Comunicarea managerială

Ideea esentiala a acestui studiu are în vedere rolul important al managerului în

comunicarea organizationala întrucât este implicat, prin statusul sau si setul de roluri pe care le

îndeplineste, în toate nivelurile de comunicare. Într-o organizatie stilul de management influenteaza

foarte mult gradul de personalizare a comunicarii prin aceea ca, în functie de atitudinea

managerului, se adapteaza si se desfasoara totalitatea relatiilor interpersonale. Astfel, acesta poate

manifesta preferinte diferite fata de variate forme de comunicare, de regula în acord cu tipul de

management si structura organizatiei, selecteaza canalele comunicarii în functie de natura si scopul

mesajului, precum si în functie de facilitatile pe care le asigura, îndeosebi cele care privesc

rapiditatea schimbului de informatie, feed-back-ul imediat, întelegerea si evitarea dezacordului,

managerul poate creea în organizatie o atmosfera a dialogului sau una a ascultarii oarbe.

Indubitabil, orice organizatie nu se defineste numai prin produsele si/sau serviciile sale, ci si

prin abilitatea de a comunica a angajatilor sai si îndeosebi a echipei manageriale. Asociatia franceza

de comunicare definea comunicarea interna din organizatii ca fiind "un ansamblu de principii, de

actiuni si practici care vizeaza încurajarea comportamentelor de ascultare, de a face sa circule

informatia, de a facilita munca în comun si de a promova valorile companiei pentru a ameliora

eficacitatea individuala si colectiva"1.

Comunicarea manageriala reprezinta o forma a comunicarii interumane, un instrument de

conducere cu ajutorul caruia managerul îsi poate exercita atributiile specifice: previziune, antrenare,

organizare, coordonare, control evaluare2. Aceasta este circumscrisa comunicarii interne si externe a

organizatiei fiind rezultatul interrelationarii managerului cu subordonatii sau cu colaboratorii sai.

Ambii parteneri pot fi emitatori sau receptori si urmaresc, în egala masura, ca prin comunicare sa se

faciliteze îndeplinirea obiectivelor stabilite.

Continuturile si sensurile comunicarii manageriale sunt puternic influentate de puterea ce

decurge din pozitia managerului în organizatie ceea ce face ca, în multe situatii, personalitatea lui sa

exercite o influenta considerabila asupra interlocutorului si chiar sa inhibe comunicarea, îndeosebi

cu subordonatii, dar si cu unii dintre cei cu care colaboreaza. Pentru multi dintre angajati el poate fi

1 Apud Stéphane Olivesi, Comunicarea manageriala, Tritonic, Bucuresti, 2005, p.78

2 Rodica Cândea, Comunicarea Manageriala, apud Vasile Tran, Irina Stanciugelu, Teoria comunicarii, Editura SNSPA,

Facultatea de Comunicare si Relatii Publice, 2001, p.213

3

receptat doar ca primul reprezentant al autoritatii, pentru altii ca o persoana înteleapta care îndruma,

protejeaza, sustine si da sfaturi. Indiferent însa de situatie, prin intermediul proceselor

comunicationale pe care le sustine managerul, are loc un “transfer de sentimente”, de obicei

inconstient, ceea ce face din acesta fie un individ care inspira respect datorat competentei sau fricii,

un “model” de comportament social sau uman, fie i se atribuie imaginea de “parinte”, dar pe care,

din pacate, nu o are (nu poate sa o aiba) întotdeauna cu adevarat. Sentimentele pe care comunicarea

manageriala le induce sunt determinate, de regula, de continutul si dinamica relatiilor managersubordonat

care genereaza la cel din urma o atitudine “ambivalenta” - atât pozitiva cât si negativa.

Managerul, în calitate de emitator, trebuie sa constientizeze ca influenta pe care o exercita asupra

celor cu care comunica poate fi foarte puternica si ca exersând aceasta influenta îsi asuma o

responsabilitate morala considerabila. De aceea, atunci când se analizeaza eficienta proceselor

comunicationale în care este implicat managerul este foarte important sa se determine mai întâi ce

rol joaca fiecare participant, ce obligatii le revin în organizatie sau în afara ei, care este situatia si

contextul în care se deruleaza comunicarea, pentru a li se identifica consecintele.

Comunicarea manageriala se distinge de alte tipuri de comunicare în raport cu care are

anumite particularitati. De regula, acestea sunt generate de scopul, obiectivele si rolurile acestei

comunicari, de cadrul si structura organizationala, precum si de sistemul comunicational instituit

(directia fluxurilor si retelelor comunicationale). Totodata, comunicarea manageriala se supune

anumitor norme de etica specifice, care se regasesc în cultura organizationala, în politica

organizatiei si, evident, în etica individuala a managerilor3. Aceste particularitati dau masura uneia

dintre perspectivele de abordare a comunicarii organizationale: perspectiva manageriala care

analizeaza4, de regula, caracteristicile emitatorului (credibilitate, intentiile declarate sau pecepute de

receptor, preferinta de catre receptor sau similitudinea cu acesta), caracteristicile mesajului

(discrepanta fata de situatia curenta, structura mesajului, noutatea informatiei), caracteristicile

receptorului (atentia, personalitatea receptorului, actiunea si vointa acestuia etc).

Din cele prezentate mai sus rezulta ca procesul si produsele comunicarii manageriale au la

baza concepte, principii, standarde si reguli proprii, caracteristice, si ca îmbraca forme diferite în

functie de situatia si contextul în care se deruleaza comunicarea. Managerul competent nu comunica

la întâmplare si dupa bunul plac, ci conform unor cerinte si reguli determinate psihosocial în ceea ce

priveste actul de comunicare în sine si, la nivel de organizatie, el adopta anumite strategii de

comunicare ce vizeaza toti participantii cu menirea de a asigura implementarea strategiei

3 Vasile Tran, Irina Stanciugelu, op. cit., p.214

4 Cf. col. Adrian Petrescu, Praxiologia educatiei militare Nr.1/2000, p.15-19

4

organizatiei. Derularea actiunilor strategiei de comunicare va crea si va mentine un climat

comunicational de care va depinde productivitatea si capacitatea de schimbare a organizatiei si, în

final succesul acesteia.