Extras din curs
Monarhia constituțională și cucerirea independenței României
După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza (11 februarie 1866) s-au creat condițiile instalării pe tronul României a unui principe străin, dorință exprimată de către români în cadrul Adunărilor Ad-hoc.
Ion Brătianu s-a dus la Paris pentru a discuta cu împăratul Franței, Napoleon al III-lea, problema domnitorului străin. A fost propus principele german Carol de Hohenzollen-Sigmaringen.
La 10 mai 1866, în urma depunerii jurământului solemn, Carol devine domnitor.
La 1 iulie 1866 a fost promulgată prima Constituție a României.
Următorul pas a fost obținerea independenței.
Într-o primă etapă s-a încercat obținerea independenței pe cale pașnică, scop în care au început tratativele cu Imperiul Otoman
În condițiile în care negocierile au eșuat, singura posibilitate era războiul.
România nu putea lupta singură împotriva Imperiului Otoman, avea nevoie de o alianță militară cu Rusia, care intenționa să redeschidă criza orientală în momentul în care se va crea un context favorabil.
Foto: Intrarea în București a domitorului Carol I, 1866
Ocazia i-a fost oferită de revoltele izbucnite între 1875-1876 în Bosnia, Herzegovina, Serbia, Muntenegru și Bulgaria, împotriva Porții.
Trupele otomane au intervenit pentru a restabili situația, Rusia, urma să intervină în favoarea popoarelor balcanice.
România a fost neutră față de conflictele din Balcani (manifestând simpatie pentru insurgenți) pentru a împiedica o eventuală ocupație străină.
La 4/16 ianuarie 1876 prin nota circulară a lui Lascăr Catargiu, adresată agenților diplomatici români din străinătate, se precizează faptul că România nu face parte integrantă din Imperiul Otoman.
În septembrie 1876, o delegație din România, condusă de I.C. Brătianu, se deplasează la Livadia pentru a discuta cu țarul Alexandru al II-lea chestiuni legate de un eventual război ruso-turc.
În decembrie 1876 a fost promulgată o Constituție otomană, potrivit căreia România era o provincie privilegiată.
Foto; Rusia pregătindu-se să elibereze câinii războiului în Balcani, în timp ce Marea Britanie o avertizează.
La 4/16 aprilie 1877, Mihail Kogălniceanu, ministru al Afacerilor Străine, a semnat alături de baronul D. Stuart, Convenția de trecere a armatei ruse (armata rusă tranzita teritoriul românesc, toate cheltuielile legate de armata imperială îi reveneau guvernului rus, care se obliga să respecte integritatea teritorială a statului român).
La 12/24 aprilie 1877, Rusia, „protectoarea popoarelor slave din Balcani”, i-a declarat război Imperiului Otoman.
Foto: Mihail Kogălniceanu
Conținut arhivă zip
- Statul roman modern de la proiect politic la formarea Romaniei Mari.pptx