Dinamică de grup

1. Despre ce este vorba?

1.1. Sa definim: de ce dinamica ?

Primele utilizari ale expresiei „dinamica grupurilor" îi apartin lui Kurt Lewin, în câteva articole scrise între 1944 si 1947.

„Dinamica: acest cuvânt... desemneaza totalitatea schimbarilor adaptative care se produc în structura de ansamblu a unui grup ca urmare a unor schimbari survenite într-o parte oarecare a acestui grup... într-un grup..., se întâmpla ceva analog cu autodistribuirea fortelor într-un câmp de forte fizice" (Krech si Crutchfield, 1948, pp. 22-23).

Dinamica grupurilor ar fi acea disciplina stiintifica ce leaga conduitele grupului de sistemul de forte care actioneaza în sânul sau...

Pentru Lewin, având în vedere ca grupul nu se reduce deloc la suma partilor sale, atunci când se actioneaza asupra unui element privilegiat al câmpului, se poate modifica structura ansamblului si aceasta se întâmpla atât în cazul grupurilor reale, cât si în cazul grupurilor constituite artificial.

În acest caz, grupul restrâns este susceptibil sa devina un agent de schimbare sociala în ansamblul unei colectivitati, iar Lewin întelege sa-si aplice tehnicile unor fenomene sociale reale pe termene lungi sau reduse.

Aceasta perspectiva i-a facut, încetul cu încetul, pe autori sa conceapa dinamica grupurilor din doua perspective distincte:

„într-o prima etapa, termenul «dinamica grupurilor» a desemnat o stiinta experimentala, practicata în laborator pe grupuri artificiale reunite în scopuri experimentale... într-o a doua etapa, termenul a desemnat munca animatorului de grup care, iesit din laboratorul sau, se va ocupa de «rezolvarea conflictelor sociale»... Acest termen tinde sa desemneze, în acelasi timp, totalitatea cercetarilor experimentale asupra grupurilor mici si totalitatea tehnicilor de grup care constituie asa-numitele mijloace de aplicare..., instrumente de formare, de terapie, de animatie, de interventie, care au în comun apelul la grup" (Lapassade, 1970, pp. 49-50).

1.2. Reprezentari extensive: amestecul conceptual

La citirea unor autori contemporani, ai impresia ca substantivul „grup" este folosit adesea în mod nediferentiat, fiind aplicat unei diade, huliganilor care devasteaza un oras dupa un meci de fotbal, totalitatii celor afiliati unui sindicat, unei multimi oarecare, adunata întâmplator, responsabililor reuniti sau nu ai unei colectivitati urbane, ai unei minoritati etnice etc.

Un autor ca Rupert Brown (1988), referindu-se la cei pe care îi califica drept „cei trei fondatori ai psihologiei moderne a grupurilor: Lewin, Sherif, Tajfel" (cf. Tajfel, 1981; Doise,

1 Text preluat din „Dinamica grupurilor. Texte de baza” – Dinamica grupurilor restrânse (I). (autori Pierre De Visscher si Adrian Neculau). Editura Polirom, Iasi, 2001.

1

1982), îsi manifesta intentia de a o integra studiului proceselor „intragrupale", pe de o parte, si „intergrupale", pe de alta parte. Si este cât se poate de adevarat ca asistam la o renastere a psihosociologici (în sensul de studiu al modelarii sociale a psihismului) si ca accentul este pus pe studiul relatiilor dintre grupurile sociale. Dar nu pot fi de acord cu el atunci când defineste grupul plecând de la un proces de autocategorizare.

„Un grup exista atunci când doua sau mai multe persoane se definesc ele însele ca membri ai acestui grup si când existenta lui este recunoscuta de o terta persoana" (Brown, 1988).

Stricto sensu, aceasta înseamna ca doi amanti platonici, separati de ocean, vor constitui un grup de îndata ce sotul le va intercepta corespondenta...

Grupul trebuie definit, prin urmare, plecând de la un anume sentiment de apartenenta, prin intermediul unei anume vizibilitati sociale, cu contururi nedefinite. Fara îndoiala, un asemenea proces de identificare colectivo-personala trimite la un colectiv, si nu la un agregat. Dar nu vad prin ce minune am putea trata ca una si aceeasi realitate duzina de militanti sindicali reuniti într-un week-end pentru stabilirea punctelor de negociere, clasa sociala numita burgheza, partizanii dadaismului sau apartenenta la iudaism pe linie materna.

Oricum, trilogia conceptuala „apartenenta" - „referinta" - „identificare"

„trimite la orice grup, categorie sau colectivitate pe care un individ le ia drept referinte, fie ca face sau nu parte din ele, pentru a-si compara situatia cu aceea a unitatilor grupului de referinta sau pentru a se prevala de o calitate pe care o împartaseste cu unitatile grupului în chestiune" (De Coster, 1990).

Referirea sau identificarea nu ar putea, în nici un caz, sa creeze singure grupul.

Cât despre Tajfel, el voia sa substituie unei evaluari de sine bazate pe o comparatie exclusiv individuala o autoevaluare bazata pe identitatea sociala pe care o capata individul prin apartenenta lui la diferite „grupuri sociale". Ceea ce încearca el sa promoveze este o abordare psihosociologica ce tine cont mai ales de dinamica productiei si de ideologia „societatii globale" si a categoriilor sale sociale, având în vedere ca implica tendinta de a-i trata pe ceilalti în mod stereotipizat.

Nu numai Tajfel, dar si Faucheux, Moscovici, Doise si alti câtiva au cerut