Gramatica și comunicarea în gimnaziu

PARTEA I

I. Gramatica în gimnaziu

Teorie și aplicații

Gramatica unei limbi este ansamblul de reguli de folosire a acelei limbi. Fiecare limbă are un set specific de reguli și, prin urmare, o structură gramaticală distinctă. Fără cunoașterea gramaticii, a regulilor de funcționare a limbii, limba nu poate fi folosită cum trebuie, nu poate servi ca mijloc de comunicare. Ca atare, studiul limbii este unul dintre obiectele de bază ale ciclului gimnazial. Gramatica generalizează și tipizează fenomenele limbii. Unor asemenea însușiri, caracteristice fenomenelor gramaticale obiective, le corespund anumite procese psihice, precum gândirea și învățarea. În cazul de față, elementele principale ale procesului gândirii sunt abstractizarea și generalizarea, corelate cu altele.

Trăsătura esențială a gramaticii este caracterul ei abstract, care constă în faptul că ea operează cu noțiuni abstracte, că are elemente comune care stau la baza modificării cuvintelor și a îmbinării lor în propoziții și construiește din ele reguli gramaticale, norme gramaticale. În cadrul studierii gramaticii, operarea cu unități abstracte, stabilirea de legi, de reguli, care se realizează în învățământul modern atât pe cale inductivă cât și deductivă, contribuie la dezvoltarea gândirii logice, a gândirii abstracte a elevilor, contribuie, alături de matematică și alte obiecte de învățământ, în mod deosebit la trecerea gândirii elevilor din stadiul ei concret spre o gândire abstractă.

În procesul însușirii cunoștințelor, a noțiunilor și a regulilor gramaticale, elevii analizează, diferențiază, compară, clasifică, generalizează, adică realizează diferite operații de gândire. De asemenea, prin lecțiile de gramatică, copiii se deprind cu consecvența și coerența vorbirii (înlănțuirea logică a ideilor exprimate în propoziții și în fraze).

Învățarea gramaticii, în stransă legătuă cu practica exprimării, îi ajuta pe elevi să cunoască structura limbii noastre, precum și lexicul ei bogat. Prin exercițiile gramaticale elevii aplică în practică cunoștințe teoretice de limbă, care devin durabile și operaționale.

Formarea și dezvoltarea gândirii gramaticale determină îmbogățirea și perfecționarea continuă a mijloacelor de exprimare, potrivit legăturii dialectice dintre gândire și vorbire. Scopul final al studierii gramaticii este așadar, de a dezvolta exprimarea corectă orală și scrisă a elevilor.

I.1. Vocabularul

Noțiuni generale

Vocabularul (lexicul) unei limbi este alcătuit din totalitatea cuvintelor din limba respectivă.

Vocabularul este format din:

- fondul principal de cuvinte sau vocabularul fundamental

- masa vocabularului

În limba română, din cele aproximativ 120 000 de cuvinte, în jur de 1500 de cuvinte fac parte din vocabularul fundamental. Între masa vocabularului și fondul principal de cuvinte nu sunt granițe fixe.

Fondul lexical principal înseamnă nucleul funcțional stabil al limbii și este alcătuit din cuvintele cunoscute și folosite frecvent (zilnic) de către toți vorbitorii limbii române, indiferent de nivelu educației, profesie, vârstă, sex, regiune etc. Cuvintele care formează acest fond denumesc noțiuni fundamentale sau ajută la exprimarea unor relații sintactice, fără de care comunicarea nu ar fi posibilă. Astfel, vocabularul fundamental cuprinde cele mai folosite cuvinte:

- cuvinte frecvente, cunoscute de toți vorbitorii;

- cuvinte ce denumesc obiecte și activități importante (noțiuni legate de casă și familie, timp și spațiu, alimente, părțile corpului, plante, animale etc.) aparținând diferitelor părți de vorbire (substantive, toate articolele, adjective, toate pronumele, toate numeralele, verbe, adverbe, majoritatea prepozițiilor și a conjuncțiilor, câteva interjecții);

- cuvinte ce au de obicei multe derivate și compuse.

Masa vocabularului cuprinde cuvinte mai puțin folosite (termeni tehnici, regionalisme, arhaisme, jargon, argou).

- Termenii științifici și tehnici sunt cuvinte folosite de anumite categorii sociale, pentru a numi cu exactitate concepte dintr-un anumit domeniu de activitate (video, computer).

- Regionalismele sunt cuvinte care circulă doar în anumite regiuni ale țării (hudiță = uliță, ogradă = curte).

- Arhaismele sunt cuvinte vechi ieșite din uzul general (calfă = lucrător calificat, jupân = stăpân, domn).

- Jargonul cuprinde cuvinte folosite de anumite categorii sociale, ce reflectă influențe culturale străine (mersi = mulțumesc, musiu = domn).

- Argoul cuprinde cuvinte folosite de anumite categorii sociale cu intenția de a constitui un cod secret, neînțeles de ceilalți vorbitori (sticlete = polițist, șase! = atenție!).

Cuvântul reprezintă unitatea de bază a vocabularului.

Cuvântul este format dintr-un sunet sau o îmbinare de sunete, care se redă în scris printr-o literă sau un grup de litere (forma cuvântului), la care se asociază un anumit înțeles (sensul cuvântului).

Contextul este o îmbinare de cuvinte prin care se obține un sens general.

Formarea cuvintelor

Cuvântul de la care se formează alte cuvinte se numește cuvânt de bază.

Exemplu: lung - cuvânt de bază pentru: a lungi, lungime, lungan, lunguleț, alungit.

Elementul comun mai multor cuvinte înrudite ca sens poartă denumirea de rădăcină.

Exemplu: învăț este rădăcina cuvintelor: a învăța, învățător, învățăcel, neînvățat.

Mijloace de îmbogățire a vocabularului

Vocabularul limbii române, la fel ca vocabularul oricărei limbii, se îmbogățește cu noi unități lexicale și se perfecționează continuu. Îmbogățirea vocabularului se face prin mijloace interne și mijloace externe.