Evaluarea Întreprinderii

Orice societate comercială, care îşi desfăşoară activitatea într-o economie de piaţă, este necesar ca la momentul dat să ştie unde se situează din punct de vedere social, economic, juridic, etc., cel puţin în perimetrul în care îşi desfăşoară activitatea. Pentru acest lucru societatea comercială, indiferent de tip, prin intermediul unei firme de specialitate (de evaluare) sau pur şi simplu prin intermediul unor evaluatori, are posibilitatea să ştie cât valorează societatea în cauză.

Pentru a ajunge la determinarea unei valori a unei societăţi comerciale se parcurg mai multe etape:

- determinarea diagnosticului sub toate formele sale;

- determinarea riscurilor;

- evaluarea societăţii pe baza metodelor de evaluare.

Prin urmare diagnosticul complet presupune mai multe paliere de analiză:

- diagnosticul juridic;

- diagnosticul potenţialului uman;

- diagnosticul tehnic şi tehnologic;

- diagnosticul comercial;

- diagnosticul financiar.

Diagnosticarea unei întreprinderi începe prin vizita evaluatorilor la întreprinderea în cauză, discuţiile cu echipa managerială şi cu orice persoană răspunde de anumite activităţi, consultarea documentelor sau actelor necesare pentru determinarea diagnosticului, dar în special, consultarea situaţiilor financiare ale întreprinderii din ultimii 3 – 5 ani.

Odată cu parcurgerea acestor etape diagnosticul îşi propune evidenţierea într-o manieră cât mai corectă şi concretă a punctelor forte şi a punctelor slabe ale întreprinderii, indiferent de tipul de diagnostic de care vorbim.

Activitatea de diagnosticare nu se rezumă numai la anumite componente ale firmei, ci încearcă să dea o imagine cât mai fidelă a acesteia în ansamblul său.

Termenul de diagnostic apare, în domenuil microeconomic ca o metodă de cunoaştere al cărui obiect este cercetarea caracteristicilor esenţiale şi funcţionale ale întreprinderii.

Pentru a putea determina diagnosticul complet al unei întreprinderi, aceasta trebuie să apeleze la specialişti şi acest lucru trebuie făcut nu numai atunci când întreprinderea se găseşte în dificultate, ci şi atunci când este într-o stare bună.

Determinarea unui diagnostic complet pentru o întreprindere trebuie să găsească răspuns la o serie de probleme specifice fiecărei întreprinderi, cum ar fi:

- întreprinderea îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legea?

- statutul societăţii corespunde cu obiectul de activitate desfăşurat?

- sunt respectate toate contractele?

- întreprinderea este sau nu în litigiu şi cum se soluţionează această problemă?

- mijloacele de muncă utilizate sunt în conformitate cu standardele de calitate?

- vadul comercial corespunde?

- distribuţia se realizează în condiţii corespunzătoare?

- cum s-ar putea identifica noi clienţi?

- sunt respectate normele de protecţia a muncii?

- este respectată legea salarizării?

- managementul este corespunzător?

- care sunt rezultatele întreprinderii?

- care este nivelul performanţelor?

- care este nivelul de îndatorare?

Diagnosticul juridic

Diagnosticul juridic presupune diagnosticarea stării juridice a unei întreprinderi în ceea ce priveşte desfăşuratrea activităţii acesteia, precum şi relaţiile contractuale cu alte întreprinderi sau cu terţe persoane.

Odată parcuşi paşii de identificare a întreprinderii ce urmează a fi diagnosticată se trece la determinarea tuturor tipurilor de diagnostic prin identificarea punctelor forte şi punctelor slabe ale acestora, deci în urma verificării documentaţiei juridice a unei întreprinderi se determină punctele forte şi punctele slabe ale diagnosticului juridic.

Prin diagnosticarea juridică se verifică următoarele:

- legea societăţilor comerciale (dacă societatea corespunde din punct de vedere al tipului de societate, dacă are toate contractele întocmite, precum şi registrele, dar în primul rând statutul);

- dreptul comercial – când se verifică dacă există şi sunt în regulă acte şi contracte privind drepturile de proprietate;

- dreptul muncii – când se verifică dacă din punct de vedere juridic sunt respectate relaţiile contractuale cu salariaţii;

- dreptul fiscal – când se verifică dacă întreprinderea este înregistrată la organele abilitate din punct de vedee fiscal, dacă sunt plătite toate contribuţiile, dacă sunt plăţi restante, etc.;

- dreptul mediului – când se verifică dacă sunt respectate normele privind protecţia mediului.

În urma acestor aspecte se determină punctele forte ale diagnosticului juridic:

- contracte şi statut corespunzătoare mărimii şi obiectului de activitate al întreprinderii;

- absenţa litigiilor de orice natură;

- contracte cu furnizorii şi cu clienţii, corecte şi de lungă durată;

- reglementări fiscale îndeplinite la timp.

Punctele slabe ale diagnosticului juridic sunt:

- contracte şi statut necorespunzătoare;

- inexistenţa clienţilor şi furnizorilor sau existenţa acestora în număr redus şi pe termene scurte;

- existenţa unor litigii cu diverse persoane;

- conflicte de muncă;

- obligaţii fiscale neonorate;

- nerespectarea normelor privind protecţia mediului.