Motivul zburătorului în literatură

1. Noţiuni generale despre mit

Raporturile dintre literatură şi mit sunt de o deosebită complexitate.Relaţia mit – literatură, plasată în orizont ontologic,deschide căi de înţelegere a modalităţilor prin care omenirea „ fiinţează” şi „se manifestă” , nu în planul realităţii fizice( biologice), ci în acela al „existenţei” spirituale, plan definitoriu pentru statutul antic al omului

„ Mitul este de esenţă religioasă, reprezentînd legătura cu sacrul, este metaforic, dar legat de o realitate concreta – istorică pe care o exprimă, este un eveniment al culturii cultice, dînd sens unei viziuni cosmice şi existenţiale, este o sursă de valori, dar nu e doar o imagine, o ficţiune, ci o revelaţie primordială, un răspuns la întrebările esenţiale ale omului, un model exemplar al trăirilor, al comportamentului uman. Înainte de a fi privit, reprezentat sau istorisit, mitul este trăit.”

Mitul înfăţişează modele pentru comportarea omenească şi prin însăşi aceasta, oferă existenţei semnificaţie şi valoare. Funcţia de model a mitului este mult atenuată în societatea modernă, ea fiind valabilă, în primul rînd, în societăţile arhaice şi primitive. Miturile au trei aspecte de bază: istoria, transformarea şi, desigur, universul.

Actualizarea mitului prin ritual este o lege a mentalităţii mitice. Nu se poate îndeplini un ritual dacă nu i se cunoaşte originea, adică mitul care povesteşte cum ritualul a fost îndeplinit pentru prima oară. Ritualul e, deci, o formă de trăire a mitului. Trăind mitul, omul iese din timpul profan, istoric şi pătrunde în timpul sacru, primordial .Orice nouă reactualizare ritualică a unui mit înseamnă o revenire la origini şi o confundare cu natura. Mitul este înzestrat cu putere sacră şi această putere se transmite particularităţilor la ritual, care revin periodic nu doar la originea lucrurilor, ci şi la o nouă putere de a le stăpîni.

Mitul este un element esenţial al civilizaţiei omeneşti, în care sunt codificate toate credinţile, principiile morale şi activităţile practice ale diferitor colectivităţi; el nu constituie o realitate pentru iniţiativele şi conduita individului el e fix şi durabil.

Mitologia ocupă un loc esenţial într-o cultură. Pe de o parte, ştiinţa ne-a ajutat să confirmăm în bună măsură imaginea spirituală a societăţii primitive, iar, pe de altă parte, mitologia a stat la temelia marii arte.

2. Mitologia românească

Mitologia românească are un spaţiu bine definit, are aceeaşi istorie neîntreruptă cu a poporului care a creat-o. Mitologia devine un act de existenţă, este mărturia unui mod specific de a fi în lume, a unui comportament spiritual mereu ancorat în istorie. Este conştiinţa mitică la care s-a referit omul de-a lungul întregii istorii a neamului românesc.

Mitologia naţională, în expresia ei modernă, se sprijină pe valorificarea tradiţiilor populare, dezvăluie modalităţile de transfigurare artistică a realităţii prin prisma de viziuni şi reprezentări ce caracterizează personalitatea creatoare a poporului român.

Mitul nu este numai unul din punctele de plecare, cele mai importante, pentru cultura majoră, dar este şi un mijloc de cercetare pentru înţelegerea originilor societăţilor omeneşti, pentru dezlegarea sensurilor religioase etc. Miturile guvernează, în sens astrologic, ştiinţa şi totodată ne ajută la recuperarea trecutului „primordial” , trezeşte în noi situaţia existenţială a unei lumi preistorice şi a unor tipuri de cultură, a unor mentalităţi îndepărtate.

Cele patru mituri fundamentale sînt fructificate bogat în literatura romana populară şi cultă. Primul este cel al originii şi formării poporului din simbioza daco-romană. El are o bază istorică certă, demonstrată de fapte şi documente, dar, dincolo de acestea, mitul acestei origini persistă în folclor şi în creaţia cultă. El se numeşte „Troian şi Dochia”.

Al doilea mit, cu adîncă trăire colectivă, este simbolizat în capodopera literaturii populare: „Mioriţa”.

„Mioriţa” relevă existenţa de veacuri a poporului român, prin păstorit, unitatea lui etnică, prin cei trei păstori din trei regiuni româneşti – Vrancea, Moldova şi Transilvania.

Al treilea mit inspirat, dinamic şi creator, este al meşterului Manole, din „Mănăstirea Argeşului”.El simbolizează spiritul creator al poporului român, animat de elan constructiv . Ca şi celelalte mituri , cel al meşterului Manole are un fundament istoric cert, devenind un element al psihologiei poporului .

Al patrulea mit, acceptat ca general „fiindcă a devenit motiv literar, este cel al „Zburătorului”, simbolizînd criza adolescenţei.

3. Mitul Zburatorului

Mitul Zburatorului este unul dintre „miturile fundamentale”; „Zburătorul”, „mitul erotic”, „personificarea invaziei instinctului puberal”, îşi găseşte echivalentul folcloric real în domeniul „povestirilor superstiţioase” ce au constituit un punct de plecare pentru poezia „Zburătorul” de I.H. Rădulescu . Ea devine capodopera creaţiei poetice a lui Radulescu , apreciată superlativ încă de la apariţie. D.Bolintineanu observa – „Zburătorul făcu pe Eliade un mare poet”. Valoarea baladei constă în prelucrarea originală a mitului Zburătorului, întruchiparea himerică a sentimentului erotic instalat în fiinţa unei tinere.

Mitul folcloric al „Zburătorului” simbolizează înmugurirea sentimentului de dragoste la fetele aflate la vîrsta adolescenţei. Trăirile tinerelor fete sunt declanşate de un personaj fantastic, cu o mare putere de seducţie, care apare pe înserat, le face să se îndrăgostească de el, apoi pleacă, lăsînd în urma lui doar melancolie, zbucium. Este ca o boală, o dragoste pătimaşă, o iubire pasională, nestăpînită, care mistuie şi distruge sufletul omului.