Analiza Statistică a Riscului la Nivelul Întreprinderii

În conditiile economiei de piatã, riscul devine o componentã

esentialã a politicii manageriale a oricãrui agent economic, a strategiei

elaborate de cãtre acesta, strategie care depinde aproape în totalitate de

abilitatea si capacitatea fiecãruia de a-si anticipa evolutia si de a-si valorifica

sansele, asumându-si un asa zis ”risc al esecului în afaceri”1.

Riscul se manifestã începând chiar din momentul demarãrii unei

afaceri sau investitii; continuã cu stabilirea obiectivelor si a conditiilor de

desfãsurare, apoi cu atragerea surselor de finantare, cu implementarea

managementului, gãsirea pietelor de desfacere, stabilirea preturilor/tarifelor,

etc.

Astfel, alegerea unui obiectiv eronat, luarea unor decizii manageriale

gresite sau necorelarea volumului productiei cu cererea existentã pe piata

respectivã duc la aparitia unui risc, care se va manifesta sub formã de

pierdere pentru firma respectivã. Asadar, problematica descoperirii si

evitãrii pe cât posibil a situatiilor probabile de a genera riscul este una

prioritarã pentru bunul mers al firmei.

Într-o acceptiune sinteticã, riscul la nivelul agentilor economici este

apreciat ca fiind variabilitatea rezultatului unei activitãti sub presiunea

mediului înconjurãtor. Rentabilitatea activitãtii economice este direct

dependentã de riscul suportat: ea nu poate fi apreciatã decât în functie de

riscul pe care îl suportã agentul economic.

Diferitii agenti economici nu-si asumã un risc decât în functie de

rentabilitatea pe care o anticipeazã. În acest context apare necesarã

introducerea notiunii de „gestiune a riscului”. În sens general, acesta

presupune minimizarea pierderilor, respectiv a cheltuielilor suplimentare în

situatia producerii riscului.

Gestiunea riscului are în vedere douã elemente: evaluarea riscurilor

si luarea mãsurilor asiguratorii pentru evitarea lor.

Evaluarea riscurilor implicã aplicarea unor metode de analizã,

procedee si tehnici statistice care sã permitã dimensionarea factorilor ce pot

genera riscuri, astfel încât pierderile sã fie minime, în timp ce al doilea

factor – mãsuri asiguratorii – presupune directionarea efectuãrii

tranzactiilor spre arii cu expunere la risc cât mai mici, mergându-se uneori

chiar pânã la renuntarea tranzactiilor respective si adoptarea unor politici de

1 Stere Popescu - ”Riscul economic si financiar bancar”, 1997.

Analiza statisticã a riscului la nivelul întreprinderii

asigurare ca ultimã solutie, atunci când mãsurile de prevenire nu sunt

suficiente.

Riscul, deseori desemnat de analisti ca variabilã exogenã pentru

modelele lor de calcul si analizã, poate fi generat de o diversitate de factori

interni si/sau externi de agentul economic:

- specificul activitãtilor desfãsurate;

- politica managerialã adoptatã pentru toate nivelele ierarhice ale structurii

organizatorice si functionale;

- relatiile agentului economic respectiv cu furnizorii, clientii, etc.;

- conjunctura economicã, politicã, juridicã, legislativã;

- alti factori.