Extras din curs

I.1. Ce este managementul resurselor umane ?

Managementul resurselor umane (M.R.U.) reprezintă un domeniu relativ nou, atât din punct de vedere practic( ne referim la accepţiunea modernă şi nu la vechile practici în domeniu ) cât, mai ales, din punct de vedere teoretic.

Ca orice alt domeniu ştiinţific, M.R.U. este rezultatul cercetării specializate, desprinzându-se din managementul general, prin diferenţiere şi autonomizare, restrângându-şi astfel, problematica sau obiectul de studiu.

Managementul general ( genul proxim ), definit succint drept ştiinţa conducerii, este format – cf. H. Fayol – din 5 elemente:

- Prevedere şi planificare – prospectarea viitorului şi întocmirea planurilor de acţiune;

- Organizare - crearea structurii materiale şi umane a întreprinderii;

- Conducere - menţinerea autorităţii;

- Coordonare – unificarea eforturilor, armonizarea activităţilor;

- Control - monitorizare, supraveghere, astfel încât activităţile să se desfăşoare în conformitate cu regulile stabilite;

Toate aceste elemente componente se regăsesc şi în cadrul M.R.U., privind însă, în exclusivitate, factorul uman.

Astfel, putem defini M.R.U. drept:

Un complex de activităţi orientate către utilizarea eficientă a factorului uman în scopul realizării obiectivelor organizaţionale.

Sau,

Abordarea strategică a modului în care sunt gestionate cele mai importante active ale unei organizaţii: oamenii.

I.2. Scurt istoric

Deşi pentru noi, la ora actuală, pare un truism faptul că cel mai important capital al unei organizaţii îl constituie oamenii, acest lucru s-a impus treptat în conştiinţa managerilor.

Să urmărim o succintă periodizare a devenirii şi definitivării conceptului de M.R.U.

- Etapa empirică

Aşa cum ne arată titulatura, este vorba despre o perioadă preştiinţifică, de experienţe, de tatonări, perioadă care se întinde din cele mai vechi timpuri până la sfârşitul sec.XIX.

Deţinătorul capitalului îşi asumă, în această perioadă, pe lângă rolul de proprietar şi pe cel de organizator al procesului de producţie; este vorba de activităţi preponderent tehnico –organizatorice, atingându-se doar tangenţial aspectele manageriale propriuzise, considerate ca bazându-se doar pe intuiţie, bun – simţ şi talent.

Este etapa întreprinzătorului tradiţional, ce se comportă ca un soi de pater familiae care, în virtutea faptului că este conducătorul gospodăriei, are drepturi necondiţionate faţă de membri comunităţii conduse.

- Etapa prosperităţii

Este perioada de avânt a capitalismului, caracterizată prin creşterea complexităţii activităţilor desfăşurate şi inerent, o intensificare a preocupărilor în domeniul funcţiunii de personal.

Aşa – zişii “ funcţionari ai capitalului „ – cei care nu deţineau capital, dar erau angajaţii patronului – încep să se preocupe de îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, precum şi de asigurarea unor facilităţi angajaţilor : cantine, programe medicale, indemnizaţii de boală, etc.

Este momentul în care F.W.Taylor – muncitor, apoi şef de echipă şi în final inginer – şef la Midvale Steel Company, iniţiază studii sistematice asupra muncii şi managementului însuşi.

Pornind de la întrebarea „ de ce există atâta antagonism şi ineficienţă în cadrul întreprinderilor ? „ – propune ca obiect al managementului „ asigurarea maximei prosperităţi pentru patron, împreună cu maxima prosperitate pentru angajat”.

Taylor consideră că există trei cauze generatoare de ineficienţă şi acestea ar fi :

- Credinţa muncitorilor că orice creştere a productivităţii atrage inevitabil scăderea numărului locurilor de muncă, muncitorii limitând astfel artificial productivitatea

- Metodele ineficiente de muncă, mari consumatoare de timp şi de efort – în acest sens, el va propune metoda timpilor şi a mişcărilor, în cadrul căreia fiecare activitate este descompusă în acţiuni, acestea în mişcări al căror timp este riguros măsurat în ideea de a se elimina mişcările inutile şi timpii morţi.

- Sistemul deficitar de conducere , care îi obligă pe muncitori să limiteze producţia pentru a-şi proteja interesele.