Logica acțiunii administrative

Noțiuni introductive. Caracterizarea limbajului specific științelor și practicii administrative. Acțiunea socială, publică și administrativă. Termeni și noțiuni.

I.1. Ce este logica?; Scurt istoric, Clasificarea logicii.

Definiția și obiectul logicii

Termenul „logică" provine de la grecescul „logos" care înseamnă cuvânt, gând, vorbire, rațiune. Limbile europene l-au preluat prin intermediul limbii latine. Se pare că pentru prima dată denumirea „logică” a fost folosită de către Alexandru din Afrodisia (sec. III). Însuși Aristotel, considerat întemeietorul științei logicii, nu a folosit cuvântul „logică" pentru a o desemna. În celebra să lucrare „Organon1", valabilă întru totul și azi, sensurile și semnificațiile logicii se dezvăluie treptat pe o paletă de sensuri și nuanțe impresionabile. În cunoscutul „Dicționar de logică" al logicianului român Gheorghe Enescu, vom remarca nu mai puțin de 41 de sintagme în care este angajat termenul „logică", în afară de termenul generic propriu-zis.2

Gândirea logică înseamnă gândire clară, consecventă, întemeiată; atât juristul, cât și funcționarul public au nevoie de logică pentru a evita confuziile, erorile, a respinge cotradicțiile și a construi argumente corecte. Drumul cel mai scurt, cel mai economicos, cel mai eficient al gândirii spre adevăr este cel al logicii. Valoarea practică a “logicii formale”, se poate dovedi oricui, arătându-i un comutator, un computer, circulația pe șosea și un act normativ; încălcarea legilor logicii disfuncționalizează comutatorul, blochează calculatorul, poate provoca multe accidente de circulație și duce la un act normativ care nu este valid (nelegal, inconsistent, netemeinic).3

Anton Dumitriu trecând peste diferitele accepțiuni ale termenului de „logică” de-a lungul timpului, propune sistematizarea principalelor concepții asupra a ceea ce este sau trebuie să fie logică4:

- în tradiția aristotelică, logica este un „instrument al științelor” un Organon, fără a fi ea însăși o știință, ci mai mult, o propedeutică generală a oricărei gândiri. Aristotel, referindu-se la logică, o concepea drept „gândirea ce se gândește singură”.

- în tradiția stoică, logica este o „teorie a cunoașterii și a raționamentului propozițional”;

- în tradiția medievală, logica este „modus scientarium” în sens sermocinal și rațional;.

- în tradiția Logicii de la Port-Royal, logica este „arta de a gândi”;

- plecând de la Descartes, logica este „arta de a conduce bine intelectul în căutarea

adevărului”;

- odată cu accentuarea reflecțiilor despre mecanismul științelor, în perioada modernă și chiar contemporană a istoriei, logica poate fi catalogată drept o metodologie a științelor.

- pentru Kant, logica este o teorie a cunoașterii, o știință a rațiunii care tratează forme ale gândirii: noțiune, judecată, raționament, și nimic nu se mai poate adăuga acestor forme.5

- pentru Hegel, logica este dialectica idealistă;

- în tradiția psihologismului logiclogica ține de studiul psihologiei gândirii;

- în tradiția pragmatistică logica are „valoare prin utilitatea ei”, adevărul fiind identificat cu utilitatea;

- pe linia tradiției neokantiene, dar și în alte perspective focalizate pe axiologie logică apare ca „știință normativă, știință a valorilor sau tehnică”;

- în fenomenologie și dezvoltările ulterioare, logica apare drept „temei absolut al cunoașterii".

- în concepția logicii matematice, „logica este un sistem formalizat și ,în fond, o teorie a demonstrației”. În fine, există o „școală de logică naturală”, după care logica este „studiul operațiilor naturale ale gândirii”.

Trecând peste toate aceste definiții, în manualele de logică, s-a încetățenit concepția după care logica este „știința gândirii corecte" sau „studiul validității inferențelor deductive”.6

Scurt istoric al logicii

Începuturile logicii sunt legate de gândirea filosofică din Grecia Antică.

Știința Logicii și știința Geometriei au apărut în secolul al IV - lea înainte de Hristos; mai târziu s-au constituit Gramatica, Astronomia și Mecanica.7

Logica s-a născut ca știință a deducției valide, iar juriștii antici au elaborat teoria argumentării și a convingerii prin îmbinarea unui lanț de raționamente valide. Pledoariile lui Isocrates, Isaios și Demostene ne dovedesc stadiul înalt de dezvoltare a tehnicii argumentării administrative în acea perioadă.În afară de retorică administrativă, o altă obârșie a logicii poate fi găsită în matematică. Matematica și dreptul au puncte de contact sub aspectul formei, aceasta fiind necesară în vederea probării raționamentelor și formării ipotezelor.8

Cu toate că există elemente de logică empirică în scrierile lui Parmenide, Zenon, Platon, și în cele ale sofiștilor,, aceste începuturi nu au fost concretizate într-o teorie a logicii. Întemeietorul

logicii ca știință a fost Aristotel, iar opera sa este atât de completă și perfectă încât I. Kant9 consideră că logicii aristotelice nu i se mai pot aduce perfecționări. Comentând aportul lui Aristotel, marele filosof german scria în cea de-a doua prefață la Critica rațiunii pure următoarele: „că logică a urmat acest drum sigur încă din timpurile cele mai vechi se poate vedea din faptul că de la Aristotel încoace ea nu a avut nevoie să facă un pas înapoi, dacă nu vrem să-i socotim ca ameliorări alăturarea unor subtilități inutile sau o determinare mai clară a celor expuse, ceea ce aparține însă mai mult eleganței decât certitudinii științei. Trebuie să mai remarcăm că până astăzi ea nu a putut face nici un pas înainte și că, după toată aparența, ea pare să fie închisă și terminată. Opera lui Aristotel este cu atât mai importantă cu cât el însuși declară că nu a putut găsi nici un text despre logică demn de menționat și a fost nevoit să pornească de la nimic în întemeierea logicii. Lucrările de logică ale lui Aristotel au fost reunite sub numele de Organon și conțin șase cărți10: