Bazele Managementului

Dezvoltarea teoriei managementului este strâns legată de evoluţia industrială. Considerat iniţial ca un domeniu al experienţei generalizate, managementul capătă un caracter ştiinţific numai în condiţiile dezvoltării marilor organizaţii industriale, când începe să se impună interesul pentru o teorie de bază a managementului.

Teoreticienii care au contribuit la fundamentarea teoriei managementului sunt managerii care şi-au împărtăşit experienţa căpătată în decursul practicii lor manageriale, sociologii care şi-au concentrat atenţia asupra relaţiilor umane şi a comportamentului uman şi, după anii 1960, teoreticienii care au prezentat „sistemul deschis socio-tehnic" descriind astfel conceptul lor despre întreprindere sau business ca un sistem ce face parte dintr-un mediu mai larg cu care se interacţionează şi unde factorii tehnici şi economici sunt mult mai importanţi decât cei sociali.

1.1. ŞCOALA CLASICĂ (TRADIŢIONALĂ)

Teoriile clasice de abordare a managementului s-au concentrat mai mult pe aspectele formale ale organizării, în special pe structurile organizatorice ale întreprinderilor (ierarhie, autoritate, diviziunea muncii), pe organizarea producţiei şi pe controlul activităţilor. Totuşi, dacă ne raportăm la exponenţii acestei şcoli clasice a managementului şi in special la H. Fayol şi F. W. Taylor, trebuie să recunoaştem că prin studiile lor au pus baza managementului modern.

H. Fayol (1841 -1925) - inginer de mine care şi-a petrecut întreaga viaţă lucrând în aceeaşi companie, din care timp de 30 de ani în funcţia de director, poate fi considerat părintele managementului modern prin lucrarea sa majoră „Administration industrielle et generale" publicată in 1916, lucrare ce a fost adoptată în toată lumea.

CAPITOLUL 1

2H. Fayol a definit pentru prima dată cele cinci funcţiuni ale managementului: a prevedea şi a planifica, a organiza, a coordona, a comanda şi a controla; a punctat cele şase activităţi cheie ale unei organizaţii industriale: tehnico-productivă, comercială (vânzare - cumpărare), financiară (securitatea capitalului), contabilă şi managerială (planificare, organizare), securitate (proprietate).

În cartea sa, Fayol a enumerat 14 principii ale managementului care de fapt sunt preceptele pe care el le-a aplicat în vasta sa experienţă ce a fost încununată de un succes deosebit şi care i-a dat faima şi l-a plasat în analele istoriei industriale. Cele 14 principii sunt:

1.diviziunea muncii - reduce efortul persoanei sau grupului, dezvoltă familiaritatea;

2.autoritate - dreptul de a da ordine dar şi de a avea responsabilităţi;

3.disciplina - respectul în concordanţă cu contractul între firmă şi salariaţi;

4.unitate de comandă - un om, un superior;

5.unitate de direcţie - un singur scop şi un plan pentru grupul de activitate unit pentru acelaşi obiectiv;

6.subordonarea intereselor individuale celor generate;

7.remunerare - trebuie să fie corectă;

8.centralizare - se extinde în funcţie de dimensiunile companiei şi de calitatea managerilor;

9.linie ierarhica - o linie a autorităţii din vârf până la ultimul nivel al organizaţiei;

10.ordine - fiecare la locul potrivit;