Integarare economică europeană

Introducere

Caracteristica cea mai pregnantă a economiei mondiale postbelice o constituie intensificarea fără precedent a interdependenţei economice dintre ţări. Procesul a rezultat ca urmare a dezvoltării economice şi adâncirii specializării internaţionale, sub impulsul noilor realizări ale ştiinţei şi tehnicii.

Două forţe principale, dinamice şi oarecum contradictorii conduc acest proces şi anume: apariţia şi dezvoltarea aranjamentelor economice regionale şi adâncirea procesului de globalizare a economiei mondiale. Regionalizarea presupune că statele naţionale cultivă relaţii integrative tot mai strânse între ele cu grade diferite de complexitate. În acest context integrarea economică şi politică din Europa de Vest, extinderea acestui proces spre Est reprezintă unul din fenomenele cele mai semnificative, atrăgând atenţia unor largi cercuri politice şi economice, precum şi a mai multor oameni de ştiinţă. Pornind de la aceasta factorii de răspundere din învăţământul superior economic au decis să includă în planurile de învăţământ la facultăţile de profil economic studiul disciplinei “Economia Uniunii Europene”.

A apărut necesitatea elaborării unor note de curs care să fie un suport pentru studenţi în studierea unui aşa fenomen cum este “Uniunea Europeană”.

Aceste note de curs ar familiariza mai în de aproape pe studenţi cu istoricul integrării europene, structura instituţională, politicile comunitare, performanţele Uniunii Europene. Va prezenta interes şi procesul de extindere a Uniunii Europene spre Est, impactul acesteia asupra Republicii Moldova şi relaţiile ei cu Uniunea Europeană. Autorul speră că notele de curs vor contribui la o însuşire a noilor cunoştinţe şi la dezvoltarea gândirii economice a studentului.

Notele de curs sunt adresate nu numai studenţilor ce fac studiul ştiinţelor economice, ci şi celor care vor să cunoască ce reprezintă astăzi Uniunea Europeană în constelaţia ţărilor lumii.

Capitolul I: Caracteristici ale integrării economice internaţionale: abordări conceptuale

1.1. Apariţia termenului de integrare economică. Concepte cu privire la integrarea economică internaţională

Noţiunea de “integrare” provine din latinescul ”integro, integration”, care înseamnă a pune la un loc, a reuni mai multe părţi într-un tot unitar sau în vederea constituirii unui întreg.

În limba franceză “integrer” şi în limba engleză “to integrate” provin tot din latinescul “integro” şi au cam acelaşi sens ca în limba română.

Preluat iniţial din matematică, termenul de “integrare” a căpătat o largă utilizare în diferite domenii ale ştiinţelor socio-umane, inclusiv ştiinţele economice.

După Concise Oxford Dictionaty, integrarea este combinarea părţilor într-un întreg şi uniunea este un întreg rezultat din combinarea unor părţi ori a unor membri. Astfel, integrarea este procesul de atingere a stadiului de uniune.

În sens sociologic termenul este folosit deseori pentru a desemna, fie stabilirea unei interdependenţe străine între părţile unei fiinţe vii, sau între membrii unei societăţi, sau, în planul socialului, fie o uniune din mai multe grupări de indivizi.

În domeniul ştiinţei economice, termenul “integrare” a fost folosit prima dată în corelaţia cu organizaţiile industriale pentru a exprima un ansamblu de tranzacţii între firme prin aranjamente, carteluri, concerne, trusturi sau fuziuni pe o axă verticală în sensul punerii în relaţie a furnizorilor cu utilizatorii şi pe una orizontală referitoare la înţelegerile între competitori.

Încercarea de găsi momentul de început al termenului de « integrare economică » în accepţiunea pe care o vom da-o pe parcurs, arată că în literatura de fond economică el nu apare înainte de anii 1940.

Enciclopedia Ştiinţelor Sociale, publicată în 1937, are în indexul său termenul “integrare”, dar sub formă de integrare industrială, adică un mixt de sectoare industriale.

În domeniul ştiinţelor politice termenul “integrare politică” între ţări a fost folosit mult mai devreme, la finele anilor 1920. În documentele Legii Naţiunelor el avea un sinonim “solidaritatea economică”.

E remarcabil faptul, că în decembrie 1942, două comunicări folosind conceptul de integrare economică au fost prezentate la o reuniune a Asociaţiei Economice Americane de Falke Hilgerdt, întitulată “Cazul comerţului multilateral” şi de Antonin Basch cu titlul “Regionalismul economic european”. În aceste comunicări Hilgerdt vorbea despre “schimburile multilaterale de bunuri şi servicii, care generează o integrare economică a ţărilor într-o manieră profitabilă pentru toţi” şi sugera că “acea integrare internaţională la care ne referim va fi obţinută prin coordonarea politicilor economice naţionale, în special în domeniul comerţului exterior”, iar Basch se ocupă de situaţia, în care, “comerţul intraeuropean … e menit să genereze o mai puternică integrare a economiei europene”.

În săptămânile în care se pregătea Planul Marshall, termenul de integrare economică a apărut de mai multe ori în numeroase documente, care au circulat între vârfurile administraţiei americane. Astfel, în planul Marchall “Programul de Reconstrucţie Europeană”, se poate citi despre “nevoia de integrare şi coordonare eficientă a programelor economice în regiunile critice” şi despre speranţa de “reintegrare a acestor ţări (ţările europene) într-un sistem productiv şi comercial mondial şi regional sănătos”.

Anul 1948 ne oferă o literatură economică şi numeroase documente oficiale în care termenul de integrare economică este folosit tot mai mult. Cel mai adecvat conţinut îl conferă termenului Paul Hoffman, administratorul Administraţiei Cooperării Economice, care, adresându-se Organizaţiei de Cooperare Economică Europeană (OEEC), sublinia urgenţa progreselor către o “integrare a Europei Occidentale” şi explica demersul său în următoarele cuvinte: “substanţa unei astfel de integrări va fi crearea unei largi pieţe unice în interiorul căreia restricţiile cantitative în calea mişcării bunurilor, barierelor monetare în calea fluxurilor de plăţi şi, eventual, taxele vamale vor fi deplin înlăturate”.

După ce ştim, sau credem că ştim, în ce context a apărut şi a fost folosit termenul de întegrare economică, trebuie să vedem ce conotaţii au fost acordate acestui concept.

Se poate spune că nu de definiţii ale termenului ducem lipsă, ci suferim de abundenţa unor definiri contradictorii. Cei care utilizează conceptul sunt în principiu de acord cu o problemă, şi anume, că integrarea poate fi înţeleasă atât ca un proces, cât şi ca o stare de fapt, la care se ajunge printr-o înlănţuire de transformări. O întrebare care se pune este cu privire la ce anume poate face obiectul integrării: populaţii, zone geografice, pieţe, producţii de bunuri, resurse etc.?

Se mai ridică şi alte întrebări, cum ar fi: în ce constă substanţa integrării şi care ar fi criteriile esenţiale care stau la baza deciziei de integrare? Care sunt simptomele potrivit cărora putem decide, dacă procesul a început şi funcţionează corect sau este doar un deziderat? Răspunsurile la aceste întrebări sunt foarte variate.

În literatura de specialitate se conferă noţiunii de “integrare economică” numeroase sensuri.

Un punct de vedere larg răspândit, mai ales în perioada iniţială a integrării economice interstatale, este cel referitor la trecerea de la microspaţii la macrospaţii, la “crearea unor ansambluri economice tot mai vaste …, care să permită o productivitate sporită a muncii şi o calitate superioară a mărfurilor”.

Un alt punct de vedere este acela care defineşte integrarea economică ca “… absenţa discriminărilor sau eliminarea progresivă a discriminărilor, în raporturile economice între diferite ţări”

B.Balassa a pledat pentru integrarea economică redusă la o stare de un ansamblu de procese, prin care diferite state constituie un grup sau un bloc comercial regional.

“Dictionnaire de l’economie contemporaine” defineşte integrarea economică ca fiind “realizarea unei unificări complete între economii mai înainte distincte.

Toate aceste definiţii nu pun accentul pe legăturile de dependenţă şi de interdependenţă care caracterizează integrarea economică.

O definiţie mai reuşită ar fi aceea, că integrarea economică reprezintă un proces benevol de interacţiune economică a mai multor ţări, care fiind generat de interdependenţele între ele, şi revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană conduce treptat spre aproprierea mecanismelor economice şi crearea unui organism economic unic.

Concluzionând, putem spune, că “mecanismul” integrării economice cuprinde: crearea unui spaţiu economic comun; circulaţia liberă a factorilor de producţie atunci, când există o “piaţă comună”; consumarea resurselor împreună cu eficienţă economică şi socială maximă; realizarea unei uniuni vamale; realizarea unor politici comune în domeniile economice, monetar, financiar şi social. Acestea sunt de altfel şi principiile de bază ale fenomenului integrării economice.

De menţionat că integrarea economică poartă un caracter regional. Aceasta-i legat de faptul că premisele integrării apar în primul rând în acele regiuni, unde relaţiile economice sunt strânse, la un grad mai înalt apar factorii obiectivi şi subiectivi pentru acest proces.