Abordări ale Deciziei

I. Abordarea managerială

Abordarea managerială urmăreste să permită managerilor publici să ia decizii raţionale

eficient, eficace si economic.

Un mod de a introduce raţionalitatea în procesul de luare a deciziei este acela de a proiecta

un sistem care să ajute managerul public să aleagă între alternativele competente prin:

(1) reducerea numărului de alternative ce trebuie luate în considerare;

(2) reducerea numărului valorilor ce trebuie analizate în alegerea dintre alternative;

(3) asigurarea că managerul stie să facă o alegere raţională si

(4) furnizarea de informaţii necesare managerului să selecteze dintre alternative.

Concepte cum sunt specializarea, ierarhia, oficializarea și meritul însoţesc practicile

manageriale ale sectorului public în luarea deciziei.

Specializarea reprezintă mijlocul dominant în reducerea numărului de alternative, pe care

un manager public le poate lua în considerare atunci când ia o decizie.

Managerii publici trebuie să fie preocupaţi cu promovarea interesului public în măsura în

care acesta are legătură cu autoritatea lor. Ei nu sunt liberi să aleagă între alternative politice în

mod deliberat.

Ierarhia defineste autoritatea managerilor publici. Aceia cu autoritate mai puţină au

posibilităţi mult mai limitate cu care să se confrunte. Aceasta nu înseamnă că managerii publici

de nivel mediu nu au alegeri dificile de făcut. Managerii publici cu autoritate mai mare iau

decizii strategice, iar cei cu autoritate mai mică decizii operaţionale.

Specializarea si ierarhizarea tind să se întrepătrundă una cu cealaltă în sensul de limitare a

autorităţii; specializarea limitează autoritatea jurisdicţională, în timp ce ierarhia limitează

autoritatea managerială.

Oficializarea este importantă în procesul de luare a deciziei, pentru reducerea alternativelor

valabile, prin specificarea exactă a factorilor si informaţiilor de care să se ţină seama în

exercitarea alegerii. Asa cum sugerează termenul oficializare, formele standard pot fi folosite

pentru solicitarea informaţiilor care sunt considerate de instituţii publice relevante în luarea

deciziilor lor. Sunt incluse aici informaţii certe; alte informaţii fiind excluse.

Această abordare a dezvoltat si un model de luare a deciziei, regăsit sub numele de

„modelul de înţelegere raţională“.

Conform modelului, procesul de luare a deciziei este fundamentat pe următoarele etape:

(1) Determinarea obiectivelor. În luarea deciziilor, managerii publici trebuie mai întâi să

determine care sunt obiectivele (politicii publice). Aceste obiective trebuie identificate în termeni

operaţionali, în moduri în care pot fi observate si măsurate. Este important să accentuăm că

managerul public nu are libertatea de a stabili obiectivele. Este constrâns de autoritate,

specializare, ierarhie.

(2) Stabilirea mijloacelor. O dată ce obiectivele (politicii publice) sunt stabilite, toate

mijloacele pentru îndeplinirea lor trebuie luate în considerare. Toate mijloacele posibile ce pot fi

identificate trebuie examinate. În stabilirea mijloacelor potenţiale ale obiectivelor, managerul

public trebuie să încerce să estimeze toate consecinţele fiecărui mijloc, în toate domeniile de

interes guvernamental.

(3) Alegerea celei mai bune alternative. O dată ce toate mijloacele potenţiale pentru a

ajunge la o finalitate sunt identificate, este necesar să alegem dintre ele.

Conform abordării manageriale, această alegere trebuie să fie făcută astfel încât să ducă la

maximum de eficienţă, economie si eficacitate. Acolo unde aceste trei valori nu sunt într-o

deplină armonie, trebuie creat un echilibru adecvat între ele.