte pentru acapararea pârghiilor puterii între două sau mai multe grupuri social-politice. Sunt convulsiile numite revoluţii. În istoria Europei, între mijlocul secolului al XVI-lea şi primele două decenii ale celui de al XX-lea, s-au declanşat mai multe asemenea fenomene explozive, cu consecinţe notabile nu doar în istoria spaţiului circumscris, în care s-au produs, ci şi în al întregului continent, chiar al întregii lumi.

Deşi există, în istoriografia specială, şi opinii contrare (vezi, de exemplu, Martyn Rady, De la REVOLTĂ la INDEPENDENŢĂ: ŢĂRILE DE JOS, 1550-1650, Ed. All, Bucureşti, 2001), în general, se apreciază că întâia veritabilă revoluţie politico-socială din istoria europeană a fost aceea izbucnită în Ţările de Jos, la 1566. Antecedentele şi contextul istoric se cer a fi evocate (măcar rezumativ, vezi mai jos), pentru a reda conjuctura explicativă, întotdeauna necesară.

Din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, Europa a fost confruntată cu probleme discordante în raport cu ordinea politică tradiţională. În Evul mediu, se încercase organizarea lumii pe dublul principiu, al unităţii creştine şi al ierarhiei puterilor. Papa şi împaratul trebuiau să vegheze la unitatea lumii creştine şi să-şi exercite autoritatea spirituală şi temporală, ei constituind instanţa supremă care judeca abuzurile savârşite de miile de atentatori la suveranitatea fărâmiţată de regimul feudal. În realitate, papa, deşi găsise o putere considerabilă în sancţiunile religioase, datorită intensităţii credinţei, şi-a văzut ştirbită autoritatea, inclusiv morală, din cauza abuzurilor repetate ale membrilor ierarhiei ecleziastice (la fel, şi-n Răsăritul continentului) şi a amestecului în conflictele internaţionale.

La rându-i, rareori împaratul a dispus de o putere reală asupra celorlalţi suverani, dar şi mai rar de voinţa necesară a face să domnească ordinea şi justiţia peste pasiunile feudale. Renaşterea a reînviat vechile teorii ale antichitatii asupra suveranităţii de stat, distrugând, pentru totdeauna, idealul Bisericii romano-catolice de unire a popoarelor europene într-o monarhie universală (Republica Christiana sau Ecclesia Universalis). Pe ruinele ,,Republicii Creştine" s-au ridicat, mai târziu, statele moderne Franţa, Anglia şi Spania sub forma monarhiilor naţionale centralizate şi unificate. Condamnată de Renaştere şi Reformă, unitatea religioasă şi politică a Europei medievale a fost desfiinţată definitiv prin naţiuni, ceea ce ,,faţă de situaţia Evului mediu, a însemnat o “revoluţie politică".

Renaşterea, Reforma, închegarea relaţiilor capitaliste au exercitat o influenţă profundă asupra vieţii diferitelor ţări, pregătind trecerea spre perioada modernă a istoriei.

La sfârşitul veacului al XV-lea şi începutul celui urmator, noi puteri intră în arena politică europeană. În Occident, statul spaniol a înglobat, într-un singur bloc monarhic, Castilia si Aragonul, iar formarea Imperiului hispano-german, în prima jumatate a veacului al XVI-lea, va pune sub semmul întrebarii destinul Europei, extraordinara putere a împaratului Carol Quintul (1519-1556), constituind, prin forţa lucrurilor, o tentativă târzie pentru realizarea ideii medievale a ,,monarhiei universale".

Din Orient, Imperiul otoman al lui Selim I (1512-1520) şi Soliman Magnificul (1520-1566), ameninţa lumea creştină cu o noua invazie a Islamului; tot acum, Imperiul moscovit, caruia teoria succesiunii Imperiului bizantin (translatio imperii), îi dădea o semnificaţie universală, face primele încercări de a pătrunde în concertul european.

Descoperirea Americii şi a drumului maritim direct din Occi¬dent spre India accelerează deplasarea centrului de greutate al comerţului mondial de la est la vest (din Mediterana şi Baltica în Oceanul Atlantic), declanşând, totodată, expansiunea spre alte continente a unor state ca Spania, Portugalia, Marea Britanie, Franţa. Consecinţele acestor profunde mutaţii au determinat decăderea unor state şi ridicarea celor situate în apropierea noilor drumuri comerciale (Portugalia, Spania, Ţările de Jos, Franţa, Anglia), iar alcătuirea marilor imperii coloniale portughez şi spaniol va avea urmări nebănuite asupra echilibrului de forte pe continentul european. Cu toate acestea, până în secolul al XVIII-lea, nu expansiunea colonială a reprezentat dominanta diplomaţiei europene, ci expansiunea unor puteri europene la “ele acasă”, pe continent. Vreme de încă două secole, marile puteri au consumat o însemnată parte a potenţialului lor economic si militar în războaiele de cucerire în Europa, chiar dacă aici acaparările teritoriale s-au dovedit, de cele mai multe ori, efemere.

Preponderenţa spaniolă în Europa şi Revoluţia din Ţările de Jos. Implicaţii internaţionale

Cu un an înainte de exco¬municarea lui Luther de către papă, trei competitori candidează pentru co¬roana imperială, după moartea, în ianuarie 1519, a împăratul Maximilian: regele Spaniei, regele Franţei şi prinţul-elector de Saxa.

Carol de Habsburg (viitorul Carol Quintul), născut la Gent/Gand în 1500 şi crescut în Flandra, era prinţ burgund de limbă franceză. Cârmuitor al Ţărilor de Jos şi al provinciei Franche-Comte, iar din 1516, la moartea buni¬cului său dinspre mamă şi din cauza incapacităţii mamei sale, Ioana Nebu¬na, el devine rege al Aragonului, Castiliei, Siciliei, Neapolelui şi suveran al coloniilor spaniole din America, a căror cucerire abia începuse. În sf'arşit, moartea bu¬nicului său dinspre tată, Maximilian, îi asigură posesiunile ereditare ale fa¬miliei Habsburg: Austria, Ducatele alpine, landgrafiatul Alsaciei. Astfel, regele Spaniei (termenul devine, din acel moment, curent) nu e câtuşi de puţin un prinţ german; cel puţin, faptul de a fi capul Casei de Austria îi asigură un anumit avantaj, având în vedere că, din 1438, cei şapte prinţi-electori au ales întotdeauna împăratul din această Casă.

Pe de altă parte, Francisc I, regele Franţei, născut în 1495, e suveranul celui mai puternic regat din Europa. A obţinut în 1515 strălucitoarea victorie de la Marignano, care, după cei douăzeci de ani de război purtat în Italia de predecesorii săi, asigură prezenţa franceză la Milano şi în Italia de nord, în timp ce spaniolii deţin Neapole şi sudul peninsulei. Candidatura lui se explică în acelaşi timp prin preocuparea de a asigura prestigiul coroanei imperiale şi prin teama de a vedea puterea regelui Spaniei întărită de acelaşi prestigiu.

În ce-l priveşte pe prinţul-elector de Saxa, el e singurul candidat german, dar şansele sunt neîn¬semnate în comparaţie cu mijloacele puse în joc de Carol şi Francisc pentru cumpărarea voturilor celor şapte electori. În cele din urmă, cumpăraţi de au¬rul bancherilor Függer, din serviciul regelui Spaniei, ei îl aleg pe acesta din urmă ca împărat, la 27 iunie 1519, sub numele de Carol V sau Carol Quintul.

Fisiere in arhiva (1):

  • Europa Moderna.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA "AL.I.CUZA" IAŞI Facultatea de Istorie Catedra de Istorie Modernă