Lirica lui Bacovia

Lirica bacoviana a sedus critica literara inca de la inceput si, in ciuda aparentei monotonii, aproape nimeni nu l-a acuzat pe poet de manierism. Pe rand, criticii au vorbit despre Bacovia poet simbolist sau expresionist, despre Bacovia sentimental sau antisentimental, despre o lirica a rupturii (intre volumele Plumb si Stante burgheze) sau una a continuitatii. S-a ajuns pana la a se afirma ca poetul joaca un rol, ca-si construieste o masca in spatele careia se ascunde ironic si detasat de o lume degradata, infinit de lucid insa, iar poezia lui este o continua explorare.

Ansamblul operei bacoviene degaja o atmosfera specifica, de pustiu in lume. Exista, intr-adevar, o atmosfera bacoviana: o atmosfera de coplesitoare dezolare, de toamna cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitata intr-un peisagiu de mahala de oras provincial, intre cimitir si abator, cu casutele scufundate in noroaie eterne (…). Si in aceasta atmosfera de plumb, o stare sufleteasca identica: o abrutizare de alcool, o deplina dezorganizare sufeteasca prin obsesia mortii si a neantului, un vag sentimentalism banal, in tonul caterincilor, si macabru, in tonul papuselor de ceara ce se topesc…(E. Lovinescu – Istoria literaturii contemporane, vol.2, p. 404). Obiectele care creeaza atmosfera sunt putine, corelate cu ideea de gol si inventariate cu insistenta: sicrie, coroane de plumb, copaci, abatoare, camere, clavire, etc. Aceasta atmosfera este specific simbolista prin evocarea parcurilor deprimante, a targului provincial, prin starea de spleen, de nevroza, prin eros isterizat sau presimtirea bolii si a degradarii fizice. Ion Negoitescu va afirma si el ca poezia bacoviana apartine expresiilor celor mai specifice ale simbolismului.

Temele si motivele intalnite in opera bacoviana sunt cele dintai care o incadreaza in curentul simbolist. Motivul singuratatii este printre cele mai exploatate de Bacovia: Stam singur in cavou… si era vant…, Stam singur langa mort… si era frig... (Plumb); Sunt singur, si ma duce-un gand/ Spre locuintele lacustre (Lacustra), Sunt solitarul pustiilor piete (Palind); Si ninge-n miezul noptii glacial…/ Si tu iar tremuri, suflet singuratec (Singur), etc. Acesta este esential in definirea relatiei om-univers si simbolizeaza izolarea. Prin intermediul sau poetul mediteaza asupra conditiei umane, aflata in situatia unei imposibile comunicari cu universul din afara.

Un alt motiv important din lirica bacoviana este plumbul. In poezia Plumb, acest cuvant este repetat in mod obsesiv, de trei ori in fiecare strofa, fiind asezat chiar in rima (Dormeau adanc sicriele de plumb/ Si flori de plumb si funerar vestmant/ Stam singur in cavou si era vant/ Siscartaiau coroanele de pumb. (…) Dormea intors amorul meu de plumb (…) Si-i atarnau aripile de plumb). Luand drept coordonate greutatea, culoarea si sonoritatea, plumbul poate simboliza fie apasare sufleteasca, fie monotonie si plictis, fie o cadere grea, fara ecou.Greutatea plumbului aduce caderea, prabusirea in abisul temporal (Lacustra) sau in moarte (Asculta cum greu, din adancuri/ Pamantul la dansul ne cheama – Melancolie), astfel, plumbul pare a fi, in plan poetic, substantivizarea verbului ,,a cadea” (Adriana Iliescu – Poezia simbolista romanesaca).

Ploaia care acompaniaza toamna in poeziile bacoviene este perceputa atat vizual (Da, ploua, Cum n-am mai vazut – Ploua, Ploua…si peste targ, duse de vant/ Grabite trec frunze liberate – Note de toamna), cat si auditiv (I-auzi cum mai ploua/ Ce melancolie/ Singur, singur, singur – Rar, De-atatea nopti aud plouand – Lacustra, Da, ploua... si suna umil - Ploua), sau ca o desfasurare monotona si obsedanta (Ploua, ploua, ploua/ Vreme de betie – Rar). Ploaia simbolizeaza, la randul ei, dezagregarea materiei, facand ca totul sa se prabuseasca: Si simt cum de atata ploaie/ pilotii grei se prabusesc (Lacustra).