Bazele Managementului

1 Conceptul de management

2 Istoricul conducerii

3 Teoria managementului, şcoli de conducere

4 Managerii, roluri şi aptitudini

OBIECTIVE

- Cunoaşterea conceptelor de bază, management şi manageri;

- Conştientizarea impactului pe care îl are managementul asupra performanţelor organizaţiei;

- Prezentarea evoluţiei şi a principalelor abordări în teoria managementului;

- Cunoaşterea abilităţilor cerute managerilor şi conştientizarea nevoii de pregătire în management.

1.1. Conceptul de management

Managementul explică de ce o ţară este bogată, iar alta este săracă.

Richard Farmer

Etimologie:

manus (lat.) – mână to manage (engl.) – a administra, a conduce

manager – conducător

management – conducere

Management = conducerea activităţilor umane

Managementul s-a impus în sfera economică în ultimii 50 de ani, ca vector al inovaţiei şi progresului.

Managementul se manifestă în toate domeniile vieţii economico-sociale: în afaceri, politică, armată, justiţie, cultură, învăţământ, administraţie, sănătate etc., asigurând coordonarea activităţilor umane în vederea realizării unor obiective. Rolul său este de a asigura conexiunea şi unitatea acţiunilor desfăşurate în colectiv, de a le coordona în conformitate cu cerinţele întregului sistem.

Cele expuse mai sus subliniază că managementul se referă la colective umane (Fig.1.1), conducând la o definiţie simplă:

Atingerea unor obiective prin intermediul altor oameni.

Alte definiţii date managementului:

- Management înseamnă a planifica, a organiza, a comanda, a coordona, a controla. (H. Fayol)

- Managementul este arta de a şti exact ce trebuie făcut cât mai bine şi mai ieftin. (F.W.Taylor)

- Managementul este procesul conştient prin care acţiuni individuale şi de grup sunt coordonate pentru realizarea ţelurilor organizaţiei. (W. J. Duncan)

- Managementul desemnează un sistem de principii, de cerinţe, reguli şi metode de conducere, precum şi talentul de a le aplica. (V. Cornescu)

1.2 Istoricul conducerii

Conducerea este o activitate cu veche tradiţie, a apărut odată cu colectivităţile umane organizate, fiind asociată muncii cu caracter social. Exercitarea ei a evoluat în timp, odată cu dezvoltarea societăţii.

În câmpul economic, semnificative sunt schimbările ce s-au produs în epoca modernă, începând din secolul al XVIII-lea. Se delimitează următoarele trei etape în evoluţia conducerii: conducerea empirică, începuturile conducerii ştiinţifice, conducerea ştiinţifică.

• Conducerea empirică – este caracteristică societăţii mai puţin evoluate, cuprinzând şi începuturile capitalismului. Elementele ei distinctive sunt:

- rezolvarea problemelor pe baza intuiţiei, a experienţei şi raţionamentelor;

- conducerea este realizată de către patron.

• Începuturile conducerii ştiinţifice (sfârşitul secolului XIX – începutul secolului XX) este cea de-a doua etapă în evoluţia conducerii, având următoarele caracteristici de bază:

- încep să fie folosite metode şi tehnici de conducere;

- profesionalizarea conducerii - exercitarea ei de persoane desemnate să rezolve problemele specifice conducerii.

Complexitatea tot mai mare a problemelor puse de practică a dus la dezvoltarea unor metode ştiinţifice de conducere, care să permită optimizarea acţiunilor şi îmbunătăţirea rezultatelor. Mai mulţi cercetători şi întreprinzători au contribuit prin studiile întreprinse la dezvoltarea teoriei cu privire la conducerea activităţii economice, remarcabile fiind contribuţiile lui Henry Fayol şi Frederic Taylor (pionierii conducerii ştiinţifice, potrivit opiniei generale).

Dezvoltarea industriei, complexitatea tot mai mare a problemelor producţiei industriale au impulsionat cercetările în domeniul conducerii, crearea unor noi concepte şi metode favorizând apariţia ştiinţei conducerii, în anii ’30 ai secolului trecut. Ştiinţa conducerii este o teorie ce formulează principii, reguli şi metode de conducere a căror aplicare duce la îmbunătăţirea acţiunilor umane. Apariţia ştiinţei conducerii a făcut posibilă trecerea la conducerea ştiinţifică – ultima etapă în procesul evolutiv al conducerii activităţilor economice.

• Conducerea ştiinţifică (management, în engl.) defineşte o abordare nouă a problemelor puse conducerii în organizaţiile economice: are ca element distinctiv utilizarea largă a principiilor, metodelor şi tehnicilor ştiinţifice de conducere.

1.3. Teoria managementului, şcoli de conducere

Ştiinţa conducerii s-a dezvoltat în strânsă legătură cu practica: pornind de la problemele puse de existenţa organizaţiilor şi de la manifestările concrete ale conducerii, ştiinţa conducerii sintetizează şi generalizează experienţele pozitive, prin formularea unor legi şi principii de conducere, şi elaborează metode şi tehnici a căror aplicare contribuie la creşterea eficienţei conducerii.

Această caracteristică a managementului este subliniată de cunoscutul specialist Peter Drucker: întrebat dacă el a inventat managementul, Peter Drucker a răspuns că “The Practice of Management” (Practica managementului), cartea pe care el a scris-o, le-a oferit oamenilor posibilitatea să înveţe să conducă, ceea ce până atunci numai câteva genii o puteau face. A fost creată o disciplină, astfel încât managementul să devină un proces deliberat.

Managementul (ştiinţific) nu se rezumă la o simplă aplicare a elementelor furnizate de ştiinţa conducerii, complexitatea şi diversitatea situaţiilor impunând un efort creator de adaptare a metodelor ştiinţifice la particularităţile domeniului condus. Aşadar conducerea ştiinţifică înseamnă mai mult decât un arsenal de metode ştiinţifice: exercitarea ei cu rezultate pozitive depinde de aptitudinile managerilor, de talentul lor de a aplica cunoştinţele la condiţiile concrete ale fiecărei situaţii.

Managementul este, în acelaşi timp, ştiinţă şi artă.

Managementul, ca teorie ştiinţifică, are un caracter complex, multidisciplinar, cuprinzând concepte şi metode din domenii variate: ştiinţe economice şi tehnice, matematică, psihologie şi sociologie, drept etc.

Această viziune asupra managementului organizaţiei este caracteristică abordărilor moderne bazate pe aplicarea teoriei sistemelor în management. În literatura de specialitate abordarea sistemică apare ca o etapă evoluată în dezvoltarea ştiinţei conducerii, deosebindu-se de alte curente de gândire ce s-au manifestat în acest domeniu. Situaţia sintetică a acestor curente, numite de specialişti şi şcoli de management, este redată în Tabelul 1.1.