Extras din curs
Capitolul 1- Introducere în teoria managementului
1.1 Dezvoltări ale elementelor fundamentale
Introducere
Teoreticienii care au contribuit la înţelegerea managementului
au inclus manageri cu experienţă ca şi oameni de ştiinţă în
domeniul social. Contribuţia managerilor a fost reflectată şi
teoretizată asupra propriilor lor experienţe în management în ideea
de a produce un set de principii manageriale aplicabile într-o largă
varietate de situaţii. În practică aceşti teoreticieni au aplicat
principiile lor în structura organizaţiilor mai degrabă decât asupra
altor aspecte, cum ar fi oamenii în organizaţii. Eticheta ce le-a fost
atribuită acestora este aceea de clasici sau în unele cazuri de
manageri raţionali. Modul lor de abordare a fost descris ca fiind
prescriptiv, sugerând ceea ce este bine pentru organizaţii.
La polul opus, oamenii de ştiinţă în domeniul social, au fost
academicienii, punctul lor de plecare regăsindu-se în
comportamentul uman cu intenţia de a descrie şi ulterior de a
prezice comportamentul în organizaţie. Primii cercetători sociali
şi-au concentrat atenţia pe motivaţia şi comportamentul indivizilor
şi al grupurilor în muncă. Ei au fost interesaţi în particular de
relaţiile sociale şi au fost cuprinşi în „mişcarea relaţiilor umane”.
Ideile lor au fost urmate de aşa numita ″nouă şcoală a relaţiilor
umane″ alcătuită în general de psihosociologi. Teoreticienii
moderni au avut un punct de vedere mai cuprinzător asupra
oamenilor din organizaţie. Studiile lor au privit diversele
interacţiuni între oameni şi mediul lor, cu scopul de a diagnostica şi
apoi de a preciza comportamentul în situaţii date. Această concepţie
a fost etichetată ca o posibilitate de a aborda managementul.
Teorii clasice
Abordările clasice despre management s-au referit în principal
la structurile şi acţiunile organizărilor formale sau oficiale.
Probleme cum ar fi: diviziunea muncii, instituirea unei ierarhii a
autorităţii şi argumentarea controlului au fost considerate de o
importanţă extremă în succesul unei organizaţii. Cei doi mari
exponenţi ai teoriilor clasice au fost: Henri Fayol (1841-1925) şi
F.W.Taylor (1856-1915). Aceştia doi au pus bazele ideilor despre
organizarea oamenilor la locul lor de muncă şi organizarea muncii
în sine. La început, aceste idei au fost dezvoltate separat, Fayol în
Franţa şi Taylor în Statele Unite. În anii ’30 munca lor a fost
promovată şi dezvoltată de alţi exponenţi ca: L.F.Urwick şi
E.F.Brech pe ambele părţi ale Atlanticului.
Birocraţia
În timp ce Fayol şi Taylor se luptau cu problemele lor de
management, un sociolog german, Max Weber (1864-1924) a
dezvoltat o teorie a structurilor autoritare în care el identifică o
formă de organizare, căreia i-a spus birocraţie. Trăsătura distinctivă
a birocraţiei a fost definirea rolurilor în interiorul ierarhiei, unde
job-holderii erau numiţi pe merit, ca supuşii regulilor şi se aştepta
de la ei un comportament imparţial.
Relaţiile umane
Ideea fundamentală aflată în spatele abordării relaţiilor umane
în management este aceea că nevoile oamenilor sunt factorul
decisiv în îndeplinirea obiectivelor organizaţiei. Figura
reprezentativă a relaţiilor umane a fost profesorul Elton Mayo, a
cărei asociere cu aşa-numitele „Studii Hawthorne” între 1927 şi
1932 a furnizat un impuls important la considerentele asupra
factorului uman în muncă.
Multe dintre problemele tratate de Mayo şi colegii lui au fost
folosite în anii de după al doilea război mondial de către
psihosociologii americani. O primă influenţă majoră a avut-o
lucrarea lui Abraham Maslow referitoare la motivaţia bazată pe
ierarhia nevoilor umane, provenind din nevoile fiziologice de bază
şi mergând spre nevoi fiziologice superioare cum ar fi realizarea de
sine. Alţi exponenţi importanţi au fost McGregor, Argyris, Likert şi
Herzberg.
Concepţiile bazate pe noţiunea de sisteme
La sfârşitul anilor ‘60, un alt grup de teorii au început să pună
la îndoială dominaţia relaţiilor umane şi psihologiei. Acestea erau
teorii care priveau organizaţiile ca un sistem complex de oameni,
sarcini şi tehnologii. O primă lucrare privind această abordare a fost
condusă de cercetători britanici de la Institutul de Resurse Umane
de la Tavistock care, în ciuda numelui organizaţiei pe care o
reprezentau, recunoşteau că factorii umani sau sociali singuri, nu
erau cei mai importanţi în atingerea obiectivelor organizaţiei. Ei
admit faptul că organizaţiile sunt parte a unui mediu larg cu care ele
interacţionează şi în particular sunt afectate de factori tehnici şi
economici la fel de mult ca şi de cei sociali. Ei au folosit denumirea
de sistem deschis socio – tehnic pentru a descrie conceptul lor de
„business enterprise”.
Apărută din abordarea legată de sistemele deschise, noua
concepţie este o teorie fundamental pragmatică care argumentează
că nu există nici o teorie în prezent care să poată garanta
eficacitatea organizaţiei. Managementul trebuie să selecteze teorii
care să înglobeze nevoile organizaţiei şi presiunile interne ca şi
externe într-o perioadă anume. Acest punct de vedere a fost
etichetat drept o posibilitate de abordare a managementului.
Exponenţi importanţi ai acestei abordări au fost Pugh şi colegii săi
în Marea Britanie ca şi Lawrence şi Lorsch în S.U.A.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Bibliografie.pdf
- Capitolul 1.Introducere in teoria managementului.pdf
- Capitolul 2.Evolutia teoriei managementului.pdf
- Capitolul 3.Planificarea.pdf
- Capitolul 4.Organizarea.pdf
- Capitolul 5.Controlul in management.pdf
- Capitolul 6.Probleme si aplicatii.pdf