Costuri, prețuri și tarife

Preţul, definiţie, tipologie, conţinut.

Preţul se defineşte ca valoarea de schimb a bunurilor şi a serviciilor pe piaţă (Dictionaire d’économie – C.D. Echaudemaison). În accepţiunea generală a cuvântului, preţul se referă la suma de bani pe care o plăteşte cineva pentru a intra în posesia unei unităţi de produs sau suma pe care o primeşte pentru a ceda posesia unei unităţi de produs. Dacă ne referim la servicii, similarul preţului este tariful: el reprezintă suma plătită pentru a beneficia de un serviciu sau suma încasată sau pentru a oferi un serviciu. Preţul este expresia bănească a valorii bunurilor sau serviciilor iar în ceea ce priveşte categoria economică preţ, aceasta a apărut odată cu introducerea monedei sau a banilor ca element de mijlocire a schimburilor şi de tezaurizarea a valorilor.

În prezent, noţiunea de preţ nu se limitează numai la bunuri sau servicii ci şi-a extins sfera la care se referă putând vorbi în egală măsură de preţul capitalului (de obicei dobânda pentru capitalul împrumutat dar şi dividendele pentru capitalul sub formă de acţiuni sau primele la obligaţiuni), preţul forţei de muncă (salariul orar ca element care stabileşte preţul real), preţul concesiunilor, preţul acţiunilor sau al obligaţiunilor etc.

Ca mărime preţul se stabileşte în strânsă corelaţie cu etalonul în care se măsoară respectiv cu moneda şi de asemenea cu valoarea mărfurilor la care se referă. Relaţia dintre monedă şi preţ este invers proporţională: cu cât valoarea monedei este mai mică (cursul de schimb în raport cu alte monede este mai mic sau acoperirea ei în metal preţios este mai mică) cu atât preţul este mai mare.

Devalorizarea monedei duce la mărirea preţurilor cu efect direct asupra deteriorării nivelului de viaţă al consumatorilor. Deprecierea sau aprecierea unei monede (valute) în raport cu altă monedă (valută) reprezintă un important instrument de politică monetară cu efecte asupra schimburilor comerciale dintre state şi nu de puţine ori se apelează la acest instrument pentru echilibrarea balanţei comerciale. Astfel, un stat care îşi depreciază moneda în raport cu o altă monedă poate urmări “ieftinirea” produselor naţionale la export, ceea ce încurajează exporturile către terţe ţari şi descurajează importurile din acele ţari. Prin raţionament similar, aprecierea monedei naţionale în raport cu moneda altor state duce la “ieftinirea” importurilor din ţările respective şi “scumpirea” exporturilor către aceste state. În cel de al doilea caz efectul este de descurajare a exporturilor şi de încurajare a importurilor.

Deprecierea monedei are efecte directe şi asupra masei monetare provocând mărirea masei monetare în circulaţie ajungându-se în acest mod la scăderea puterii de cumpărare; la nivelul întreprinderilor, instabilitatea monetară complică şi mai mult planificarea activităţilor, mai ales a acelora pe termen lung, prin introducerea unui element de risc suplimentar care este riscul monetar. În mod indirect instabilitatea monetară are efect şi asupra investiţiilor. În situaţiile de instabilitate monetară, capitalul se dirijează către valorile sigure (aur, proprietăţi imobiliare, bunuri de folosinţă îndelungată), se comprimă investiţiile productive (valoarea globală a lor) şi chiar şi pentru investiţiile care încă se mai fac, se micşorează orizontul de timp în care investitorul doreşte să-şi recupereze investiţia fiind preferate investiţiile care se recuperează cât mai repede (pragul de rentabilitate considerat în timp sau termenul de recuperare este scurt). Un alt element care afectează investiţiile în perioadele de instabilitate monetară este rentabilitatea aşteptată a investiţiei. Datorită instabilităţii monetare, disponibilitatea de a accepta alte categorii de risc scade dacă acceptăm ipoteza potrivit căreia disponibilitatea totală privind toate categoriile de risc este relativ constantă. În consecinţă, vor fi favorizate doar investiţiile cu o rentabilitate mare şi foarte mare şi vor fi refuzate investiţiile cu rentabilitate medie sau submedie chiar dacă acestea, în condiţii de stabilitate monetară sunt investiţii rentabile.

Indiferent de moneda în care se măsoară, tendinţa generală a preţurilor este de creştere pe termen mediu şi lung iar ritmul de creştere este mai lent sau mai accelerat fiind în strânsă relaţie cu inflaţia înregistrată pentru moneda respectivă. Adoptarea unei politici monetare cu o monedă al cărui curs este fluctuant este numai la îndemâna statelor cu o economie dezvoltată, stabilă şi/sau cu rezerve de aur. Statele cu economie în tranziţie sau care traversează perioade de criză economică sunt nevoite să adopte o politică monetară inflaţionistă care are ca efect principal o creştere continuă a preţurilor. Ritmul de creştere a preţurilor este dependent de mai mulţi factori dintre care amintim doar câţiva: cursul de schimb, balanţa comercială, preţul inputurilor cu utilizare generală (petrol, energie, materii prime, produse agricole), conjunctura economică, gradul de dependenţă economică, gardul de deschidere economică, capacitatea de a răspunde provocărilor sau supleţea economiei, etc.

Cel de al doilea element de determinare a mărimii preţurilor, valoarea produsului sau serviciului se află în relaţie direct proporţională cu preţul. Cu cât valoarea produsului sau serviciului este mai mare cu atât preţul este mai mare. În ceea ce priveşte baza sau factorii de formare a valorii, în istoria ştiinţelor economice s-au dezvoltat mai multe curente sau teorii: teoria valorii muncă, teoria utilităţii marginale, teoria obiectivă, teoria subiectivă.

Dacă ne gândim la tipologia preţurilor se mai întâlnesc şi alte noţiuni precum:

• Preţul relativ - reprezintă valoarea de schimb a unei mărfi A în raport cu marfa B sau, invers, cantitatea de marfă B care se schimbă contra unei unităţi din marfa A. Preţul relativ este prima categorie de preţ care a apărut în istorie fiind preţul care a fost folosit pentru primele schimburi de produse. Preţul relativ este preţul folosit în schimburile de tip troc sau barter. Expresia „plin pe plin” utilizată în schimburile de produse în mediul rural putând fi tradusă ca „un plin de cereale contra unui plin de mere sau cartofi” aparţine schimburilor de tip troc. În economiile moderne, de piaţă, bunurile sunt vândute sau cumpărate pe bani. În acest caz, preţul apare ca expresia monetară a valorii de schimb a bunurilor iar când obiectul schimbului îl formează un serviciu, valoarea de schimb sau de tranzacţionare a acestuia este tariful.

Legat de preţul relativ este interesant de urmărit maniera în care evoluează preţul relativ în timp între anumite produse şi cum intervine de multe ori aşa numita foarfece a preţurilor (evoluţia preţului petrolului faţă de preţul grâului poate fi un exemplu).