Administrarea întreprinderilor de comerț, turism, servicii - curs 3

Curs 3 Administrarea întreprinderilor de comert, turism, servicii

Tema 2: Baza economica a afacerilor (lect.univ.dr. Dragos Vasile)

Cuprins:

2.1. Sisteme economice

2.2. Piata

2.3. Strategia concurentiala pe o piata perfect concurentiala

2.1 Sisteme economice

Exceptând economia traditionala (unde schimburile se realizeaza prin barter), exista trei tipuri de sisteme economice:

a) Economia de comanda. Se caracterizeaza prin existenta unei autoritati (planificator central) care rezolva problemele economice (cine, cât produce, pentru cine etc.) si impune solutiile populatiei. Pentru a fi posibil acest lucru, proprietatea trebuie concentrata (de regula în mâna statului).

b) Economia de piata. Economia de piata are atributele:

- Existenta proprietatii private, adica firmele private detin, cotroleaza si dispun de resursele economice (proprietare ale factorilor de productie, mai putin ale muncii, pe care o închiriaza). De aici rezulta dreptul de a încasa venituri (dobânzi, renta, profit).

- Libertatea de decizie: Producatori pot decide liber ce si cât sa produca; lucratorii daca sa se angajeze sau nu, iar consumatorii daca sa cumpere sau nu.

- Urmarirea interesului propriu: În adoptarea deciziilor, fiecare actor urmareste interesul propriu: producatorii sa-si maximizeze profitul, consumatorii sa-si maximizeze satisfactia.

- Mecanismul de reglare a pietei este bazat pe piata si preturi. Principalul instrument utilizat în alocarea resurselor

- Concurenta: Este principalul stimulent ca mecanismele pietei sa functioneze corect.

c) Economia mixta. Evolutia istorica a facut ca statul sa intervina în mecanismul economic în reglementare, în alocarea resurselor sau chiar în calitate de agent public, alaturi de firmele private. Esential este însa ca sa fie respectat atributele economiei de piata. În anumite perioade (în special în anii 60 – 70) rolul statului a fost supraevaluat, practicându-se politici protectioniste justificate în moduri diferite:

- necesitatile industrializarii,

- promovarea exporturilor

- substituirea importurilor

- chiar atragerea investitorilor straini.

Ex: America Latina a promovat politici de “substituire a importurilor”. Asia s-a aflat sub imperiul modelului japonez de interferenta a statului în comertul exterior prin sprijinirea exportului propriu.

S-a constatat însa ca în practica aceste abordari n-au condus la rezultatele scontate, cu exceptiile notabile ale Japoniei si altor tari din Asia (Coreea de sus, Hong-Kong etc.).

2.2 Piata

Definitia pietei

Piata este o institutie sau un mecanism care permite cumparatorilor si vânzatorilor sa faca schimburi (de obicei bani în schimbul unui produs – bun sau serviciu).

O piata este definita de regula prin doua dimeniuni:

- piata produsului - produsul cumparat si vândut.

- piata geografica unde se gaseste baza de cumparatori (piata geografica) – locala, nationala, zonala, internationala etc.

Definitia pietei produsului tine cont de oferta si cerere. O piata consta din:

a) partea de cerere: toti cumparatorii care doresc sa achizitioneze produsele. Din punct de vedere al cererii trebuie sa includem si produsele subtituibile, adica cele care servesc aproximativ aceleasi nevoi si scopuri ale cumparatorilor. (ex.: unt si margarina). Motivul este ca daca va creste pretul produsului nostru (unt), atunci o parte dintre consumatori se vor orienta spre produsul substituibil (creste cererea de margarina).

b) partea de oferta: toate firmele care produc si comercializeaza produse similare. Din punct de vedere al ofertei trebuie sa includem pe cei care produc si cei care vând produsul (de exemplu: producatori, produsele din import), dar si producatori care pot sa-si adapteze cu usurinta productia pentru a realiza produsul respectiv sau înlocuitori ai lor (ex: bere la sticla sau la cutie).

Eficienta economica

Pietele din cadrul unei economii nationale trebuie sa opereze astfel încât sa asigure eficienta economica, sub cele doua aspecte ale sale, cunoscute sub numele de eficienta productiva sau tehnica si eficienta alocativa.

Eficienta tehnica

Eficienta tehnica se refera la raportul dintre productia de bunuri si servicii si resursele utilizate. A pune problema eficientei în acest mod se justifica printr-o realitate economica implacabila: resursele de care dispun oamenii pentru nevoile lor de productie sunt limitate. Din acest motiv nu ne este indiferent cât consumam din ele pentru a obtine bunuri sau servicii de care avem nevoie; ar fi inacceptabil sa consumam mai mult decât este necesar sau ar fi posibil printr-o actiune mai judicioasa. Economia are de altfel sarcina majora de a gasi caile prin care oamenii pot maximiza productia realizata cu ajutorul resurse utilizate sau, ceea ce înseamna acelasi lucru, pot minimiza cheltuielile facute pentru productia realizata. La nivelul unei firme eficienta tehnica poate însemna a produce cu costurile cele mai mici; daca acest deziderat este realizat putem afirma ca firma este eficienta (din punct de vedere tehnic).

Eficienta tehnica nu este însa suficienta pentru functionarea în bune conditii a economiei. Sa presupunem ca putem sa producem la costurile cele mai mici posibile un obiect fantezist de care nimeni nu are nevoie. Producatorii pot pretinde ca sunt eficienti, dar acest lucru nu va impresiona pe nimeni. Nimeni nu va dori sa cumpere de pilda o carte de 300 de pagini în care este scris, de la prima pâna la ultima pagina un singur cuvânt. De ce? Pentru ca nimeni nu ar gasi acest bun ca îi este util. Astfel resursele utilizate în scopul producerii unui asemenea obiect le putem considera ca fiind irosite; ar fi fost mult mai bine sa fie alocate în alte scopuri. De aceea un al doilea aspect al eficientei are în vedere utilitatea folosirii resurselor limitate, adica eficienta sociala sau alocativa.

Eficienta sociala

Eficienta sociala se refera la utilizarea resurselor astfel încât sa fie maximizata utilitatea oferita oamenilor. Aceasta înseamna ca nevoile noastre, care sunt infinite, sunt satisfacute cât mai mult posibil si, mai departe, înseamna un succes în modul în care sunt alocate resursele în cadrul economiei.

Din punct de vedere economic, eficienta sociala (alocativa) se realizeaza când valoare si costul producerii unui bun sunt egale.

Ce masoara valoarea? Pretul – Daca cumparatorul plateste un pret, atunci se asteapta sa obtina o valoare.