Analiza economico - financiară

În condiţiile trecerii de la economia de comandă la economia de piaţă, analiza activităţii economico-financiare a unei întreprinderi a capatat un nou sens dat fiind complexitatea fenomenelor specifice economiei de piaţă.

În economia de piaţă, întreprinderile acţionează într-un mediu economic nou şi dinamic, într-un mediu din ce în ce mai agresiv, în care fiecare întreprindere caută să-şi identifice propriile vulnerabilitaăţi, dar şi să-şi stabilească oportunităţile de dezvoltare potrivit cerinţelor noi, caracteristice unei economii de piaţă funcţionale.

Varietatea fenomenelor şi proceselor economice şi financiare specifice economiei de piaţă, impune diagnosticarea acestora în vederea stabilirii de către manageri a stării de fapt a fenomenelor, a anticipării specifice concurenţei, a evaluării resurselor de care dispune întreprinderea pentru fundamentarea deciziilor care trebuie luate în mod operativ.

Din această cauză, scopul analizei economico-financiare este în primul rând de a oferi soluţii optime pentru fundamentarea deciziilor, astfel încât eforturile pe care le face întreprinderea să fie minime, iar efectele maxime.

Însă, pentru a obţine efecte maxime cu eforturi minime avem nevoie de perspective noi, precum şi de metode de analiză şi de abordare eficientă a acestora, pe care managerii să le ofere pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă.

Dacă “diagnosticul economico-financiar este un instrument la îndemâna managerilor care permite judecăţi de valoare calitative şi/sau cantitative privind starea, dinamica şi perspectivele agentului economic*”, analiza economico-financiară descoperă fenomenele, relaţiile cauzale, precum şi factorii care le guvernează cu privire la activitatea unei organizaţii (întreprinderi), din punct de vedere al performanţelor sale economico-financiare. De asemenea, analiza economico-financiară oferă soluţii referitoare la strategia de dezvoltare dinamică într-un mediu concurenţial în continuă schimbare.

Chiar dacă de multe ori în practică termenul de “diagnostic’ este înlocuit cu cel de analiză şi invers, aceste două notţuni nu se pot confunda deoarece diagnosticul reprezintă “căutarea unui avantaj concurenţial prin comparaţii interne şi externe**, în timp ce analiza este o stiinţă deosebit de complexă care are la bază o serie de metode şi tehnici care cercetează rezultatele economico-financiare ale unei întreprinderi din punct de vedere al eforturilor şi efectelor pentru a stabili strategia optimă.

În general, prin analiză se înţelege acţiunea de ”a descompune un tot în părţile lui componente, pentru a-l studia” (Dicţionarul enciclopedic, vol. I, Edit. Enciclopedică, Bucuresţi, 1993, pag. 68).

Analiza economico-financiară, în funcţie de obiectivul sau de activitate, face parte din categoria ştiinţelor sociale. Ca urmare, ea actionează în domeniul vieţii social-economice, contribuind astfel la dezvoltarea societăţii din punct de vedere economic.

Întrucât “a analiza un fenomen” înseamnă “a-l descompune pentru a-l studia”, reiese că analiza economico-financiară are ca obiect descompunerea fenomenelor economico-financiare în părţi componente pentru a le studia din punct de vedere al relaţiilor cauza-efect. Dar, numai descompunerea în părtţi componente ale fenomenului economic şi studiul acestora nu este suficient pentru a trage nişte concluzii dacă nu are loc şi recompunerea părţilor componente, respectiv, acţiunea de sinteză care presupune examinarea părţilor componente în unitatea lor.

Având în vedere că analiza economico-financiară se referă la întreprinderile cu scop lucrativ, reiese că pentru o întreprindere este util de analizat realizările acesteia comparativ cu o perioadă anterioară, cu prevederile din Bugetul de venituri şi cheltuieli (B.V.C.) şi chiar cu indicatorii altor întreprinderi cu acelaşi profil, pentru a evidenţia şi stabili măsuri concrete de îmbunatăţire în viitor a situaţiei întreprinderii respective.

Dar, activitatea unei întreprinderi este influenţată de o serie de factori asupra cărora se poate acţiona, cum este cazul clienţilor şi furnizorilor, precum şi de factori care nu pot fi influenţaţi ( factori sociali, politici, de mediu etc.).

De aceea, scopul oricărei analize este stabilirea diagnosticului unei întreprinderi din punct de vedere economic şi financiar, pentru a scoate în evidenţă punctele tari şi slabe ale acesteia, care sunt legate, în general, de modul de asigurare cu resurse financiare, materiale şi umane, precum şi de modul de eficientizare a activităţii.

Asigurarea cu prioritate a bazei materiale a întreprinderii, respectiv cu mijloace fixe şi circulante ( materiale, semifabricate etc. ), reprezintă baza funcţionării în bune condiţiuni a întreprinderii.