Econometrie

1. Econometria, ca ştiinţă

Econometria este acea ramură a economiei, care presupune aplicarea metodelor

statistice şi matematice la analiza datelor economice, cu scopul de a oferi un conţinut empiric

teoriilor economice pentru verificarea veridicităţii lor.

matematica statistica

economie

• Bazele apariţiei econometriei ca ştiinţă = contribuţiile timpurii ale unor matematicieni:

Newton şi Leibnitz, (secolul al XVII-lea) au elaborat calculul diferenţial; operele unor

oameni de ştiinţă economişti şi statisticieni, precum: Keynes, Jevons, Walras, Hayek,

Pearson, Edgeworth, Pareto, Fisher, etc., care şi-au înscris numele în istoria dezvoltării

omenirii.

• Înfiinţarea în 1932, în SUA a unei Societăţii de Econometrie şi editarea revistei

„Econometrica” în 1933, precum şi dezvoltarea ulterioară a teoriilor economice, a metodelor

matematice şi statistice, susţinute de apariţia calculatoarelor şi dezvoltarea rapidă în

domeniul informaticii, face posibilă considerarea apariţiei econometriei ca fiind, începutul

secolului XX.

• În 1954, Samuelson afirma ca econometria a fost definită ca „aplicarea statisticii matematice

la datele economice pentru a furniza suport empiric modelelor construite cu ajutorul

economiei matematice şi pentru a obţine estimări numerice”

Econometria constă în:

• formularea unor ipoteze statistice asupra datelor economice observate,

• parcurgerea etapelor în construirea modelelor,

• verificarea validităţii ipotezelor formulate iniţial şi

• utilizarea modelelor econometrice identificate pentru realizarea de previziuni ale

fenomenelor economice analizate.

Econometria este parte integrantă a unei alte ştiinţe economice, recent apărută, şi anume

previziunea economică (în anii ′80 ).

Previziune economică a existat din totdeauna, ca parte integrantă a tuturor tipurilor

de luare a deciziilor de management, dar ca disciplină separată de sine stătătoare, există de numai

câteva decade. În anii ′80, previziunea a devenit un domeniu practic de studiu, începând să îşi

afirme importanţa în planificarea şi luarea deciziei în domeniul afacerilor, la nivelul guvernului.

Previziunea este mai mult decât o disciplină tehnică sau statistică, este un domeniu al

psihologiei, sociologiei, politicii, managementului, matematicii, informaticii, economiei şi altor

discipline înrudite. În timpul anilor ′60, când condiţiile economice şi politice erau relativ stabile

pentru ţările industrializate ale lumii, se manifesta puţin interes pentru previziune. În contrast, în

anii ′70, şi la începutul anilor ′80, când mediul economic şi social a devenit mai turbulent, s-a

manifestat necesitatea larg recunoscută a previziunii.

Abordarea cantitativă a previziunii se bazează fie pe analiza seriilor de timp - studiul datelor

istorice, presupunând că „lucrurile nu se vor schimba şi istoria se repetă” (previziune fatalistă), fie

pe metode explicative, şi anume metodele econometrice, care explică interdependenţa dintre factori.

Astfel econometria, apărută iniţial ca ştiinţă separată, treptat devine parte integrantă din

ştiinţa previziunii, care a apărut la îmbinarea interdisciplinară a altor ştiinţe, pentru a satisface

cerinţele cunoaşterii şi stăpânirii realităţii economice contemporane.

2. Etapele construirii modelelor econometrice

Un model este o reprezentare simplificată a unui proces real, o formulare matematică

a unei teorii economice.

• Un model economic este un set de presupuneri care descriu aproximativ comportametul unei

economii sau al unui sector economic.

• Un model econometric constă din:

− un set de ecuaţii de comportament, derivate dintr-un model economic. Aceste ecuaţii

conţin variabilele observate, considerate esenţiale pentru scopul analizei şi

variabilele neobservate, neesenţiale pentru analiză, sub forma unui termen aleator,

numit „disturbanţă” sau „eroare”;

− presupunerea că variabilele observate sunt fără erori;

− o specificare a probabilităţii de distribuţie a disturbanţelor (şi erorilor de măsurare).

Principalele etape ale unui demers econometric sunt:

• referirea la o teorie economică, pe baza unor ipoteze;

• formalizarea relaţiilor şi alegerea formei de funcţie – etapa de specificare a modelului;

• selectarea şi observarea variabilelor;

• estimarea modelului econometric şi testarea cu datele observate (constituie inferenţa

modelului);

• validarea modelului şi utilizarea pentru previziune sau în scopul unor analize.

Etapa de specificare a modelului trebuie să ia în considerare şi faptul că unele relaţii între

variabile nu sunt întotdeauna sincrone, ele fiind deseori decalate în timp (de exemplu influenţa

venitului asupra consumului, realizarea investiţiilor şi efectul lor asupra nivelului producţiei,

dezvoltarea unei ramuri economice şi a activităţii de comerţ exterior a ramurii respective, etc.).

Selectarea variabilelor explicative din model ţine seama de:

- unităţile de măsură în are sunt exprimate variabilele;

- datele pot fi temporale, când sunt observate la anumite intervale egale de timp sau pot fi

instantanee, când datele sunt observate în acelaşi timp pentru un grup de indivizi sau

unităţi administrativ-teritoriale diferite.

Validarea modelului ridică probleme referitoare la validitatea relaţiilor, precizia

estimatorilor, dacă modelul este valid pe întreaga perioadă analizată, dacă sunt stabili coeficienţii?