Istorie Medievala Universala

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest curs prezinta Istorie Medievala Universala.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier pdf de 72 de pagini .

Profesor: PLATON, AL. F.

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Istorie Universala

Cuprins

Apogeul civilizaţiei medievale (sec. XIU-XIII) / 3
1. Avântul creştinătăţii occidentale (sec. XI-XIII). I. Aspecte teritoriale,
economice; implicaţii sociale / 3
1. Caracterizare generală / 3
2. Expansiunea economică / 3
2. Avântul creştinătăţii occidentale (sec. XI-XIII). II. Aspecte religioase şi
implicaţii mentale / 9
1. Prolog: creştinătatea latină, „spiritualul” şi „temporalul” în ajunul
procesului de reformare a Bisericii (sec. IX-X) / 9
2. „Reforma gregoriană”: prefigurări, etape; „Cearta pentru Investitură” /
20
3. Pontificatul lui Inocenţiu al III-lea (1198-1216): teocraţia papală / 36
4. Imperiul în secolele XII-XIII. Guvernarea lui Frederic al II-lea de
Hohenstaufen (1220-1250) şi ultima tentativă imperială de
hegemonie universală / 40
5. Cruciadele: cauze şi preliminarii; desfăşurări; urmări / 46
3. Renaşterea ideii de stat, afirmarea principiului etatist şi procesul de
centralizare teritorială instituţională şi politică în Europa medievală
(secolele XI-XV): trăsături generale / 60
Bibliografie generală / 71

Extras din document

APOGEUL CIVILIZAŢIEI MEDIEVALE (SEC. XI-XIII)

1. Avîntul Creştinătăţii occidentale (sec. XI-XIII) I. Aspecte

teritoriale, economice; implicaţii sociale

• caracterizare generală;

• expansiunea economică a Occidentului medieval: agricultura, instrumentarul

tehnic, comerţul, mijloacele de transport şi căile de comunicaţie, moneda,

finanţele, băncile;

1. Caracterizare generală. Pe fondul treptatei structurări social-politice şi al

lentelor acumulări materiale din perioada precedentă (sec. V – X), noul interstiţiu

(sec. XI – XIII) inaugurează o nouă epocă în civilizaţia Occidentului medieval. Ea

se caracterizează printr-un avînt general al Creştinătăţii occidentale, care trebuie

înţeles într-o dublă ipostază: ca o creştere internă (ilustrată de sporul demografic,

dezvoltarea agriculturii, renaşterea vieţii urbane, diversificarea activităţilor

economice, revigorarea traficului comercial local şi la distanţă etc.), dar şi ca o

expansiune teritorială fără precedent, în urma căreia Europa de apus iese treptat din

limitele sale tradiţionale, stabilind contacte cu alte orizonturi. Este vorba, aşadar, în

această perioadă, de o dezvoltare generală a societăţii medievale, vest-europene

(deşi în ritmuri diferite, la fiecare nivel al societăţii), pe care Fernand Braudel a

caracterizat-o drept "prima creştere modernă" a continentului european înainte de

modernitatea propriu-zisă.

2. Expansiunea economică este aspectul cel mai important al acestui avînt, nu

pentru că factorul economic ar fi, în sine, decisiv, ci fiindcă într-o societate tipic

agrară ca Occidentul medieval el trebuia în mod necesar să constituie elementul

principal al "decolajului" din această perioadă, forţa sa motrice. Această expansiune

este vizibilă mai cu seamă în agricultură, care rămîne, şi în acest interval,

elementul de echilibru al întregii economii. Particularităţile dezvoltării ei sînt

următoarele:

a) în primul rînd, în secolele XI – XIII, Occidentul "nu cunoaşte – după

cum a observat Jacques Heers – o singură civilizaţie rurală, ci diverse tipuri de

exploatare a solului, care merg de la simplul cules – ce nu asigură, adesea, decît o

subzistenţă precară –, pînă la bogatele culturi specializate, organizate şi întreţinute

în funcţie de comerţ şi oraşe". Numeroase în teritoriile de margine sînt, bunăoară,

pădurile şi mlaştinile, care, deşi slab populate, ofereau adesea celor pe care îi

adăposteau resurse apreciabile, fiind caracterizate printr-o economie, un stil de

viaţă şi chiar o civilizaţie proprie. Pădurea, mai ales constituia refugiul şi adăpostul

săracilor, prin posibilităţile ei de subzistenţă. Importanţa ei economică în Evul

Mediu, pretutindeni în Europa, explică repetatele conflicte dintre seniori şi ţărani în

ceea ce priveşte drepturile ei de folosinţă, precum şi monopolul regal exercitat

asupra sa, cauzator, şi acesta, de nenumărate tensiuni sociale.

4

Terenurile cerealiere erau, însă, factorii de cultură agricolă cei mai importanţi

în economia medievală. Marile concentrări agricole se aflau, de regulă, în partea de

nord a Europei, cele mai importante regiuni aparţinînd acestei zone fiind: Germania

(Brandenburg, Holstein, Pomerania, Prusia), Flandra, Anglia şi Franţa (Picardia,

Normandia, Artois, Île-de-France). Acest fapt a fost de natură să asigure acestor

regiuni un avantaj net în raport cu celelalte din punct de vedere alimentar şi

demografic. În sud, în regiunea mediteraneană, zonele cerealiere fără a lipsi de tot

erau, totuşi, mai puţin prospere în comparaţie cu cele nordice, nefiind, pe de altă

parte situate nici în apropierea marilor centre urbane de consum. De aici şi

însemnătatea comerţului, ca principal factor de vehiculare a produselor necesare

acestui spaţiu.

În aceeaşi perioadă încep să apară şi zonele viticole, legumicole şi de creştere

a animalelor, ca expresii ale unui început de specializare economică a mediului

rural, datorată, în bună parte, emergenţei oraşului medieval, caracterizat, între

altele, şi prin necesităţi de consum sporite şi diverse.

b) În regiunile cerealiere dezvoltate, dar şi în teritoriile de la marginea

Creştinătăţii (Peninsula Iberică, estul Germaniei, posesiunile slave etc.) are loc, cu

începere din secolul al XI-lea, un proces din ce în ce mai rapid de extindere a

terenurilor arabile şi a culturilor agricole, prin asanări, îndiguiri, defrişări etc., care

ating apogeul în secolele XII – XIII. Acest fenomen – care trebuie pus pe seama

unei creşteri destul de substanţiale a populaţiei şi, drept urmare, a cerinţelor

generale de hrană – nu antrenează numai lumea satelor, ci întreaga societate

medievală a epocii, inclusiv clasele senioriale şi mediile religioase (îndeosebi

monastice). El duce la multiplicarea accelerată a aşezărilor rurale prin apariţia unor

sate noi, multe din ele dispersate, ceea ce constituie o premisă a relaxării

solidarităţilor rurale tradiţionale.

c) Dezvoltarea sectorului agricol se caracterizează, în aceeaşi perioadă, şi

printr-o sensibilă ameliorare a inventarului tehnic şi a procedeelor de cultură,

sesizabilă în creşterea importantă a randamentelor agricole şi, implicit, în spaţierea

crizelor frumentare, obişnuite pînă atunci. Din acest motiv, pînă la începutul celui

de-al XIV-lea veac, în "Europa catedralelor" accesele grave de foamete au fost mai

degrabă rare.

Fisiere in arhiva (1):

  • Istorie Medievala Universala.pdf

Alte informatii

UNIVERSITATEA “AL.I.CUZA” IAŞ I FACULTATEA DE ISTORIE