Metodologia Predarii-Invatarii-Evaluarii Compunerilor

Introducere

„La originea întocmirii programei se află copilul. Cunoştinţele copiilor determină programa şcolară, iar aceste cunoştinţe trebuie în primul rînd căutate în manifestările concrete ale copilului”.

Ruth Charney

Eu aş mai adăuga, „trebuie căutate cunoştinţele copilului atît în manifestările concrete cît şi în munca intelectuală a acesteia…”.

Exprimarea corectă, orală şi scrisă, constituie unul din instrumentele de bază ale muncii intelectuale, fără de care nu poate fi concepută întreaga evoluţie viitoare a elevilor. Iar cadrul cel mai propice pentru formarea, consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor de exprimare corectă, orală şi scrisă este anume compunerea. Ea fiind o formă superioară a comunicării.

Motivul că am ales acest subiect „Metodologia predării-învăţării-evaluării compunerilor în clasele primare”, este următorul – compunerea este conform DEX, acel exerciţiu şcolar; care mă interesează cel mai mult; constînd în dezvoltarea în scris a unei teme cu caracter literar; valoarea, tipurile, specificul şi însemnătatea ei în viaţa noastră, a oamenilor, dar în primul rînd al copilului de vîrstă şcolară mică.

La studierea compunerii au colaborat aşa autori, savanţi ca: E. N. Botezatu, I. Şerdean, S. Nuţă, C.I. Chiosa, M. Peneş ş.a.

Fiecare dintre ei au atins într-un fel sau altul acest subiect în scopul de a ne prezenta, caracteriza specificul percepţiei.

Cunoaştem deja că documentele şcolare (curriculum, programa etc.) înaintează o serie de obiective, care cer să fie realizate în procesul instructiv-educativ, avînd scopul general – formarea unei personalităţi creative, tinderea spre ideal, perfect.

Pentru a înţelege importanţa acestei teme investigate am desfăşurat diferite tipuri de compuneri ce prevăd noile programe la clasele I-IV, ele fiind redate în anexă.

Scopul cercetării: Familiarizarea elevilor cu rolul compunerilor în asigurarea succesului şcolar ca prim factor asupra formării personalităţii copilului.

Obiectivele cercetării:

- Analiza şi studierea literaturii ştiinţifice la tema dată.

- Argumentarea ştiinţifică a temei.

- Elucidarea factorilor şi a posibilităţilor de promovare a compunerilor în clasele primare.

Metodele de cercetare:

- Metoda bibliografică;

- Analiza documentelor;

- Metoda observării;

- Explicaţia;

- Descrierea;

- Sinteza.

1. Rolul, locul şi semnificaţia compunerilor ca disciplină şcolară

Exprimarea corectă, orală şi scrisă este un obiectiv important al procesului de învăţămînt în ciclul primar, care constituie unul din instrumentele de bază ale muncii intelectuale, fără de care nu poate fi concepută dezvoltarea intelectuală viitoare a elevilor.

Elevii care reuşesc să se exprime cu uşurinţă încă din clasele mici prezintă garanţii aproape sigure de reuşită deplină în activitatea de învăţare la toate disciplinele şcolare; ei pot fi consideraţi în afara pericolului de a rămîne în urmă la învăţătură. Dimpotrivă, o bună parte dintre elevii predispuşi insuccesului şcolar, în special în clasele I şi a II-a, sunt proveniţi din rîndul celor cu exprimare greoaie, al celor care nu îndrăznesc sau nu reuşesc să participe la actul comunicării, să verbalizeze observaţiile, gîndurile, sentimentele lor, în mod liber.

Cultivarea perceperilor elevilor de a-şi expune în scris, logic şi corect cunoştinţele, impresiile şi sentimentele lor constituie o preocupare principală a lecţiilor de limbă şi literatură română.

C. G. Chiosa susţine că preocuparea pentru cultivarea exprimării elevilor o au în egală măsură lecţiile de limbă şi de lectură literară, în cadrul lecţiilor de compunere elevii învaţă să expună ei înşişi în mod logic şi organizat o secţiune studiată, să urmărească în tot cursul expunerii tema tratată şi însuşirea părţilor din care se compune sau a argumentelor aduse în favoarea tezei susţinute, concluziile care pot fi trase, ca mijloace de a utiliza forma cea mai adecvată şi mai corectă.

Capacitatea de exprimare se formează şi se perfecţionează prin solicitarea efortului intelectual al elevilor, prin punerea sistematică a lor în situaţia de a exersa, într-o formă sau alta, verbalizarea, pe cît posibil în mod liber. Faptul că elevii ascultă şi înţeleg ceea ce li se relatează de către o altă persoană, chiar de către învăţător, nu poate fi suficient pentru ca ei să înveţe să exprime în mod liber ceea ce cunosc, observaţiile, impresiile sau gîndurile lor proprii.

Elevii pot exersa actul vorbirii libere la toate disciplinele şcolare în special la limba română, disciplina care ocupă mai bine de o treime din numărul total de ore cuprinse în planul de învăţămînt a ciclului primar. În rîndul componentelor limbii române, ca disciplină şcolară, compunerea constituie cadrul cel mai prielnic pentru cultivarea capacităţilor de exprimare corectă a elevilor.

Calităţile necesare unui om cultivat care ştir să mînuiască limba literară – se dobîndesc prin exerciţiile pe care elevii le vor face în acest sens, urmărind să descopere şi să aplice în practică regulile exprimării corecte şi frumoase.

E. N. Botezatu susţine că în exprimarea corectă trebuie să-i obişnuim pe elevi că a compune nu înseamnă a repeta gîndirile cuiva, ci a-ţi exprima propriile gînduri şi sentimente în legătură cu un personaj sau operă literară, un obiect sau o întîmplare.