Analiza strategică a mediului concurențial

Titular disciplină: Prof. dr. Elena Doval

Obiective generale

• dezvoltarea unei baze de abilitati in procesul gandirii strategice a viitorilor economisti specializati in management;

• dezvoltarea unui inalt nivel de intelegere a conceptelor teoretice si a modului de aplicare a lor in practica manageriala;

• constituirea competentelor de baza in managementul strategic;

• provocarea pentru dezvoltarea propriilor idei privind analiza mediului concurential si aplicarea acestora in activitatea de cercetare si in practica.

Continutul tematic al cursului

1. CARACTERISTICI GENERALE ALE MEDIULUI DE AFACERI

2. STRATEGIA FIRMEI, CONCURENTA SI AVANTAJUL COMPETITIV

3. MODELE UTILIZATE IN ANALIZA MEDIULUI EXTERN

4. MODELE DE ANALIZA A MEDIULUI INTERN

5. MODELE DE ANALIZA A AVANTAJULUI COMPETITIV

6. MODELE DE STRATEGII IN MEDIUL CONCURENTIAL

7. EVALUAREA STRATEGIILOR IN MEDIU CONCURENTIAL

8. SCHIMBAREA STRATEGICA IN MEDIUL CONCURENTIAL

9. IMPLEMENTAREA STRATEGIEI

Bibliografie obligatorie:

Doval E., Analiza strategica a mediului concurential, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2003, reeditare 2008

Bibliografie suplimentara

Băcanu B., Management strategic, Editura Teora, 1999.

Nicolescu, O., ş.a., Strategii manageriale de firmă, Editura Economică, Bucureşti, 1996.

Prezentarea sumara a cursului: Obiective, termeni cheie, principalele abordari si concepte

Lectia 1. CARACTERISTICI GENERALE ALE MEDIULUI DE AFACERI

Obiectivele lecţiei

- intelegerea tendintelor economiei mondiale la început de mileniu

- insusirea caracteristicilor mediului de afaceri în economia de tranziţie si a trăsăturilor esenţiale ale economiei de piaţă

Cuvinte cheie: Integrare, Fragemntare, Globalizare, Noua ordine socială

1.1. Tendinţe ale economiei mondiale la început de mileniu

În general, la început de mileniu, economia mondială se caracterizează prin confruntarea forţelor care converg, pe de o parte înspre integrarea în economia mondială – globalizare – şi pe de altă parte înspre fragmentare în economiile de scală, în producţie şi în piaţa mondială.

Integrarea în economia mondială presupune: firme multinaţionale, reţea mondială de comerţ, coordonarea deciziilor în instituţii supranaţionale, interde-pendenţa economică între ţări prin dezvoltarea investiţiilor directe, fragmentarea procesului de producţie în mai multe ţări, coordonarea politicilor economice dea-supra ţărilor prin globalizarea pieţelor financiare şi acorduri în integrarea economică.

Fragmentarea în economia mondială constă în protejarea sectorului agricol, eliminarea tarifelor vamale, politici de respingere a investiţiilor străine directe, comerţ exterior bazat pe acorduri bilaterale şi unilateralism în politicile comerciale.

Balansul acestor forţe conduce la dezvoltarea pieţei mondiale, la specializare în investiţii, producţie şi comerţ, la stimularea creşterii economice.

1.2. Mediul de afaceri în economia de tranziţie

Economia de piaţă este un sistem economic care precede sistemul economic capitalist şi se caracterizează prin schimbul liber de produse prin intermediul banilor, prin oportunitatea ca toţi membrii societăţii să devină întreprinzători cu scopul de a prospera şi printr-o stare conflictuală, pe de o parte între întreprinzători concretizată prin competiţie sau concurenţă, şi pe de altă parte, între întreprinzători şi salariaţi în problema repartiţiei bogăţiei. Noua ordine socială din mileniul trei are în vedere consensul social prin cooperare şi concentrare, implicarea statului la nivel microeconomic prin sistemul de co-decizie şi co-gestiune, prin folosirea instrumen-telor fiscale, bancare şi tot ce poate stimula cererea şi oferta. Consensul social reprezintă un mod de organizare şi de acţiune prin care se asigură coerenţa respon-sabilităţilor şi avantajelor ce revin întreprinzătorilor, fără a se diminua importanţa şi rolul concurenţei, dar în care factorul uman este primordial.

Trăsăturile esenţiale ale economiei de piaţă sunt:

• liberalismul economic, în care proprietatea privată este fundamentul acestuia;

• mediul concurenţial, care determină luarea deciziilor celor mai profitabile;

• profitul, care este mobilul riscului asumat de întreprinzător;

• eficienţa economică, care este misiunea de bază a întreprinzătorului;

• intervenţia pozitivă şi activă a organismelor guvernamentale, care impulsionează

întregul mecanism;

• specificitatea datorată culturii organizaţionale şi culturii naţionale.

Economia de tranziţie se caracterizează prin coexistenţa elementelor economiei centralizate, de comandă, aflate într-o continuă diminuare şi elemente ale economiei concurenţiale, de piaţă, aflate într-o continuă dezvoltare (libera iniţiativă, privati-zarea, libertatea economică, restructurarea, redefinirea rolului statului în economie).