Administrarea întreprinderilor de comerț, turism, servicii - curs 5

Curs 5 Administrarea întreprinderilor de comert, turism, servicii

Tema 4: Administrarea întreprinderilor mici si mijlocii din comert, turism, servicii

4.1 Câteva caracteristici ale întreprinderilor mici

4.2 Modalitati de a deveni întreprinzator

4.2.1 Etapele crearii unei întreprinderi

4.2.2 Preluarea unei întreprinderi

4.2.3 Franciza – modalitate alternativa de a întreprinde

4.1 Câteva caracteristici ale întreprinderilor mici

În general, despre o întreprindere mica se spune ca este viabila numai daca a reusit sa supravietuiasca primilor 5 ani de la înfiintare. Desi natura problemelor de importanta vitala poate sa varieze, atât statisticile oficiale, cât si studiile întreprinse de alte organizatii ne dau o imagine destul de clara a tipurilor de probleme cu care se confrunta întreprinderile mici .

Dificultatile majore apar din urmatoarele cauze:

i) probleme de constituire (în primii unu-doi ani de activitate: gasirea de clienti, dezvoltarea de produse etc.);

ii) probleme de consolidare (în urmatorii doi-trei ani: gasirea de personal, delegarea autoritatii, controlul întreprinderii);

iii) probleme de expansiune (în faza urmatoare: gasirea de finantare, concurenta pe piata cu întreprinderi mult mai mari).

Din dimensiunile mici ale acestor întreprinderi decurg mai multe „minusuri“:

- numar mic de angajati;

- resurse financiare limitate;

- un colectiv de conducere restrâns, compus mai ales din asociatii firmei; în foarte multe cazuri, acestia învata „din mers“ care sunt principalele probleme pe care le presupune activitatea economica;

- un sector de activitate destul de restrâns economic si geografic;

- spatii de activitate care nu sunt în totalitate corespunzatoare tipului de operatiuni desfasurate.

Toti acesti factori – si lista ramâne deschisa – accentueaza fragilitatea întreprinderii mici. De exemplu, daca unul dintre angajatii valorosi paraseste întreprinderea, efectul poate fi cu mult mai mare – chiar catastrofal – decât plecarea lui dintr-o întreprindere mare. La fel, o criza de proportii poate fi declansata de întârzierea platii din partea unui client semnificativ.

Având în vedere toate aceste elemente, cele mai grave probleme cu care se confrunta o întreprindere mica pot fi sintetizate ca în lista de mai jos.

1) Echipa manageriala – de cele mai multe ori doar întreprinzatorul – nu dispune de competentele necesare într-un numar de domenii-cheie. Cazul cel mai întâlnit, poate, este al inginerului care începe sa se confrunte cu probleme de finantare, promovare, vânzare.

2) Întreprinzatorul nu are timp sa duca la îndeplinire multe din sarcinile complexe pe care le va presupune evolutia întreprinderii, iar, din cauza resurselor financiare limitate, nu poate sa recruteze personalul calificat în rezolvarea acelor probleme. Este o experienta comuna multor întreprinderi ca echipa manageriala sa-si consume mult timp cu „stingerea incendiilor“ si sa nu acorde suficienta atentie aspectelor legate de dezvoltare.

3) Întreprinzatorul reactioneaza la probleme atunci când apar si mai putin încearca sa le prevada si sa planifice masuri profilactice.

4) De regula, întreprinderile mici nu au experienta necesara pentru a se dezvolta dincolo de granitele sectorului de activitate. Se apreciaza ca procentul exporturilor în cifra de afaceri a întreprinderilor mici este, de obicei, mai mic de 1 .

5) Profunda implicare a întreprinzatorului face ca judecata obiectiva sa fie adesea dificila.

Dincolo de aceste probleme, întreprinderile mici detin si o serie de atuuri care, exploatate eficient, pot înlatura multe din minusurile aduse de caracterul limitat al resurselor acestor întreprinderi:

1. deciziile pot fi luate mai rapid fiindca structurile sunt mai simple iar întreprinderea îsi poate schimba repede directia de actiune pentru a valorifica oportunitatile mediului;

2. odata luata o decizie, aceasta poate fi mai repede pusa în aplicare iar rezultatele pot fi vizibile mai rapid în comparatie cu o întreprindere mai mare;

3. relatiile dintre întreprinzatorul-manager si angajati au sansa sa fie mai echitabile iar comunicarea poate fi destul de directa; relatiile profesionale tind sa fie mai flexibile, ceea ce ar putea avea un efect benefic asupra moralului angajatilor (mediul profesional fiind mai destins);

4. mediul de munca are sanse sa fie mai bun, angajatii reusind sa vada mai repede si mai clar care sunt rezultatele muncii lor; acest aspect se poate transforma într-un factor motivator foarte puternic, mai ales pentru a încuraja angajatii sa vina cu idei;

5. întreprinzatorul-manager este aproape de clienti si de piata, în general, acest fapt permitând o reactie mai rapida la schimbari.

4.2 Modalitati de a deveni întreprinzator

4.2.1 Etapele crearii unei întreprinderi

Trecerea de la o idee generala la punerea în practica a acesteia nu este simpla. Întreprinzatorul trebuie sa tina seama de toate detaliile crearii unei întreprinderi: fiecare lucru are importanta sa si orice modificare a unui parametru are o anumita incidenta asupra celorlalte.