Istoria Europei Centrale și de Est

I. INTRODUCERE

1. Numele de "Europa Centrala" ("centralrasariteana")

si "redescoperirea" intelectuala a

acestei regiuni.

Numele. Potrivit lui Piotr S. Wandycz, "Europa Centrala" ("centralrasariteana")

reprezinta un termen "nou" sau un nume arbitrar, aparut din nevoia

de a defini o portiune care nu este în întregime nici occidentala, nici rasariteana,

ci reprezinta o "zona de mijloc". Termenul de "Europa Centrala" este împrumutat

din geografie, dar are o origine si un sens politic1, desi nici geografii, nici

politicienii nu pot cadea de acord asupra conturului exact al regiunii. Grosso

modo, denumirea de "Europa Centrala" ("central-rasariteana") a fost folosita

pentru zona dintre marile Baltica, Egee si Neagra (ceea ce însemna Polonia,

Cehoslovacia si Ungaria), dar nu exista, printre cei ce s-au ocupat de istoria

acestui termen si a regiunii, în sine, un consens deplin asupra componentelor

statale (teritoriale) ale termenului2. Acest lucru constituie una dintre

incertitudinile teoretice majore ale discutiilor actuale referitoare la "Europa

Centrala", care nu a putut fi eliminata, în ciuda nenumaratelor reflectii

formulate în ultimele doua decenii în legatura cu structura acestei entitati.

Potrivit unei fericite formulari, "Europa Centrala" este "un spatiu cu geometrie

variabila"3. Una dintre cauze ar putea fi si aceea a caracterului extrem de

fluctuant al granitelor din regiune, de-a lungul timpului, dar, cu siguranta, si

implicatia ideologica majora a întregii discutii pe marginea existentei sau non-

1 Jacques Droz, L'Europe Centrale. Évolution historique de l'idée de "Mitteleuropa", Paris, Payot,

1960, p. 20.

2 Cf. Piotr S. Wandycz, Pretul libertatii. O istorie a Europei central-rasaritene din Evul Mediu pîna în

prezent.traducere: Mihaela Paraschivescu si Valentin Dragu-Banu, Bucuresti, Central European University

Press, Editura ALL, 1998, p. 1. Aceasta observatie constituie un laitmotiv în scrierile majoritatii autorilor

contemporani care s-au ocupat de istoria Europei Centrale. Pentru Jacques Le Rider, de exemplu, aceasta

notiune (în forma Mitteleuropa) "nu corespunde unei realitati geografice care poate fi clar definita" (cf.

Încercare de istorie semantica in Europa Centrala. Nevroze, dileme utopii. Antologie coordonata de Adriana

Babeti si Cornel Ungureanu, Iasi, Polirom, 1997, p. 72).

3 Opiniile referitoare la tarile care intra în componenta acestui spatiu au variat, de-a lungul timpului,

considerabil. În anii '20, bunaoara, pentru unii autori francezi, "Europa Centrala" însemna Germania, Elvetia,

Polonia, Cehoslovacia, Austria, Ungaria si România. La începutul deceniului urmator, pentru alti autori, din

harta acestei regiuni erau excluse Polonia, Germania si Elvetia, fiind, în schimb, primita, Iugoslavia. Dupa

cum constata un autor francez, acest indeterminsim geografic a fost o constanta a acestei regiuni, spatiul

schimbîndu-si conformatia în functie de locul de unde era privit el: Viena, Berlin, Triest, Paris sau Londra

(Michel Foucher, Fragmente de Europa: unificari si fracturi in Ibidem, p. 101).

Introducere. 1. Numele de "Europa Centrala"

3

existentei unei asemenea regiuni: apartenenta la cultura (vest) europeana si la

valorile acesteia.

Constienti, oarecum, de aceasta dificultate semantica, mai multi autori au

încercat sa gaseasca temeiuri mai solide decît cele pur geografice pentru a

demonstra unitatea sau coerenta acestei regiuni.

Milan Kundera, Czeslaw Milosz, György Konrad, de exemplu, care prefera

termenul de "Europa Centrala" celui de "Europa central-rasariteana", considera

ca aceasta notiune nu are doar un înteles teritorial, ci, în primul rînd, unul

cultural-istoric4. Pentru Kundera, de exemplu, Europa Centrala este acea parte a

Europei "situata din punct de vedere geografic în centru, din punct de vedere

cultural în Vest si din punct de vedere politic în Est"5. Ea nu este un stat, ci "o

cultura sau un destin". Pentru romancierul ceh, Europa Centrala poate fi definita

si determinata "nu prin frontiere politice (care sînt lipsite de autenticitate,

impuse fiind, întotdeauna, de catre invazii, cuceriri, ocupari), cin de acele mari

situatii comune care reunesc popoarele, le grupeaza în moduri mereu diferite,

de-a lungul mereu schimbatoarelor hotare, ce marcheaza un tarîm populat de

aceleasi amintiri, aceleasi probleme si conflicte, aceeasi traditie comuna"6.

O alta tentativa de articulare a conceptului în termeni culturali-istorici, o

reprezinta cartea lui Jenö Szücs, Cele trei Europe (Les trois Europes, 1985)7,

care încearca sa identifice mostenirea istorica si particularitatile culturale si

religioase de natura a constitui trasaturile identitare ale regiunii (v. infra).

Potrivit lui Jacques Droz, notiunea de "Europa Centrala" – "intrata în istorie

ca un concept politic" – s-a nascut din reactia de aparare împotriva unui pericol

comun – fie panslavismul, fie amenintarea conjugata franco-britanica – asociat

convingerii în existenta unui destin comun al tarilor din aceasta zona8

Uneori, criteriul istoric (si, ocazional, politic) pare, el singur, de ajuns

pentru a defini conceptul de "Europa Centrala". Bunaoara, în functie de el, unul

din editorii unei recente sinteze în mai multe volume consacrata Europei Centrale

si de Est considera ca, prin aceasta denumire ar trebui întelese toate tarile

situate în spatiul dintre Germania-Austria si teritoriile slavilor de rasarit (Rusia,

Belarus si Ucraina) si aflate, pîna în 1990, în sfera de influenta a U. R. S. S.

Potrivit acestei delimitari, din Europa Centrala si de Est ar face, asadar, parte

Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, dar si România, Bulgaria si Serbia9.