Dezvoltare și Planificare Urbană

Introducere

Hans Kelsen, jurist francez, considera teritoriul drept un spatiu al puterii asimilata în societatile moderne cu statul. Teritoriul si autoritatile sale sunt supuse unei permanente constrângeri « relativ centralizate », principiu relevat si de postulatul de « centralizare statala » a lui Jacques Chevallier. Indiferent de forma de organizare, centralizare-descentralizare, statul îsi asigura pârghii de supraveghere si implicare prin desemnarea directa a administratorilor teritoriali sau, în virtutea dependentei colectivitatilor locale fata de stat, autoritatile centrale îsi rezerva dreptul de a supraveghea activitatea colectivitatilor locale, exercitând asupra acestora un anumit tip de control.

Din aceasta perspectiva, statul este responsabil cu conturarea cadrului care sa asigure dezvoltarea la nivel local. În constructia administrativa statala, colectivitatile teritoriale sunt cele care pot asigura cu adevarat libertatea indivizilor si, asa cum aprecia Alexis de Toqueville, „în comuna rezida forta popoarelor libere. Institutiile comunale sunt pentru libertate ceea ce scolile primare sunt pentru stiinta; ele o pun la îndemâna poporului; ele o fac sa deprinda gustul vietii pasnice si o obisnuiesc sa se deserveasca de ea”. Nivelul local de guvernare poate deveni astfel promotorul dezvoltarii generale, fiind cel mai apropiat de cetatean si de nevoile lui reale, dezvoltarea pornita de la baza constituind o posibila cale de urmat.

Foarte multi vãd în dezvoltarea localã o miscare initiata de la bazã, opunându-se unei dezvoltari pornitã de la centru, astfel cã este înteleasa fie ca dezvoltarea unui teritoriu local pornind de la deciziile centrale, fie ca o dezvoltare aflatã doar în sarcina actorilor locali.

În cel de al doilea caz, este vorba de o dezvoltare care porneste de la posibilitatile actorilor locali ce trebuie întarite si presupune identificarea de proiecte de dezvoltare pe baza informatiilor exterioare mediului în care vor fi aplicate. Acestea vor antrena resursele si vointele la nivel local, plecând de la nevoile de aici. Dar dezvoltarea initiata de jos presupune riscul de exclude o armonizare de ansamblu si de a nu crea acel mediu favorabil care se asteapta.

Astfel, administratia publica, îndeosebi componenta locala, constituie elementul central al reformei, fiind capabila sa se transforme în centrul-motor al dezvoltarii societatii din perspectiva economia, politica, sociala si culturala. Pornind de la nivelul local chiar si relatiile externe se pot dezvolta îndeosebi prin componenta de cooperare transfrontaliera.

Prin principiile pe care le contine, documentul de referinta cel mai complet si cel mai util pentru apararea si întarirea autonomiei locale în tarile europene îl constituie “Carta Europeana a autonomiei locale”. Principiile sale contureaza caracteristicile esentiale ale unui sistem de guvernare locala democratica, efectiva; ele constituie reperele majore ale adoptarii si adaptarii legislatiei în domeniul administratiei publice locale pentru tarile europene.

Conceptul de local are în vedere colectivitatile teritoriale, inclusiv cele urbane, colectivitati care au fost în centrul atentiei ultimilor ani în vederea solutionarii problemelor complexe cu care se confrunta, îndeosebi cele din marile aglomerari urbane.

“ Lumea în care traim a devenit o lume urbana ”, aspect dovedit de faptul ca mai mult de jumatate din populatia globului locuieste în mediul urban, o mare parte în aglomerari de peste zece milioane de locuitori.

În acest context, colectivitatile urbane se confrunta cu necesitatea de schimbare pentru adaptarea la exigentele în contextul economic care evolueaza rapid, mai ales în termenii competitivitatii în raport cu alte orase mari din acelasi stat, sau în context international.

De aceea, administratiile statale si, în primul rând cele locale, trebuie sa coopereze între ele, precum si cu componentele societatii civile pentru ca, tinând seama de aspectele legale, functionale, institutionale si inter-relationale, sa rezolve problemele majore de existenta din marile orase, în conditiile unei dezvoltari durabile, deci cu raspundere fata de generatiile prezente, dar mai ales fata de viitoarele generatii.

In prezent tot mai multe orase se evidentiaza pe plan international având deosebite functii, astfel perceptând o anume caracteristica cum e internationalizarea. Azi, un oras international modern are o pozitie geografica deschisa catre lume si este deschis factorilor de productie de provenienta straina (investitii straine, forta de munca straina) si fluxului comercial de marfuri si servicii. De asemenea, este deschis unor institutii straine si internationale, dar si celor nationale, regionale, este conenctat la retele de comunicatii internationale si are un sector de servicii dezvoltat sprijinind serviciile specializate în relatii internationale .