Comunicarea managerială și relații publice

PARTEA I: COMUNICAREA MANAGERIALA

1. COMUNICARE SI DECIZIE

1.1 Functiile conducerii organizatiilor

1.2 Structura de autoritate si responsabilitate

2. STILURI DE CONDUCERE SI COMUNICARE

2.1 Tendinte actuale în formarea managerilor

2.2 Caracterizarea si clasificarea stilurilor de conducere

2.3 Puterea si influenta în organizatii

3. COMUNICARE FORMALA SI INFORMALA

3.1 Comunicarea formala

3.2 Comunicarea informala

3.3 Noile tehnologii si comunicarea în organizatii

PARTEA II: RELATIILE PUBLICE

4. CONCEPTE SI STRUCTURI

4.1 Definitii ale relatiilor publice

4.2 Delimitarea de alte domenii

4.3 Domenii si structuri de relatii publice

5. MANAGEMENTUL RELATIILOR PUBLICE

5.1 Cercetarea în relatiile publice

5.2 Planificarea în relatiile publice

5.3 Aplicarea planului

5.4 Evaluarea

6. STRATEGIA SI PLANUL DE RELATII PUBLICE

6.1 Stabilirea obiectivelor

6.2 Strategii si tactici de relatii publice

6.3 Tehnici de relatii publice

6.4 Metode de evaluare a planului

7. CAMPANIA DE RELATII PUBLICE

7.1 Diferente între termeni

7.2 Tipuri de campanii

7.3 Planul unei campanii de relatii publice

8. COMUNICAREA ÎN SITUATII DE CRIZA

8.1 Tipuri de criza

8.2 Planificarea în cazul situatiei de criza

8.3 Managementul crizei

8.4 Erori în gestionarea crizelor

8.5 Strategii de gestionare a crizelor

1. COMUNICARE SI DECIZIE

Obiective

a) Întelegerea importanta specifica a deciziei, a momentelor predecizionale si

postdecizionale în conducerea organizatiei.

b) Realizarea distinctiei între concepte importante ca: autoritatea, responsabilitatea,

legitimitatea.

1.1 Strategie  identitate - imagine si politica de comunicare

Comunicarea cîstiga din ce în ce mai mult statutul de unealta manageriala foarte

valoroasa si chiar indispensabila împreuna cu obligatiile pe care le presupune acest statut.

În ultima vreme directorii de comunicare nu mai sînt considerati doar canale de

informatie, ci sunt mai degraba consilieri strategici ai managementului de vîrf .

Împreuna cu managementul financiar si managementul de productie, comunicarea

trebuie sa contribuie la realizarea misiunii organizatiei. Rolul comunicarii în acest proces

poate fi redat pe scurt prin expresia îndeplinirea în maniera profesionista a functiilor de

fereastra si oglinda ( Van Riel, 1994). Expresia functia de fereastra se refera la

elaborarea si executarea politicilor de comunicare, care sa aiba ca rezultat un mesaj

capabil sa redea toate fatetele organizatiei într-o maniera coerenta si atragatoare.

Rezultatele anticipate ale acestei functii sunt schimbarile dorite de companie la nivel

cognitiv, afectiv si de actiune la acele grupuri tinta cu care se doreste sa se stabileasca si

sa se întretina relatii. Functia de oglinda se refera la monitorizarea dezvoltarilor /

evolutiilor de context relevante si la anticiparea consecintelor acestora pentru politicile de

comunicare ale companiei.

Comunicarea in cadrul organizatiei poate fi privita ca un cadru de baza în care

specialistii în comunicare  care lucreaza conform unui cadru stabilit de comun acord 

pot sa integreze propriile contributii de comunicare. Filozofia de baza a cadrului de

comunicare realizat în acest fel rezida în faptul ca aceasta conduce de fapt politicile de

comunicare organizationala din interiorul triunghiului strategia organizatiei  identitatea

organizatieii  imaginea organizatiei.

În practica, marea varietate a surselor comunicarii interne poate duce la manifestari

externe fragmentate, sau chiar contradictorii, ale companiei ca entitate. Organizatiile ca

actori colectivi par a fi constientizat pericolele unei comunicari fragmentate, de aceea se

depun toate eforturile pentru o mai mare coerenta a tuturor formelor de comunicare

interna si externa. Presupozitia care sta la baza eforturilor pentru coerenta este faptul ca o

politica coerenta de comunicare contribuie pozitiv la o imagine favorabila a fiecarei

componente în parte, care la rîndul ei contribuie la performantele generale ale companiei.

O reputatie favorabila a firmei nu este un obiectiv izolat, ci o conditie vitala (si în acest

fel un mijloc) de a crea o baza comerciala sanatoasa care sa dea nastere succesului

organizatiei (în cel mai larg sens al cuvîntului).

Directii de comunicare

Organizatia ca sistem presupune în mod evident doua directii de comunicare:

exterioara si în interioara.

Atât comunicarea în interior cât si cea spre exterior au doua dimensiuni: una

spontana (e vorba de actele de comunicare de orice tip care se desfasoara în decursul

functionarii organizatiei) si o dimensiune strategica. Prin dimensiune strategica se

presupun demersurile de comunicare ce fac parte dintr-o politica prin care se urmareste în

mod deliberat lansarea mesajelor de un anumit tip, deci conturarea si mentinerea unei

imagini de un anumit tip în ochii publicurilor organizatiei.

În cazul comunicarii în interior, dimensiunea spontana e mai pronuntata. Unele

organizatii nu elaboreaza strategii de comunicare distincte pentru publicurile din interior.

Însa pentru publicurile din exterior de care depinde însa supravietuirea organizatiei,

intensificarea concurentei a dus la necesitatea conturarii unei identitati organizationale

distincte si în consecinta la elaborarea unor politici de comunicare care sa contribuie la

mentinerea bunei reputatii. Comunicarea spre exterior are asadar o amprenta strategica

mai pronuntata.

Atât în comunicarea în interior cât si în comunicarea spre exterior comunicarea

manageriala este elementul cu ponderea cea mai însemnata. În exterior, managerul este

purtatorul principal de imagine pentru organizatie; de multe ori se exagereaza chiar acest

rol. În interior, comunicarea manageriala are un rol foarte important: contribuie la

culegerea datelor pentru diagnoza, transmite deciziile, realizeaza organizarea, motivarea

si controlul; initiaza retelele de comunicare atât formale cât si informale, lanseaza

strategiile de schimbare.

2.1 Functiile conducerii organizatiilor

Eficienta conducerii se bazeaza pe rezultatele structurarii si corelarii optime a

functiilor conducerii. Din multitudinea perspectivelor din care pot fi privite conducerea si

functiile sale, cea mai utila este tocmai perspectiva eficientei, în temeiul careia sunt

ordonate activitatile vitale ale conducerii:

- cunoasterea domeniului condus, a totalitatii problemelor care sunt supuse

solutionarii, prin diagnoza;

- detectarea tendintelor evolutive ale organizatiei si construirea proiectului

evolutiei sale pentru rezolvarea noilor probleme cu care se confrunta, prin

prognoza si constructie prospectiva;

- momentul esential al formularii si adoptarii deciziei referitoare la solutionarea

unei probleme sau la viata întregii organizatii;

- organizarea implementarii deciziei, în primul rând prin planificare si asigurarea

cooperarii în interiorul organizatiei si între organizatii;

- motivarea personalului organizatiei pentru a se obtine actiunea eficienta a

acestuia;