Multimedia - Hipermedia

I.1. Terminologie. Multimedia, Hipermedia, Hipertext.

Odată cu dezvoltarea tehnologiei globale au crescut cerinţele de informare şi învăţare rapidă şi implicit, s-au dezvoltat metodele de accesare a informaţiei. Accesarea cât mai rapidă a informaţiei s-a realizat de la început conform specificului minţii umane şi a modului de gândire.

Mintea umană nu acţionează de o manieră liniară. Gândurile şi ideile noastre provin în primul rând dintr-o experienţă acumulată, deci în mare parte din unităţi memorate legate prin asociaţii care ne deosebesc ca indivizi. Mintea acţionează aşadar discret, realizând aceste asociaţii între unităţile de informaţie. Asociaţiile se fac în urma transpunerii lexicale a ideilor gândite, a definirii sau asemănării diverselor concepte. De aici s-a dezvoltat soluţia hipermedia de informare asupra diverselor domenii de interes.

Hipermedia este etimologic formată din noţiunile multimedia şi hipertext. Pentru a defini termenul, trebuiesc clarificate aceste două noţiuni.

Multimedia presupune o diversitate de "medii" de accesare a informaţiei. Acestea pot fi ca natură documente video, audio, de animaţie, text, grafică şi imagini. În general, o aplicaţie este considerată a fi multimedia, dacă ea conţine măcar o media continuă (ex. video) şi una discretă (ex. text). Aşadar, multimedia reprezintă domeniul care reuneşte mijloacele multiple de stocare, transmitere, prezentare şi percepţie a informaţiei în multitudinea ei de forme (video, audio, text, grafică, fotografii, animaţii), în vederea creării unei experienţe multisenzoriale. Din punct de vedere al informaticianului ne interesează mediile digitale, deci formele digitale a spaţiului multimedia. Acestea se concretizează în sisteme multimedia care cuprind dispozitive hardware şi componente software specifice, capabile de a procesa aplicaţii multimedia.

Hipertextul presupune o manieră neliniară de prezentare a informaţiei text, prin trimiteri la diverse explicaţii sau note, realizându-se legături între diverse paragrafe sau componente. Astfel dicţionarele sau enciclopediile sunt cele mai simple şi mai vechi forme de hipertext. Termenul sugerează că informaţia se prezintă totuşi la bază sub formă de text. Prima definiţie a hipertextului a dat-o Ted Nelson în 1965, când a introdus acest termen:

"material scris sau grafic interconectat într-o manieră complexă, care în mod convenţional nu poate fi reprezentat pe hârtie. El poate conţine cuprinsuri ale propriului său conţinut şi relaţiile dintre diversele părţi componente; poate de asemeni conţine adnotări, adăugiri şi note de subsol pentru cei care doresc să-l examineze."

Hiperlegătura sau hipertext-link este legătura de asociere între diversele componente din hipertext. Aceasta se poate realiza între două documente independente sau în cadrul aceluiaşi document.

I.2. Istoric

Primele medii de comunicare în masă ce au utilizat o formă de multimedia au fost ziarele.

Transmisiile radio şi TV au deschis noi posibilităţi de informare. Amintim prima transmisie radio relizată de Gugliemo Marconi în 1895 la Pontecchio, Italia şi detecţia undelor radio peste Atlantic în 1901.

Câteva din cele mai importante evenimente legate de multimedia sunt:

1945 - Vannebar Bush, profesor la MIT şi Institutul Carnegie din Washington, publică în Atlantic Monthly un articol intitulat "As We May Think" în care prezintă o maşină ce poate ajuta omul în procesul de memorare numind-o MEMEX. Aceasta se baza pe tehnologia microfilmelor, fiind prevăzută cu sisteme de selecţie foto-optică şi tastaturi în vederea prezentării interactive a informaţiilor stocate.

1967 - Negroponte formează Architecture Machine Group la MIT

1969 - Nelson & Van Dam editor hypertext la Brown

Naşterea Internetului. La început, în stadiul de proiect al ARPA (Advanced Research Projects Agency), Internetul a fost conceput ca o reţea de calculatoare prin care cercetătorii americani aflaţi în locaţii diferite, la distanţe mari, să poată schimba date între ei. În prezent, Internetul reprezintă cea mai mare reţea de reţele de calculatoare şi echipamente de comunicaţii împreună cu formele de comunicare, prin care în principal se efectuează schimburi de date.

1971 - Email

1976 - Architecture Machine Group propune către DARPA "Multiple Media";

1980 - Lippman & Mohl: Aspen Movie Map

1983 - Backer: Cartea Electronică

1985 - Negroponte, Wiesner: deschide MIT Media Lab

1989 - Tim Berners-Lee propune the World Wide Web către CERN (Centre European pour la Recherche Nucleaire) - Geneva. WWW, ca şi componentă software al Internetului, este un sistem de distribuţie globală a informaţiilor hipermedia, organizate asociativ, distribuite conform cererilor utilizatorilor şi funcţionând conform modelului client - server.

1990,12 noiembrie - CERN introduce oficial WEB în comunitatea Internet.

1990 - K. Hooper Woolsey, Apple Multimedia Lab, 100 persoane, educ.

1991 - Apple Multimedia Lab: Visual Almanac, Classroom MM Kiosk

1992 - primul M-bone audio multicast pe Net

1993 - U. Illinois National Center for Supercomputing Applications: NCSA Mosaic sub XWindow (UNIX) - facilităţi multimedia.

1994 - Jim Clark şi Marc Andreesen fondează Netscape Comunication.

1995 - JAVA pentru dezvoltarea aplicaţiilor independente de platformă. Duke - primul applet.

1996 - Microsoft, Internet Explorer.

II. SISTEME MULTIMEDIA

II.1. Caracteristicile sistemelor multimedia

Un sistem multimedia trebuie să fie capabil de a satisface următoarele operaţii asupra informaţiei prelucrate:

-stocare

-procesare

-producere

-distribuire

-transmitere

-prezentare

-percepţie

Un sistem multimedia are 4 caracteristici de bază:

-sistemele multimedia sunt controlate de calculator

-sistemele sunt integrate

-informaţia prelucrată este reprezentată digital

-interfaţa de prezentare finală este de obicei interactivă

II.2. Probleme specifice

Pentru a fi suportate, aplicaţiile multimedia rulând pe o reţea de calculatoare trebuie să fie distribuite. Aceasta implică unele tehnici speciale, care vor fi prezentate mai târziu.

Distinctiv de alte aplicaţii, sistemele multimedia trebuie să lucreze cu o varietate de "media"; în acelaşi timp. Există o relaţie temporală între diferitele forme de media. De exemplu între mediile video şi audio, unde se disting două probleme:

1. secvenţialitate - citirea cadrelor video în ordinea corectă

2. sincronizare - de exemplu a imaginii cu sunetul

Cele mai importante probleme cu care se confruntă un sistem multimedia sunt:

-cum să reprezinte şi să stocheze informaţia temporală

-cum să menţină strict relaţiile temporale la redare

-procesele ce sunt implicate în cele de mai sus

Datele sunt reprezentate digital, deci multe din sursele de date trebuiesc digitizate, deci transformat un semnal analog în unul digital. Aceasta implică scanare (grafică, imagini statice), eşantionare (audio, video), deşi actualele camere video capturează imaginea direct sub formă digitală. Datele ocupă de obicei un volum mare, de aceea sunt necesare tehnici speciale de compresie.

II.3. Cerinţele unui sistem multimedia

Date fiind problemele cu care se confruntă un sistem multimedia, se doresc a fi îndeplinite următoarele:

-ridicată putere de procesare datorită volumului mare de date ce urmează a fi procesate şi redarea lor în timp real.