Introducere în istoria relațiilor internaționale

1919- constituirea la Universitatea Aberyswyth a primei catrede de specialitate, condusă de Alfred Zimmern

Iniţial, studiul Relaţiilor Internaţionale era subsumat Ştiinţelor Politice şi Dreptului Internaţional, după cel de-al doilea război mondial acest domeniu şi-a delimitat propriul obiect de cercetare.

În Studiul Relaţiilor Inernaţionale, A. Zimmern a impus o manieră de abordare a R.I. Din prisma relaţiilor dintre popoare dar a şi atenţionat asupra specificităţii noului domeniu în raport cu Istoria Diplomaţiei şi a Dreptului Internaţional

R. I. – domeniu autonom, aspect al vieţii socio-politice pe care o caracterizează şi care condiţionează existenţa umanităţii

Lumea s-a sfârşit (F. Braudel)

Complexitatea raporturilor internaţionale impunea o nouă manieră de abordare şi explicare a raporturilor R. I. cu celelalte discipline

H. Morgenthau – istoria R. I. defineşte raporturile de putere dintre actorii internaţionali

Actorii internaţionali- actori statali+ actori nestatali (O.N. G., companii multinaţionale, etc.)

Subdomenii ale R.I.

a) Istoria Relaţiilor Internaţionale

b) Teoria Relaţiilor internaţionale

c) Studii Strategice

d) Economie mondială

e) Studii de Securitate

Istoria Relaţiilor Internaţionale are în vedere raporturile de putere din cadrul sistemului internaţional a cărui apariţie este legată de pacea westfalică (1648)

Schimbarea de sisteme (R. Gilpin)

Exsistenţa unui sistem internaţional presupune existenţa unui stat suveran (epoca modernă) care devine unicul actor internaţional.

Abordări teoretice ale sistemului internaţional:

1) teoria cercurilor concentrice (I. Wallerstein):

a) Centrul reprezentat de puterile majore

b) Semiperiferia- foste puteri centrale aflate în declin

- puteri periferice aflate în ascensiune

- puteri subsistemice

c) Periferia

Nale pri

2) teoria ciclurilor succesive (G. Modelski)

ciclul portughez (1497-1580)

ciclul olandez (1580-1713)

ciclul britanic I (1710-1783)

ciclul britanic II (1815-1918)

ciclul american (1918- prezent)

Puteri-hegemon

Tipuri de configurare a sistemului internaţional:

unipolar

bipolar

multipolar

Extinderea puterii europene la nivel mondial s-a datorat: centralizării politice, fragmentării sistemului internaţional şi dezvoltării tehnologice a statelor vest-europene.

Balanţa de putere- instrument al relaţiilor internaţionale (pacea de la Utrecht 1713) cu ajutorul căreia se menţine stabilitatea sistemului, nu pacea.

Pacea de la Westfalia (1648) consfinţeşte egalitatea statelor, Congresul de la Viena(1815) introduce principiul ierarhiei statale

În sec XVII-XVIII sistemul internaţional se baza pe compensaţiile teritoriale, balanţa de putere se baza pe o anumită configuraţie teritorială

A sistemului european a fost înlocuită de o politică de cooperare

Revoluţia franceză a schimbat baza de legitimare a statului; sistemul absolutist este înlocuit cu unul de tip naţional.

Număr mic de actori statali: Anglia, Franţa, Rusia, Prusia, Austria

Extinderea graniţelor sistemului internaţional

Dinamica relaţiilor internaţionale în sec. XIX a fost marcată de:

decăderea marilor puteri

extinderea imperiilor coloniale

fragmentarea sistemului internaţioanal- apariţia statelor naţiuni